Definiție și ce înseamnă vârcolag

1. [DEX '09] VÂRCOLAC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcolaci, vârcolag, vârgolag, vârcolic s. m.] – Din bg. vărkolak.[1]

2. [MDA2] vârcolac sm [At: MOXA, 369/18 / V: (reg) ~aci, ~rgo~, vor~, (îvr) ~lici, vir~, vricolaț / Pl: ~aci / E: bg върколак cf pricolici, tricolici] 1 (Mtp) Ființă fabuloasă despre care se crede că mănâncă luna și soarele (provocând fazele lunii și eclipsele). 2 (Mtp) Întruchipare într-un vârcolac (1) a unui om care a murit nebotezat sau a unui animal Vz moroi, pricolici, strigoi. 3 (Trs) Broderie realizată cu mașina de cusut. 4 Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița Si: nălucă. 5 (Reg) Vânt puternic cu vârtejuri Si: volbură (1).

3. [DEX '98] VÂRCOLAC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În superstiții) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcolaci, vârcolag, vârgolag, vârcolic s. m.] – Din bg. vărkolak.[1]

4. [Șăineanu, ed. VI] vârcolac m. pl. 1. oameni-lupi cari, după credința poporului, înghit soarele și luna în timpul eclipselor: vârcolacul se lățește sus pe lună ca un nor AL. vârcolacii serei ce chiar din lună pișcă BOL.; 2. strigoi făcuți din copii cari au murit nebotezați. [Bulg. VRŬKOLAK, vampir (din slav. VRŬKODLAKŬ, lit. lup păros); eclipsele de lună poporul le consideră ca opera vârcolacilor sau a monștrilor umani sub forma animală].

5. [DEX '09] VÂRCOLACI s. m. v. vârcolac.

6. [DEX '09] VÂRCOLAG s. m. v. vârcolac.

7. [DEX '09] VÂRCOLIC s. m. v. vârcolac.

8. [DEX '09] VÂRGOLAG s. m. v. vârcolac.

9. [MDA2] covârlac sm vz vârcolac

10. [MDA2] vârcolaci sm vz vârcolac

11. [MDA2] vârcolici smp vz vârcolac

12. [MDA2] vârgolac sm vz vârcolac

13. [MDA2] vircolac sm vz vârcolac

14. [MDA2] vorcolac sm vz vârcolac

15. [MDA2] vricolaț sm vz vârcolac

16. [DEXI] vîrcolac s.m. I (în credințele pop.) 1 Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănîncă luna și soarele (provocînd fazele lunii, eclipse etc.). Era... cu fața rotundă, slinoasă și pătată, ca o lună mîncată de vîrcolaci (VOIC.). 2 Strigoi. II Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița. • pl. -ci. și (reg.) vîrcolaci, vîrcolag, vîrgolag, vîrcolic s.m. /<bg. върколак.

17. [DEXI] vîrcolaci s.m. v. vîrcolac.

18. [DEXI] vîrcolag s.m. v. vîrcolac.

19. [DEXI] vîrcolíc s.m. v. vîrcolac.

20. [DEXI] vîrgolag s.m. v. vîrcolac.

21. [DLRLC] VÎRCOLAC, vîrcolaci, s. m. I. 1. (În superstiții) Ființă provenită dintr-un copil care a murit nebotezat și care mănîncă luna sau soarele, producînd eclipse. Vede luna Cum o mîncă vîrcolacii. BENIUC, V. 53. Într-o zi vîrcolacii au mîncat... o jumătate din soare. C. PETRESCU, R. DR. 152. Iară luna, toată noaptea, o mănîncă vîrcolacul. EFTIMIU, Î. 72. Rîdea de cei ce cred în «iele», în «stafii», în «vîrcolaci», în «pricolici», în «vrăjitoare» sau în alte nimicuri născocite de cine știe ce minți slabe. BASSARABESCU, S. N. 120. 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița; nălucă. – Variante: vîrcolaci (ALECSANDRI, P. A. 39), vîrcolic (ALECSANDRI, T. 616), vîrcolag (PAMFILE, CER. 89), vîrgolag (LESNEA, I. 50) s. m.

22. [DLRLC] VÎRCOLACI s. m. v. vîrcolac.

23. [DLRLC] VÎRCOLAG s. m. v. vîrcolac.

24. [DLRLC] VÎRCOLIC s. m. v. vîrcolac.

25. [DLRLC] VÎRGOLAG s. m. v. vîrcolac.

26. [Scriban] vîrcolác m. (bg. vŭrkolak, d. vsl. vlŭkodlakŭ, care vine d. vlŭkŭ, lup). Monstru fabulos (strigoĭ, pricolicĭ ș. a.) care mănîncă soarele și pricinuĭește eclipsă. – Și vîrg- și -acĭ.

27. [Scriban] vîrgolác, vîrgolésc, V. vîrc-.

28. [DOOM 3] vârcolac s. m., pl. vârcolaci

29. [DOOM 2] vârcolac s. m., pl. vârcolaci

30. [DER] vîrcolac (-ci), s. m. – 1. Duh rău, căruia i se atribuie mai ales ocultația Lunii și a Soarelui în timpul eclipselor. – 2. Peștișor artificial pentru undiță. – Mr. vărculac, vărcolac, megl. vărculac. Sl. vlŭkodlakŭ, de la vlŭkŭ „lup” (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 448; Conev 106; Schneeweiss, REB, II, 181), cf. bg. vrăkolak, sb. vokodlak, alb. vurvolak, ngr. βουρϰόλαϰας (Meyer, Neugr. St., II, 20), fr. brucolaque (Gaster, ZRPh., IV, 385; REW 9461). Pentru semnificația sa mitologică, cf. fr. loup-garou. germ. Werwolf. Din sl. vlŭkŭ provin și toponimele Vîlcea, regiune care în sec. XII era teritoriul unui Farcaș (< mag. farkas[1] „lup”) și Vîlcov, traducerea gr. Λυϰόστομον.

31. [DRAM 2015] vârcolac, vârcolaci, s.m. – (mit.) Ființă fabuloasă, malefică, căreia i se atribuie ocultația Lunii și a Soarelui (provocând fazele Lunii și eclipsele). Se crede că omul născut dintr-o relație incestuoasă are capacitatea de a se metamorfoza în câine: „Vârcolacu nu știu de unde apare el, că apare sub formă de câine. Și ziceau bătrânii că atunci când torc femeile cânepă marți sara, pe firul acela se suie vârcolacu și mănâncă luna” (Bilțiu, 1999: 319; Bârsana); „De te-o diochet bărbat curat, / Necurat, / Cu ochi de vârcolac, / Pice-i păru ca fuioru” (Bilțiu, 1990: 283; Lăpuș). ♦ „Umblă destul de repede, ca și câinele, manifestându-se în apariții nocturne. El rupe hainele celui întâlnit, uneori fără să-l atingă. De regulă, umblă nouă hotare, iar când revine, se așează pe vraniță și bate ca și câinele (…). Dacă este lovit, fuge și revine. Dacă este ucis, se preface în om” (Bilțiu, 1999: 46). Potrivit lui Eliade (1970: 26), legendele și credințele populare privind vârcolacii se explică printr-un proces de folclorizare, adică prin proiectarea în lumea imaginară a ritualurilor concrete, fie șamanice, fie de inițiere războinică. După Herodot (IV, 105), neurii se transformau în lupi în fiecare an. Această periodicitate ridică posibile ceremonii anuale, în timpul cărora se îmbrăcau piei și se purtau măști de lup. Anumite cazuri de transformare a individului în carnasier se pot explica prin supraviețuirea inițierilor spontane; este vorba de un fenomen retardar, un fel de redescoperire spontană a scenariilor rituale perimate sau complet transformate. – Din bg. vârkolak „vampir” (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA); din sl. vlǔjudlakǔ, de la vlǔkǔ „lup” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).

32. [DRAM] vârcolac, -i, s.m. – (mit.) Ființă fabuloasă, malefică, căreia i se atribuie ocultația Lunii și a Soarelui (provocând fazele Lunii și eclipsele). Se crede că omul născut dintr-o relație incestuoasă are capacitatea de a se metamorfoza în câine: „Vârcolacu nu știu de unde apare el, că apare sub formă de câine. Și ziceau bătrânii că atunci când torc femeile cânepă marți sara, pe firul acela se suie vârcolacu și mănâncă luna” (Bilțiu 1999: 319; Bârsana); „De te-o diochet bărbat curat, / Necurat, / Cu ochi de vârcolac, / Pice-i păru ca fuioru” (Bilțiu 1990: 283; Lăpuș). – Din sl. vlǔjudlakǔ, de la vlǔkǔ „lup” (Miklosich, Cihac cf. DER). Din bg. vârkolak (DEX), cf. alb. vurkolak.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [MDA2] vântureșcă sf [At: KLEIN, D. 452 / V: ~raș~ (Pl: și ~raște) ~eaș~ […]
1. [DEX '09] VÂNTUROS, -OASĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, […]
1. [Șăineanu, ed. VI] vântură-lume m. aventurier. 2. [DEX '09] VÂNTURA, vântur, vb. I. Tranz. […]
1. [Șăineanu, ed. VI] vântură-țară m. aventurier. 2. [DEX '09] VÂNTURA, vântur, vb. I. Tranz. […]
1. [DEX '09] VÂNTURĂTOARE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele […]
1. [MDA2] vânturător, ~oare [At: BIBLIA (1688), 4401/9 / V: (reg) ~tărătoare, ~târătoare sf / […]
1. [DEX '09] VÂNTURĂTURĂ, vânturături, s. f. Vânturare; (concr.) ceea ce rămâne (ca impuritate) după […]
1. [DEX '09] VÂNTUȘOR s. n. (Rar) Vântuleț. – Vânt + suf. -ușor. 2. [MDA2] […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro