1. [DEX '09] VĂICĂRI, văicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se tângui, a se văita, a se căina. ♦ (Peior.) A manifesta o falsă desperare. [Var.: (reg.) văicăra vb. I] – Din vai.
2. [MDA2] văicări [At: (sfârșitul sec. XVIII) LET. III, 254/37 / V: ~ra (Pzi: ~rez, vaicăr), (reg) ~căli, ~cura / Pzi: ~resc / E: vai1] 1 vr (Pfm; șdp) A scoate strigăte (prelungi), gemete (ca expresie exagerată a unei dureri, a unei suferințe etc.). 2 vr (Pfm; șdp) A-și exprima prin cuvinte, în mod insistent (și nejustificat), durerea, suferința, nemulțumirea etc. Si: a se căina (1), a se jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui. 3 vr (Fam; dep) A manifesta o falsă desperare. 4 vt (Reg) A boci (7) un mort Si: a jeli. 5 vt (Îvp) A compătimi pe cineva.
3. [DEXI] văicări vb. IV. refl. (fam., mai ales deprec.) A scoate strigăte (prelungi), gemete (din cauza unei dureri, a unei suferințe etc.); a se tîngui, a se văita, a se căina. ◊ Fig. Vîntul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau (CR.). ♦ (peior.) A manifesta o falsă disperare. Începu să se văicărască, crezînd că poate-l înduplecă. ♦ (tr.) A compătimi, a deplînge. • prez. ind. -esc. și văicăra vb. I. /de la vai.
4. [DEX '98] VĂICĂRI, văicăresc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se tângui, a se văita, a se căina. ♦ (Peior.) A manifesta o falsă desperare. [Var.: (reg.) văicăra vb. I] – Din vai.
5. [DLRLC] VĂICĂRI, văicăresc, vb. IV. Refl. (Și în forma văicăra) A se jeli, a se plînge (cu voce tare); a se tîngui, a se văita, a se lamenta. Birjarul mă căuta pe sub trăsură și se văicărea. GALACTION, O. I 108. Ar fi plîns, s-ar fi văicărit, să adune mahalaua la poartă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 185. Începe a se văicăra și a zice: – Vai de mine, moșnege! da ce foc mi-ai adus la casă? CREANGĂ, P. 84. ◊ Fig. Vîntul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau, pietrele țipau, Vreascurile țiuiau. CREANGĂ, P. 240. ◊ Intranz. (Rar) Atunci turcii-nțelegeau, Rău prin casă văicărau. TEODORESCU, P. P. 561. ♦ (Peiorativ) A manifesta o falsă desperare. – Variante: văicăra, văicărez și văicăr (SEVASTOS, C. 158), vb. I, văicăli (POPESCU, B. IV 87) vb. IV.
6. [Șăineanu, ed. VI] văicărí v. a se văieta: călugărițele se văicărau de focul ce le ajunsese ISP. [Tras din vai printr’un intermediar vaicăr, analog lui vaier].
7. [DEX '09] VĂICĂRA vb. I v. văicări.
8. [MDA2] văicăli v vz văicări
9. [MDA2] văicăra v vz văicări
10. [MDA2] văicura v vz văicări
11. [DEXI] văicăra vb. I. v. văicări.
12. [DLRLC] VĂICĂLI vb. IV v. văicări.
13. [Scriban] văĭcărésc (mă) v. refl. (d. vaĭ; bg. vaĭkam). Iron. Mă vait plicticos și ridicul: Jidanu se văĭcărea că-ĭ zburase gîștele.
14. [DOOM 3] văicări (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă văicăresc, 3 sg. se văicărește, imperf. 1 sg. mă văicăream; conj. prez. 1 sg. să mă văicăresc, 3 să se văicărească; imper. 2 sg. afirm. văicărește-te; ger. văicărindu-mă
15. [DOOM 2] văicări (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se văicărește, imperf. 3 sg. se văicărea; conj. prez. 3 să se văicărească
16. [IVO-III] văicăresc, -ream 1 imp.
17. [Argou] văicări, văicăresc v. r. (pop.) 1. a se tângui, a se văita 2. (peior.) a manifesta o falsă disperare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL