1. [DEX '09] ACUZARE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza și rezultatul ei; învinuire, învinovățire, acuzație, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.
2. [MDA2] acuzare sf [At: DA / Pl: ~zări / E: acuza] 1 Formulare a unei plângeri (în justiție) Si: acuzat1 inculpare, învinuire, învinovăție, pârâre. 2 (Ccr) Acuzație. 3 (Ccr) Parte care acuză într-un proces.
3. [CADE] *ACUZARE sf. ⚖️ Faptul de a acuza; învinovățire; pîră.
4. [DLRLC] ACUZARE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza; învinuire, învinovățire. ◊ Act de acuzare. v. act. ◊ Parte care acuză la un proces. Apărarea n-a putut respinge probele acuzării.
5. [DLRM] ACUZARE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza; învinuire, învinovățire. ♦ (Concr.) Persoana (sau persoanele) care acuză la un proces.
6. [DN] ACUZARE s.f. Învinuire. ♦ (Concr.) Persoană care acuză la un proces. [< acuza].
7. [MDN '00] ACUZARE s. f. acțiunea de a acuza. ◊ persoană, instanță care acuză într-un proces penal. (< acuza)
8. [DEX '09] ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.
9. [MDA2] acuza vt [At: SAHIA, N. 68 / Pzi: acuz / E: fr accuser, lat accusare] 1 A formula o plângere (injustiție) împotriva cuiva Si: a inculpa, a învinui, a învinovăți, a pârî (4). 2 (Frm) A face evident Si: a arăta, a vădi, a manifesta (1).
10. [CADE] *ACUZA (-uz) I. vb. tr. ⚖️ A învinovăți, a învinui, a arunca vina asupra cuiva; a trage în judecată, a pîrî: l-au acuzat de furtul acesta fără să aibă dovezi. II. vb. refl. A se învinovăți, a arunca toată vina asupră-și [fr. < lat.].
11. [DEX '98] ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți. 2. (Franțuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.
12. [DLRLC] ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau de propoziții completive indirecte) A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă; a învinui, a învinovăți. A fost acuzat de crimă. ◊ De la 1866 și pînă astăzi n-a fost afacere, n-a fost răscumpărare, n-a fost concesie și întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe rege că și-a băgat mîinile pretutindeni și că le-a scos întotdeauna pline cu acțiuni și cu aur, pentru el sau pentru protejații lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 168. ◊ Absol. Faptele acuză.
13. [DLRM] ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă etc; a învinui, a învinovăți.- Fr. accuser (lat. lit. accusare).
14. [DN] ACUZA vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].
15. [MDN '00] ACUZA vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)
16. [Șăineanu, ed. VI] acuzà v. 1. a declara culpabil, a învinovăți; 2. a pârî, a trage în judecată; 3. (vorbind de lucruri) a servi de dovadă: aceste fapte îl acuză; 4. fig. a imputa în genere: nu acuza soarta.
17. [Scriban] *acúz, a -á v. tr. (lat. ac-cusare, d. ad, la, și causa, cauză, proces. V. s-cuz). Învinovățesc, pîrăsc: îl acuza de furt. Fig. Trădez, daŭ de gol: faptele-l acuzaŭ.
18. [Scriban] *acuzațiúne f. (lat. accusátio, -ónis). Acțiunea de a acuza. Dare în judecată. Învinovățire. – Și -áție și -áre.
19. [DOOM 3] acuzare s. f., g.-d. art. acuzării
20. [DOOM 2] acuzare s. f., g.-d. art. acuzării
21. [DOOM 3] acuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acuz, 3 acuză; conj. prez. 1 sg. să acuz, 3 să acuze
22. [DOOM 2] acuza (a ~) vb., ind. prez. 3 acuză
23. [IVO-III] acuz.
24. [DE] QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL