Definiție și ce înseamnă vântuit

1. [DEX '09] VÂNTUIT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

2. [MDA2] vântuit, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: vântui] 1 (Pop) Care este bătut de vânt (1) puternic. 2 (Reg; în credințele populare; d. oameni) Lovit de apoplexie. 3 (Reg; în credințele populare; d. oameni) Smintit2 (din cauza „vânturilor rele”). 4 (Buc; Mar; d. oameni) Ușuratic. 5 (Reg; în credințele populare; d. cai) Cu mersul împleticit și nesigur (din cauza „vânturilor rele”). 6 (Reg; în credințele populare; d. cai) Care a devenit greu de stăpânit (din cauza „vânturilor rele”). 7 (Reg; d. oi) Capiu (1). 8 (Mol; Buc; d. piatră) Care se fisurează cu ușurință (din cauza vântului sau a gerului).

3. [Șăineanu, ed. VI] vântuit a. 1. furtunatic; 2. fig. posomorît: împăratul era cam vântuit POP.

4. [DEX '09] VÂNTUI, pers. 3 vântuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (în superstiții, subiectul este „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.

5. [MDA2] vântui [At: VALIAN, V. / Pzi: 3 ~ește / E: vânt + -ui] 1 viim A fi vânt puternic (cu furtună). 2 viu (D. vânt) A sufla cu putere. 3 vtf (Mtp; Mol; Buc; subiectul este „vîntul rău”; c. i. ființe, mai ales oameni) A face să se îmbolnăvească, să devină infirm. 4 vtf (Mtp; Mol; Buc; subiectul este „vîntul rău”; c. i. ființe, mai ales oameni; spc) A face să devină nebun. 5 vr (Reg; d. piatră) A se fisura cu ușurință în urma expunerii la vânt.

6. [DEXI] vîntui vb. IV. 1 intr. unipers. (despre vînt) A sufla cu putere, vijelios. 2 tr. (în superstiții; cu sub. „vîntul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. • prez.ind. pers. 3 -iește. /vînt+ -ui.

7. [DEXI] vîntuit, -ă adj. (reg.) Nebun. • pl. -ți, -te. /v. vîntui.

8. [DEX '98] VÂNTUI, pers. 3 vântuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (În superstiții, subiectul fiind „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.

9. [DLRLC] VÎNTUI, pers. 3 vîntuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Popular, despre vînt) A sufla cu putere, vijelios. (Impersonal) Cînd pornesc furtunile, se zice că vîntuiește. PAMFILE, VĂZD. 46. ◊ Fig. Pară de răzvrătire a prins să vîntuiască. POPA, B. 191. 2. Tranz. (în superstiții, subiectul fiind «vîntul rău») A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. Aceste vînturi bat numai anumite locuri, și dacă se întîmplă că prin acele părți dau peste oameni, îi vîntuiesc, adică îi înnebunesc, îi muțesc, le iau vreo mînă sau vreun picior. PAMFILE, VĂZD. 44. ◊ Refl. Omul peste care dau vînturile rele se vîntuiește. ȘEZ. V 142.

10. [DLRLC] VÎNTUIT, -Ă, vîntuiți, -te, adj. (Regional) Nebun. Bietul nostru împărat... era cam vîntuit. CONTEMPORANUL, III 732.

11. [DOOM 3] vântui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. vântuiește, imperf. 3 sg. vântuia; conj. prez. 3 sg. să vântuiască

12. [DOOM 2] vântui (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. vântuiește, imperf. 3 sg. vântuia; conj. prez. 3 să vântuiască

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [Șăineanu, ed. VI] vântoase f. pl. 1. vârtej de vânt; 2. Mold. și Tr. […]
1. [DEX '09] VÂNTOS, -OASĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut […]
1. [DEX '09] VÂNTOS, -OASĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut […]
1. [DEX '09] VÂNTREA, vântrele, s. f. Pânză de corabie; vetrelă. [Var.: vintrea s. f.] […]
1. [MDA2] vântrelă sm vz vetrelă 2. [Șăineanu, ed. VI] vântrelă f. pânză de corabie: […]
1. [DEX '09] VÂNTULEȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. […]
1. [DEX '09] VÂNTURAR, vânturare, s. n. (Rar) Evantai. – Vânturi (pl. lui vânt) + […]
1. [DEX '09] VÂNTURARE, vânturări, s. f. Acțiunea de a vântura și rezultatul ei; vânturat; […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro