1. [DEX '09] ZĂDĂRIRE s. f. v. zădărâre.
2. [MDA2] zădărire sf vz zădărâre
3. [DEXI] zădărire s.f. v. zădărîre.
4. [DEX '98] ZĂDĂRIRE s. f. V. zădărâre.
5. [DLRM] ZĂDĂRIRE s. f. v. zădărîre.
6. [DEX '09] ZĂDĂRÂRE, zădărâri, s. f. Acțiunea de a zădărî și rezultatul ei. [Var.: zădărire s. f.] – V. zădărî.
7. [DEX '09] ZĂDĂRI vb. IV v. zădărî.
8. [DEX '09] ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădări vb. IV] – Din bg. zadarjam, sb. zadirati.
9. [MDA2] zădărâre sf [At: NEAGOE, ÎNV. 156/3 / V: ~rire / Pl: ~ri / E: zădărî] (Înv) 1-2 Zgândărire (2-3).
10. [MDA2] zădări v vz zădărî
11. [MDA2] zădărî v [At: PSALT. 315 / V: (îrg) ~ri, zâd~, (înv) zederî, (reg) zidări, zid~, jidări (Pzi: jidăr) / Pzi: ~răsc și (reg) zâdăr, jâdăr / E: vsl задьрати, задерж] 1 (Îrg; c. i. ființe) A provoca (1). 2 A sâcâi (1). 3 (Fig) A neliniști. 4 (Rar; d. corpuri de armată) A hărțui. 5 (Pop; csnp) A nimici (1). 6 (Olt; c. i. răni, bube etc.) A zgândări (8). 7 (Rar; c. i. foc, flăcări etc.) A ațâța (1).
12. [MDA2] zâdărî v vz zădărî
13. [MDA2] zederî v vz zădărî
14. [MDA2] zidări2 v vz zădărî
15. [MDA2] zidărî v vz zădărî
16. [DEXI] zădări vb. IV. v. zădărî.
17. [DEXI] zădărî vb. IV. tr. 1 A întărită, a irita pe cineva; a sîcîi, a necăji, a hărțui. Slugile... nu-l mai zădărau (CE. PETR.). ♦ Fig. A răscoli, a tulbura. 2 A înteți focul (răscolind lemnele, cărbunii aprinși). • prez.ind. -ăsc. și zădări vb. IV. /<sl. veche. задьатн.
18. [DEXI] zădărî vb. IV. tr. 1 A întărîta, a irita pe cineva; a sîcîi, a necăji, a hărțui. Slugile... nu-l mai zădărau (CE. PETR.). ♦ Fig. A răscoli, a tulbura. 2 A înteți focul (răscolind lemnele, cărbunii aprinși). • prez.ind. -ăsc. și zădări vb. IV. /<sl. veche. задьратн.
19. [DEXI] zădărîre s.f Acțiunea de a zădărî și rezultatul ei. • pl. -i și zădărire s.f. /v. zădărî.
20. [CADE] ZĂDĂRÎ (-ărăsc), ZĂDĂRI (-ăresc) vb. tr. 1 A întărîta, a ațîța, a irita, a excita: ce trebue ei să zădărască musca ... că nu mușcă ca cîinele? (ȚICH.); gărgăunul, zădărit fiind, îndată se burzuluește și mușcă pe cel ce l-a zădărit! (ALECS.); îl zădăreau copiii de pe uliță (GRIG.) ¶ 2 ~ o bubă (CIAUȘ.), a o sgîndări [vsl. *zadrati < bg. zadiramŭ, rut. zaderati, etc.].
21. [DEX '98] ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădări vb. IV] – Din bg. zadarjam, scr. zadirati.
22. [DLRLC] ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. (Și în forma zădări) 1. A sîcîi, a necăji, a întărită, a provoca. Slugile... nu-l mai zădărau ca pe-un cîine printre gratii. C. PETRESCU, Î. II 226. El? să îndrăznească... Adeluții mele?... Așteaptă, marțafoiule, să te-nvăț eu a zădărî fetele. ALECSANDRI, T. 964. ◊ Fig. Zaharia Duhu simți zădărîndu-l o nemulțumire, ca zborul unei viespi care-i dă tîrcoale. C. PETRESCU, R. DR. 126. Robinson, a cărui soartă venise într-un punct de hotărîre, zădărîndu-i toată ticna, nu putea să se astîmpere la un loc. DRĂGHICI, R. 297. ♦ (Despre trupe înarmate) A hărțui. În tot cursul verii ne zădărise ei bîntuind tare tîrgulețul nostru Bechetul și împrejmuirile lui. ODOBESCU, S. III 568. 2. Fig. (Cu privire la foc) A răscoli, pentru a înteți și a face să ardă mai bine. A rupt un mănunchi de stuf uscat, zădărînd flăcările, deocamdată leneșe. SADOVEANU, N. F. 69. – Variantă: zădări vb. IV.
23. [DLRLC] ZĂDĂRÎRE, zădărîri, s. f. Acțiunea de a zădărî.
24. [DLRM] ZĂDĂRI vb. IV. v. zădărî.
25. [DLRM] ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărîta, a provoca pe cineva; a sîcîi, a necăji pe cineva. ♦ A răscoli, a tulbura. ♦ A ataca pe neașteptate, a hărțui. 2. Fig. A ațîța focul. [Var.: zădări vb. IV] – Bg. zadirjam, sb. zadirati.
26. [DLRM] ZĂDĂRÎRE, zădărîri, s. f. Acțiunea de a zădărî. [Var.: zădărire s. f.]
27. [Șăineanu, ed. VI] zădărì v. 1. a întărâta, a ațâța: animalul zădărit de haita OD.; 2. a tachina: te învăț eu a zădări fetele AL. [Origină necunoscută].
28. [Scriban] zădărăsc, a -î v. tr. (vsl. *za-drati, deron, a zădărî; bg. zadiram, rus. zadiratĭ, id. V. zgîriĭ. Cp. cu pîrăsc, tîrăsc, zătărăsc, vîr, zăresc). Zgîndăresc o bubă (Olt.).Întărît, ațîț, înfuriĭ: nu zădărîțĭ cînele, copiĭ! Tachinez. – În vest jidărăsc.
29. [DOOM 3] zădărî (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zădărăsc, 3 sg. zădărăște, imperf. 1 zădăram; conj. prez. 1 sg. să zădărăsc, 3 să zădărască
30. [DOOM 2] zădărî (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zădărăsc, imperf. 3 sg. zădăra, perf. s. 3 sg. zădărî 3 pl. zădărâră; conj. prez. 3 să zădărască; ger. zădărând; part. zădărât
31. [IVO-III] zădărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp.
32. [DER] zădărî (- răsc, -ît), vb. – A întărîta, a incita, a ațîța. – Var. zădări. Sb. zadirati „a împinge”, bg. zadiram; sau, după Tiktin și Candrea, de la un sl. *zadrati, certificat de sb. și bg. Cf. sl. zadorŭ „acțiunea de a irita”.
33. [DER] ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. (Var.) Ijderi. (cf. ijderi; sens modern (ijderi 2) din bg.)
34. [DLRLV] ZĂDĂRÎ vb. (Mold., ȚR) A provoca, a sîcîi, a necăji. A: Mai apoi ocotiră să tiu cumva zădărască pre Ștefan-Vodă, să le fie a strica pacea. URECHE. Și iar s-au mirat mult, dar tot au zis lui Abulcasîm (poate vrînd să-l zădărască): „Frate, multă avere este, dar, cum zic, poate cu delungare de vremi să să sfîrșască”. H 1771, 94r; cf. M. COSTIN. B: Noi ne temem că . . . numai vom zădărî șarpele. ANON. CANTAC. Și zise D[o]mnul cătră Moisi: „Pînă cînd mă zădărașțe norodul acesta ?” BIBLIA (1688). Etimologie: bg. zadarjam, scr. zadirati. Cf. b ă n i (2), z ă h ă i.
35. [DRAM 2015] zădări, zădăresc, vb. intranz. – (reg.) A întărâta, a incita, a ațâța, a provoca: „Este un șarpe bun. Dar totuși să nu-l zădărești, să-l lași în voia lui” (Bilțiu, 1999: 131; Rozavlea). – Din bg. zadarjam, srb. zadirati (DER, DLRM, DEX); din vsl. zadarati (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL