1. [DEX '09] ZBÂNȚUIT2, -Ă, zbânțuiți, -te, adj. (Pop.) Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.
2. [DEX '09] ZBÂNȚUIT1 s. n. (Pop.) Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.
3. [MDA2] zbânțuit1 sn [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / S și: sbânțuit / Pl: ~uri / E: zbânțui] (Pop) Zbenguială (1).
4. [MDA2] zbânțuit2, ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / V: (reg) zbăn~ (S și: sbănțuit) / Pl: ~iți, ~e / E: zbânțui] (Îrg) 1-2 Zvăpăiat (1-2).
5. [DEX '98] ZBÂNȚUIT2, -Ă, zbânțuiți, -te, adj. Care se zbânțuie; neastâmpărat. – V. zbânțui.
6. [DEX '98] ZBÂNȚUIT1 s. n. Zbânțuire; zbenguială. – V. zbânțui.
7. [DEX '09] ZBĂNȚUI vb. IV v. zbânțui.
8. [DEX '09] ZBÂNȚUI, zbânțui, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV] – Et. nec.
9. [MDA2] zbănțui2 v vz zbânțui
10. [MDA2] zbănțuit3, ~ă a vz zbânțuit2
11. [MDA2] zbănțuit2 sn vz zbânțuit1
12. [MDA2] zbânțui vr [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / Pzi: zbânțui și ~esc / E: fo] 1-2 A zburda (1-2). 3 (Pop) A se hârjoni (1). 4 (Mol) A se agăța cu mâinile, brațele etc. de ceva legănând cu picioarele în aer. 5 (Reg) A merge la petrecere.
13. [DEXI] zbănțui vb. IV. v. zbînțui.
14. [DEXI] zbînțui vb. IV. refl. (pop) A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. M-am zbînțuit așa, pe coclaurile bulgărești (GAL.). • prez.ind. zbînțui. și zbănțui vb. IV. /etimol. nec.
15. [DEXI] zbînțuit1 s.n. (pop.) Zbînțuire. • /v. zbînțui.
16. [DEXI] zbînțuit2, -ă adj. (pop.) Care se zbînțuie; care este neastîmpărat. • pl. -ți, -te. /v. zbînțui.
17. [DEX '98] ZBÂNȚUI, zbânțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV] – Et. nec.
18. [DLRLC] ZBĂNȚUI, zbănțuiesc și zbănțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. Te-ai duce dimIneața la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241. Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. AL. I 176. Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413. ◊ Variantă: zbînțui (STANCU, D. 72) vb. IV.
19. [DLRLC] ZBĂNȚUIT1 s. n. Zbenguială, zbănțuială.
20. [DLRLC] ZBĂNȚUIT2, -Ă, zbănțuiți, -te, adj. Care se zbănțuie; neastîmpărat. (Substantivat) De zbănțuitul ista al dumitale nimica nu scapă. CREANGĂ, A. 56.
21. [DLRLC] ZBÎNȚUI vb. IV v. zbănțui.
22. [DLRM] ZBĂNȚUI vb. IV. v. zbînțui.
23. [DLRM] ZBÎNȚUI, zbînțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV]
24. [DLRM] ZBÎNȚUIT2, -Ă, zbînțuiți, -te, adj. Care se zbînțuie; neastîmpărat. – V. zbînțui.
25. [DLRM] ZBÎNȚUIT1 s. n. Zbînțuire; zbenguială. – V. zbînțui.
26. [Șăineanu, ed. VI] sbănțuì v. Mold. 1. a lega cu sbanțuri; 2. fig. a face ștrengării: nu s’a săturat de sbănțuit AL. [Sensul figurat e obscur].
27. [Șăineanu, ed. VI] sbănțuit m. Mold. ștrengar: de sbănțuitul ăsta nimica nu scapă CR.
28. [Scriban] zbănțuĭésc v. tr. (d. zbanț). Leg cu zbanțurĭ. V. refl. (cp. cu balț și it. balzo, sbalzo, săritură, balzare, sbalzare, a sări). Sar, mă joc, mă agăț, zburd, mă zbenguĭesc: copiiĭ se zbănțuĭaŭ pin pod. V. bîstîcîĭ.
29. [Scriban] zbănțuít, -ă adj. Care se zbănțuĭește, neastîmpărat: un copil zbănțuit.
30. [DOOM 3] zbânțuit (pop.) s. n.
31. [DOOM 2] zbânțuit (pop.) s. n.
32. [DOOM 3] zbânțui (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbânțui, 3 se zbânțuie, imperf. 1 sg. mă zbânțuiam; conj. prez. 1 sg. să mă zbânțui, 3 să se zbânțuie; imper. 2 sg. afirm. zbânțuie-te; ger. zbânțuindu-mă
33. [DOOM 2] zbânțui (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zbânțui, 2 sg. te zbânțui, 3 se zbânțuie, imperf. 3 sg. se zbânțuia; conj. prez. 3 să se zbânțuie
34. [DER] ZBĂNȚUI, zbănțui, vb. IV. ~ 2. Tranz. A strînge, a fixa, a prinde cu o verigă de fier, cu un cerc de metal. (din zbanț)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL