1. [DEX '09] ZĂVORI vb. IV v. zăvorî.
2. [DEX '09] ZĂVORÎ, zăvorăsc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încuia cu zăvorul. ♦ Tranz. A bloca intenționat, cu ajutorul unui zăvor, deplasarea unui obiect sau a unei piese dintr-un ansamblu față de un alt obiect sau față de o altă piesă. ♦ Tranz. A închide, a întemnița pe cineva. 2. Tranz. (Pop.) A lega pe cineva în cătușe. [Var.: zăvori vb. IV] – Din zăvor.
3. [MDA2] zăvori v vz zăvorî
4. [MDA2] zăvorî [At: HOGAȘ, DR. II, 61 / V: ~ri / Pzi: ~răsc / E: zăvor] 1-2 vtr (C. i. uși, porți sau, rar, ferestre) A (se) încuia cu zăvorul (1). 3 vt A bloca intenționat, cu ajutorul unui zăvor (8), deplasarea unui organ mobil dintr-un sistem tehnic, fixându-l într-o anumită poziție. 4 vt A întemnița. 5 vt (Pop) A încătușa. 6 vt (Pop) A fixa sulul războiului de țesut cu ajutorul zăvorului (9).
5. [DEXI] zăvori vb. IV. v. zăvorî.
6. [DEXI] zăvorî vb. IV. tr. 1 (compl. indică uși, porți, ferestre etc.) A încuia cu zăvorul. Am zăvorît imediat portița (POP.). ◊ Fig. Dureri ați zăvorît sub glie (GOGA). 2 A bloca intenționat, cu ajutorul unui zăvor, deplasarea unui obiect sau a unei piese dintr-un ansamblu față de un alt obiect sau față de o altă piesă, fixîndu-l într-o anumită poziție. 3 (pop.) A băga, a lega pe cineva în cătușe, în fiare. • prez.ind. -ăsc. și zăvori vb. IV. /zăvor + -î.
7. [CADE] ZĂVORÎ (-orăsc) vb. tr. A închide cu zăvorul, a trage zăvorul: moșnenii... zăvorau ușile de fier și s’așezau cu flintele la metereze (VLAH.).
8. [DEX '98] ZĂVORÎ, zăvorăsc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încuia cu zăvorul. ♦ Tranz. A bloca intenționat, cu ajutorul unui zăvor, deplasarea unui obiect sau a unei piese dintr-un ansamblu față de un alt obiect sau față de o altă piesă. ♦ Tranz. A închide, a întemnița pe cineva. 2. Tranz. (Pop.) A lega pe cineva în cătușe, în fiare [Var.: zăvori vb. IV] – Din zăvor.
9. [DLRLC] ZĂVORÎ, zăvorăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la uși, la obloane etc., p. ext. la încăperi) A încuia cu zăvorul. Să arunce cu ce le cădea sub mînă în obloanele groase, de stejar, pe care Nedelea avea grijă să le zăvorască bine pe dinăuntru. GALAN, Z. R. 211. Boier Stoicea intră și el în casă, prin ușile cele mari, groase de o palmă; le închise, le zăvorî și încrucișă pe ele drugii de fier. GALACTION, O. I 52. ◊ Fig. Pădurile arse de bruma toamnei zăvorau orizontul cu porți de aramă. C. PETRESCU, S. 190. Radu Comșa mai știa între dînșii încă o pricină care le zăvora sufletul. id. î. I 21. ◊ Refl. (Despre persoane) S-a zăvorit în odaia lui și a spart toate vasele. PAS, Z. I 31. ♦ A închide, a întemnița (pe cineva). Putea, după aceea, maiorul Arghir să înlocuiască cravașa cu un bici... Să-i lipsească pe muncitori de hrană. Să-i zăvorască iarăși, pe cei mai cutezători dintre ei, în carcerele negre. PAS, Z. IV 128. 2. (Popular) A lega (pe cineva) în fiare, în cătușe. În temniță mi-e legat, Cu mîini în butuc băgat, La picioare zăvorit Și cu lanțul pus de gît. TEODORESCU, P. P. 527. – Variantă: zăvori (HOGAȘ, M. N. 164, PĂSCULESCU, L. P. 216) vb. IV.
10. [DLRM] ZĂVORI vb. IV. v. zăvorî.
11. [DLRM] ZĂVORÎ, zăvorăsc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încuia cu zăvorul. ♦ Tranz. A închide, a întemnița pe cineva. 2. Tranz. (Pop.) A lega pe cineva în cătușe, în fiare. [Var.: zăvori vb. IV] – Din zăvor.
12. [Șăineanu, ed. VI] zăvorì v. a trage zăvorul, a închide cu zăvorul.
13. [Scriban] zăvorăsc, a -î v. tr. (vsl. zavoriti, zatvoriti, a închide. V. voresc 2). Încuĭ (cu zăvoru).
14. [DOOM 3] zăvorî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăvorăsc, 3 sg. zăvorăște, imperf. 1 zăvoram; conj. prez. 1 să zăvorăsc, 3 să zăvorască
15. [DOOM 2] zăvorî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăvorăsc, imperf. 3 sg. zăvora, perf. s. 3 sg. zăvorî 1 pl. zăvorâtă, m.m.c.p. 3 sg. zăvorâse; conj. prez. 3 să zăvorască; ger. zăvorând; part. zăvorât
16. [MDO] zăvorî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăvorăsc, conj. zăvorască, imperf. zăvora)
17. [IVO-III] zăvorăsc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL