1. [DEX '09] ZBÂNȚUI, zbânțui, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV] – Et. nec.
2. [MDA2] zbânțui vr [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / Pzi: zbânțui și ~esc / E: fo] 1-2 A zburda (1-2). 3 (Pop) A se hârjoni (1). 4 (Mol) A se agăța cu mâinile, brațele etc. de ceva legănând cu picioarele în aer. 5 (Reg) A merge la petrecere.
3. [DEX '98] ZBÂNȚUI, zbânțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV] – Et. nec.
4. [DEX '09] ZBĂNȚUI vb. IV v. zbânțui.
5. [MDA2] zbănțui2 v vz zbânțui
6. [DEXI] zbănțui vb. IV. v. zbînțui.
7. [DEXI] zbînțui vb. IV. refl. (pop) A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. M-am zbînțuit așa, pe coclaurile bulgărești (GAL.). • prez.ind. zbînțui. și zbănțui vb. IV. /etimol. nec.
8. [DLRLC] ZBĂNȚUI, zbănțuiesc și zbănțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. Te-ai duce dimIneața la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241. Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. AL. I 176. Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413. ◊ Variantă: zbînțui (STANCU, D. 72) vb. IV.
9. [DLRLC] ZBÎNȚUI vb. IV v. zbănțui.
10. [DLRM] ZBĂNȚUI vb. IV. v. zbînțui.
11. [DLRM] ZBÎNȚUI, zbînțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV]
12. [Șăineanu, ed. VI] sbănțuì v. Mold. 1. a lega cu sbanțuri; 2. fig. a face ștrengării: nu s’a săturat de sbănțuit AL. [Sensul figurat e obscur].
13. [Scriban] zbănțuĭésc v. tr. (d. zbanț). Leg cu zbanțurĭ. V. refl. (cp. cu balț și it. balzo, sbalzo, săritură, balzare, sbalzare, a sări). Sar, mă joc, mă agăț, zburd, mă zbenguĭesc: copiiĭ se zbănțuĭaŭ pin pod. V. bîstîcîĭ.
14. [DOOM 3] zbânțui (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbânțui, 3 se zbânțuie, imperf. 1 sg. mă zbânțuiam; conj. prez. 1 sg. să mă zbânțui, 3 să se zbânțuie; imper. 2 sg. afirm. zbânțuie-te; ger. zbânțuindu-mă
15. [DOOM 2] zbânțui (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zbânțui, 2 sg. te zbânțui, 3 se zbânțuie, imperf. 3 sg. se zbânțuia; conj. prez. 3 să se zbânțuie
16. [DER] ZBĂNȚUI, zbănțui, vb. IV. ~ 2. Tranz. A strînge, a fixa, a prinde cu o verigă de fier, cu un cerc de metal. (din zbanț)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL