1. [DEX '09] ABIOTROFIE s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotrophie.
2. [MDA2] abiotrofie sf [At: DEX2 / P: ~bi-o~ / Pl: ~ii / E: fr abiotrophie] Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare – apărare.
3. [DEXI] abiotrofíe s.f. 1 (biol.) Termen general indicînd modificări tisulare, degenerative, de origine genetică sau provocate de lipsa factorilor nutritivi, care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare, scăderea vitalității unui organism sau a unui organ. 2 (med.) Proces degenerativ care afectează prematur structurile histologice, îndeosebi formațiunile nervoase, fără o cauză aparentă. • sil. -bi-o-. g.-d. -iei. /<fr. abiotrophie; cf. gr. ᾰβιος <ά- „fără”, βίος „viață”, τροφή „hrană”.
4. [DEX '98] ABIOTROFIE, abiotrofii, s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotrophie.
5. [DN] ABIOTROFIE s.f. Slăbire, încetare a funcțiilor unui țesut, ale unui organism sau organ. [Gen. -iei. / < fr. abiotrophie, cf. gr. a – fără, bios – viață, trophe – hrană].
6. [MDN '00] abiotrofie s. f. proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos). (< fr. abiotrophie)
7. [DOOM 3] abiotrofie (desp. -bi-o-tro-) s. f., art. abiotrofia, g.-d. abiotrofii, art. abiotrofiei
8. [DOOM 2] abiotrofie (-bi-o-tro) s. f., art. abiotrofia, g.-d. abiotrofii, art. abiotrofiei
9. [DETS] ABIO- „lipsa vieții, stare anorganică”. ◊ gr. abios „fără viață” > fr. abio-, germ. id., engl. id. > rom. abio-. □ ~gen (v. -gen1), adj., rezultat din substanțe minerale sau anorganice; ~geneză (v. -geneză), s. f., concepție materialistă naivă care explică apariția vieții în mod spontan din materie anorganică; sin. abiogenie, arhigeneză, arhigonie; ~genie (v. -genie1) s. f., abiogeneză*; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază elementele anorganice; ~trofie (v. -trofie), s. f., proces degenerativ al celulelor vii.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL