1. [DEX '09] ALBINUȘĂ, albinușe, s. f. (Rar) Albiniță. – Albină + suf. -ușă.
2. [MDA2] albinușă sf [At: MARIAN, INS. 174 / Pl: ~șe / E: albină + -ușă] 1-2 (Reg; șhp) Albiniță (1-2).
3. [DEX '98] ALBINUȘĂ, albinușe, s. f. Albiniță. – Albină + suf. -ușă.
4. [DLRM] ALBINUȘĂ, albinușe, s. f. Albiniță. – Din albină + suf. -ușă.
5. [DOOM 3] albinușă (rar) s. f., art. albinușa, g.-d. art. albinușei; pl. albinușe
6. [DOOM 2] albinușă (rar) s. f., art. albinușa, g.-d. art. albinușei; pl. albinușe
7. [D.Religios] „Albinușa” v. „Floarea darurilor”.
8. [DE] ALBINUȘA, titlu sub care a circulat, în redacție slavă, cartea populară Floarea darurilor.
9. [D.Religios] „Floarea darurilor” („Albinușa”), culegere de pilde și de sentințe cu caracter didactic-moralizator, alcătuită de Tommaso Gozzadini în sec. 13 sub titlul „Fiore di virtu” și cu o largă circulație și în țările române începând din sec. 16 (cea mai veche traducere datând din 1620).
10. [DE] FLOAREA DARURILOR (ALBINUȘA), carte populară, culegere de pilde și sentințe cu caracter didactic-moralizator, alcătuită de călugărul italian Tommaso Gozzadini sub titlul „Fiore di virtù” (sec. 13). Tradusă în numeroase limbi, a avut o largă circulație în literaturile medievale. În Țările Române a pătruns inițial în traducerea lui Gherman Vlahul, făcută direct din italiană. Cea mai veche copie manuscrisă, datată 1620, după o traducere din slavonă, îi aparține lui Ioan Românul (Vlahul) și se păstrează în Codex Neagoeanus. A fost tipărită de Antim Ivireanul la Snagov, în 1700, după o traducere făcută de Filotei Sfântagorețul.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL