1. [DEX '09] ZĂBOVIT, -Ă, zăboviți, -te, adj. (Înv.) întârziat; amânat. – V. zăbovi.
2. [MDA2] zăbovit, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: ~băvit / Pl: ~iți, ~e / E: zăbovi] 1 (Îrg) Întârziat. 2 (Îrg) Amânat2 (1). 3 (Reg; îs) Roi ~ Roi rămas în stup după prima roire.
3. [DEXI] zăbovit, -ă adj. (înv.) Care este întîrziat; amînat. Ediția mult zăbovită de la Buda (DOC.). • pl. -ți, -te. /v. zăbovi.
4. [DEX '98] ZĂBOVIT, -Ă, zăboviți, -te, adj. (Înv.) Întârziat; amânat. – V. zăbovi.
5. [DLRLC] ZĂBOVIT, -Ă, zăboviți, -te, adj. Întîrziat; amînat. La 1811.. ieșea și ediția, mult timp zăbovită, din Buda, pe care o comandase vlădica. IORGA, L. II 328. [Mîndro] nu mă ținea zăbovit, Ca pe-un cal legat la birt. HODOȘ, P. P. 98.
6. [DLRM] ZĂBOVIT, -Ă, zăboviți, -te, adj. Întîrziat; amînat. – V. zăbovi.
7. [DEX '09] ZĂBĂVI vb. IV v. zăbovi.
8. [DEX '09] ZĂBOVI, zăbovesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A lucra prea încet, a nu se grăbi; a întârzia. 2. Intranz. A sta prea mult timp într-un loc; a întârzia. ♦ Tranz. A face pe cineva să întârzie, reținându-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. 3. Refl. (Înv.) A se ocupa, a-și pierde vremea (cu cineva). [Var.: zăbăvi vb. IV] – Din sl. zabaviti.
9. [MDA2] săbăvi[1] v vz zăbovi
10. [MDA2] zăbădi v vz zăbovi
11. [MDA2] zăbăvi v vz zăbovi
12. [MDA2] zăbăvit, ~ă a vz zăbovit
13. [MDA2] zăbovi [At: PO 61 / V: (reg) ~bădi, ~băvi, zâb~, zeb~ / S și: să~ / Pzi: ~vesc / E: slv забови] 1 vi A lucra (prea) încet (și neîndemânatic) Si: a se mocăi (1), a se mocoși (1), a se moșmondi (1), a se moșmoni (1), a pregeta (1), (reg) a se moșinci, a se moșogăi, a se moșoi3, a se moșorogi, a se moșteni2, a se mușina. 2 vi A trece la efectuarea unui lucru, la săvârșirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial Si: a amâna, a tărăgăna (1), a temporiza, a tergiversa, a trena (1), (Trs; înv) a tămânda. 3 vi A nu se grăbi (1). 4 vi (Reg) A sta pe loc, așteptând și dând răgaz cuiva să facă ceva. 5 vi (Îvr; spc) A întârzia. 6 vta (C. i. oameni) A împiedica să săvârșească la timp o acțiune. 7 vi A rămâne mai mult timp decât este necesar sau prevăzut Si: a întârzia, (îrg) a pesti1 (1), (reg) a băciui (4), a îngădui, (fam) a se încurca. 8 vr A-și petrece (plăcut) timpul (cu ceva sau cu cineva).
14. [MDA2] zâbovi v vz zăbovi
15. [MDA2] zebovi v vz zăbovi
16. [DEXI] zăbăvi vb. IV. v. zăbovi.
17. [DEXI] zăbovi vb. IV. (pop.) 1 intr. A lucra prea încet, a nu se grăbi; a întîrzia prea mult la efectuarea unui lucru. Zăboveau... uitîndu-se unii la alții (GAL.). ◊ fig. Luceafărul menit ca să-mi răsară Atît a zăbovit (VOIC.). 2 intr. A sta (prea) mult timp într-un loc; a întîrzia. Mai zăbovea apoi pe uliți întru așteptarea zorilor (m. I. CAR.). 3 tr. A face pe cineva să întîrzie, reținîndu-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. Crîșmîrița... se roagă să n-o zăbovim că mai are și alți mușterii (CR.). 4 refl. (înv.) A-și trece timpul cu cineva. Îndemnînd pre cititorul nostru. ..să să zăbăvească și în foile altora (CANT.). • prez.ind. -esc. și zăbăvi vb. IV. /<slav. забавнтн (сѧ).
18. [CADE] ZĂBĂVI 👉 ZĂBOVI.
19. [CADE] ZĂBOVI (-ovesc), †ZĂBĂVI (-ăvesc) I. vb. tr. 1 A întîrzia pe cineva, a-l ținea mult în loc, a-l face să stea tîrziu într’un loc: nu voiu să zăbovesc pre cetitoriu cu lungă voroavă (N.-COST.); crîșmărița cea frumoasă... se roagă să n’o zăbovim, că mai are și alți mușterei (CRG.) ¶ 2 A întîrzia ceva, a face ceva prea tîrziu: de va zăbovi cumpărătorul plata, este dator a da și dobînda banilor (LEG.-CAR.) ¶ 3 A distra. II. vb. intr. 1 A întîrzia, a rămînea undeva prea tîrziu, a face un lucru mai tîrziu decît trebue: Grigorie-Vodă n’au zăbovit mult în Țara-leșească, ce au trecut în Țara-nemțească (MUST.); rămîind Ghica-Vodă numai cu boierii, n’au cutezat să mai zăbăvească la Lăpușna (M.-COST.); bucătăreasa o certă că prea zăbovise (ISP.) ¶ 2 A petrece, a rămînea cîtva timp într’un loc: în totului tot, a fi trecut la mijloc vr’o jumătate de ceas cît a zăbovit mama acolo (CRG.); trei zile și trei nopți zăboviră la vînătoare (ISP.); De-ai ști tu, precum nu știi, Aici mult n’ai zăbăvi! (MAR.). III. vb. refl. 1 A întîrzia, a rămînea undeva prea tîrziu: văzînd o parte din slugile lui se zăbovesc, pornește cu grăbire la locul știut, să le caute (CRG.) ¶ 2 ‡A-și petrece vremea, a se îndeletnici: să te zăbovești cu Sfînta-Scriptură ca un preot (N.-COST.); Ermionii să zăbăvea și cu meșterșugu’ doftoriei (DOS.) [sl. zabaviti].
20. [CADE] ZĂBOVITOR adj. verb. ZĂBOVI. Care zăbovește.
21. [DLRLC] ZĂBĂVI vb. IV v. zăbovi.
22. [DLRLC] ZĂBOVI, zăbovesc, vb. IV. 1. Intranz. A întîrzia prea mult la efectuarea unui lucru, la săvîrșirea unei acțiuni; a lucra prea încet, a nu se grăbi. Zăboveai cu descheiatul nasturilor. Mama face totdeauna găuri prea mici. PAS, Z. I 68. Badea, fără să mai zăbovească, s-a dus la Caracal. GALACTION, O. I 125. Fanaragiii, masalagiii, potlogarii pîndeau pe nesocotitul pedestru care zăbovise a se întoarce acasă. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ A sta pe loc așteptînd ceva, dînd cuiva răgaz să facă ceva. Turcilor, Grabnicilor, Prea tare nu vă grăbiți, Ci fiți buni și zăboviți, Pe palme să mă spăl. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 495. ◊ Refl. (Rar) Vino aicea... dar să nu te zăbovești mai mult d-un ceas. STĂNOIU, C. I. 161. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să întîrzie de la o acțiune, reținîndu-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. Dar ce tot plîngi zăbovind pe troieni de la luptă? COȘBUC, AE. 215. Mai cuvîntați și d-voastră ce știți Și cu vorba nu ne zăboviți. SEVASTOS, N. 93. Crîșmărița cea frumoasă... se roagă să n-o zăbovim, că mai are și alți mușterei și bărbatu-său nu poate dovedi singur. CREANGĂ, A. 97. 2. Intranz. (Urmat de determinări locale sau temporale) A sta mai mult (sau prea mult) într-un loc. Dar hai să mai mergem și pe-acasă, mamă, că am zăbovit destul cu dumnealor – zise apoi Petre, luîndu-și rămas bun. REBREANU, R. I 140. Bine-ai venit, frate Dănilă! Da mult ai zăbovit la tîrg! CREANGĂ, P. 44. Leleo, ce tot zăbovești Prin lunca de la Mircești? ALECSANDRI, P. P. 398. ◊ Refl. (Rar) [Sălbaticii] fără a se zăbovi mai mult într-alt fel, se întorc înapoi. DRĂGHICI, R. 163. 3. Refl. (Învechit) A-și întrebuința timpul, a se ocupa, a-și pierde vremea (cu ceva). S-au mai văzut vreodată oameni așa de nebuni, cari să se zăbovească cu vuietul unui clopoțel ce se aude în vis? CONTEMPORANUL, II 323. Au doară socotiți, o, auzitorilor, că am venit aice să plîng pe vreun om lumesc, ce în toată viața lui după măriri deșarte s-au zăbovit...? ARHIVA R. I 39. – Variantă: (Mold.) zăbăvi (SBIERA, P. 268, CREANGĂ, P. 263) vb. IV.
23. [DLRM] ZĂBĂVI vb. IV. v. zăbovi.
24. [DLRM] ZĂBOVI, zăbovesc, vb. IV. 1. Intranz. A întîrzia. ♦ Tranz. A face pe cineva să întîrzie, reținîndu-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. 2. Intranz. A sta mai mult sau prea mult timp într-un loc. 3. Refl. (Înv.) A se ocupa, a-și pierde vremea (cu ceva). [Var.: zăbăvi vb. IV] – Slav (v. sl. zabaviti).
25. [Șăineanu, ed. VI] zăbovi v. a rămânea undeva, a întârzia: care tot mereu vorbește, el treaba și-o zăbovește PANN. [Vechiu-rom. zăbăvi = slav. ZABAVITI, a împiedeca].
26. [Scriban] zăbăvésc și (maĭ des) zăbovésc, v. intr. (vsl. za-baviti, a împedeca; bg. zabavĕam, bavĭy, întîrziĭ; sîrb. baviti se, a fi undeva, a rămînea, zabaviti, rus. zabávitĭ, a amuza, a întîrzia. V. iz-băvesc, iz-bîndă). Întîrziĭ: unde aĭ zăbovit atît? Vechĭ. Nu zăbovi vreme, nu trecu multă vreme; nezăbovind vreme, netrecînd multă vreme. V. tr. Întîrziĭ, țin, rețin: nu mă zăbovi atît! Maĭ rar. Întrețin, distrez, amuzez: a zăbovi un prieten bolnav. V. refl. Vechĭ. Întîrziĭ, trec timpu. Petrec, mă distrez, mă amuzez. Mă ocup: se zăbovea după vînat, să te zăboveștĭ cu sfînta scriptură (Let. 1, 44).
27. [Scriban] zăbovésc, V. zăbăvesc.
28. [DOOM 3] zăbovi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăbovesc, 3 sg. zăbovește, imperf. 1 zăboveam; conj. prez. 1 sg. să zăbovesc, 3 să zăbovească
29. [DOOM 2] zăbovi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăbovesc, imperf. 3 sg. zăbovea conj. prez. 3 să zăbovească
30. [MDO] zăbovi
31. [IVO-III] zăbovesc, -veam 1 imp.
32. [DLRLV] ZĂBĂVI vb. v. zăbovi.
33. [DLRLV] ZĂBOVI vb. (Mold .) A se distra, a se veseli. Fortuna șegi necrezute și glume nesuferite ca aceastea arătîndu-mi, cu întristările și mîhnirile meale giucîndu-se, se zăbăveaște. CANTEMIR, IST., s.v. șagă. La primblări Ia cîmp ieșea adesea cu boierii săi, zăbovindu-se cu naiuri și cu nagarale. PSEUDO-AMIRAS, apud TDRG. Fiindu cam bolnavă, pohtește să se zăbovască cu tămășagurile lui. B 1774, 38r. Variante: zăbăvi (CANTEMIR, IST., s.v. șagă). Etimologie: sl. zabaviti. Vezi și zăbavă. Cf. i n g l i n d i s i, v i g ă d u i.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL