1. [MDA2] vălărit sn [At: MARIAN, S. R. I, 227 / V: ~ret / Pl: ? / E: ns cf vălar1] 1 (Mol; Mun) Obicei practicat de grupuri de tineri de la sate, la Paști, la Crăciun sau la Anul Nou, când se merge pe la casele oamenilor și se fac urări gazdelor, care îi răsplătesc cu daruri în natură și în bani Si: (reg) vălărie. 2 (Reg) Obicei practicat în prima luni a postului mare, care constă în chinuirea câinilor, cu credința că aceasta contribuie la sporirea recoltelor.
2. [DEXI] vălărit s.n. (reg.) Obicei practicat la sate, la Paște, la Crăciun sau la Anul Nou, cînd grupuri de tineri merg pe la casele oamenilor și fac urări gazdelor care îi răsplătesc cu daruri (în bani sau în natură). • /cf. vălar.
3. [Scriban] vălărít n., pl. urĭ. Acțiunea de a vălări: umblînd cu vălăritu (Pătrășcanu, Schițe, ed. 2, 1918, 149). – Și -rét (Mold. sud). V. saĭegiŭ și velerim.
4. [MDA2] vălăret sn vz vălărit
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL