1. [DEX '09] VÂNĂTORIE s. f. (Rar) Vânătoare; p. ext. îndeletnicirea de vânător. – Vânător + suf. -ie.
2. [MDA2] vânătorie sf [At: NEAGOE, ap. GCR I, 167/32 / Pl: ~ii / E: vânător + -ie] 1-2 (Pop) Vânătoare (1-2). 3 (Înv) Vânare1 (4). 4 (Înv) Pescuit. 5 (Îvr) Prăvălie unde se vindea vânatul1 (11).
3. [DEXI] vînătorie s.f. Vînătoare; ext. îndeletnicirea de vînător. Nu se mulțumește cu impresia normală de trecut a vînătoriei și a împrejurărilor ei (IBR.). • g.-d. -iei. /vînător + -ie.
4. [DLRLC] VÎNĂTORIE, vînătorii, s. f. Vînătoare; p. ext. meseria, îndeletnicirea de vînător. Lunecînd din nevoie sîngeroasă la o îndeletnicire de huzur mai mult sau mai puțin pasionată, vînătoria mea se afla evoluată de la instinct spre petrecere. SADOVEANU, O. A. II 220. Ostași... voinici de călărime și ageri cu măiestrie La arc și vînătorie. MARIAN, NU. 475. La vînătorie... eu mă pricep cam tot atîta pre cît se pricepea vestitul ageamiu. ODOBESCU, S. III 9.
5. [Scriban] vînătoríe f. Vînătoare, meșteșugu de a vîna.
6. [DOOM 3] vânătorie (rar) s. f., art. vânătoria, g.-d. vânătorii, art. vânătoriei
7. [DOOM 2] vânătorie (rar) s. f., art. vânătoria, g.-d. vânătorii, art. vânatoriei
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL