1. [DEX '09] VILEGIATURĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatură s. f.] – Din fr. villégiature.
2. [MDA2] vilegiatură sf [At: NEGRUZZI, S. I, 106 / P: ~gi-a~ / V: (rar) ~lig~ / S și: (îvr) ville~ / Pl: (rar) ~ri / E: fr villégiature] 1 Petrecere a unei perioade de timp (în cursul vacanței sau al concediului) la țară, într-o stațiune balneoclimaterică, într-o localitate de interes turistic etc. 2 Călătorie de plăcere. 3 (Nob) Plimbare.
3. [DEXI] vilegiatură s.f. Petrecere a unei perioade de timp (vacanță sau concediu de odihnă) la țară sau într-o stațiune balneo-climaterică într-o localitate de interes turistic, peste hotare etc. • sil. -gi-a-. pl. -i. și (pop.) viligiatură s.f. /<fr. villégiature, it. villeggiatura.
4. [DLRLC] VILEGIATURĂ s. f. (Și în forma viligiatură) Petrecere a unei perioade de timp (în cursul unei vacanțe sau al unui concediu) la țară, la munte sau pe malul mării. Eram hotărît să văd în toți tovarășii mei de vilegiatură niște oameni buni și foarte cumsecade. SADOVEANU, O. VI 521. Nadina povesti cîte ceva din vilegiatura ei prelungită. REBREANU, R. I 157. [Coșbuc] n-a venit la sat în vilegiatură, ca să guste viața cîmpenească, el singur e copil al satului. GHEREA, ST. CR. III 123. Situațiunea Cotnarului, încungiurat de vii, livezi și păduri, făcea încîntătoare vilegiatura domnească. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ (Glumeț, în legătură cu animalele) Știi dumneata că [țiparul] vine în apele noastre numai în viligiatură? C. PETRESCU, C. V. 191. – Pronunțat: -gi-a-. – Variantă: viligiatură s. f.
5. [DN] VILEGIATURĂ s.f. Interval de timp, vacanță petrecută la țară sau într-o stațiune balneoclimatică. [Pron. -gi-a-, var. viligiatură s.f. / cf. fr. villégiature, it. villeggiatura].
6. [MDN '00] VILEGIATURĂ s. f. interval de timp, vacanță petrecută la țară sau într-o stațiune balneoclimatică. (< fr. villégiature)
7. [Șăineanu, ed. VI] vilegiatură f. ședere la țară în timpul verei.
8. [Scriban] *vilegiatúră f., pl. ĭ (fr. villégiature, d. it. villeggiatura). Petrecere la țară saŭ într’o stațiune balneară saŭ climatică p. odihnă: a pleca în vilegiatură, a face o lungă vilegiatură. V. sezon.
9. [DEX '09] VILIGIATURĂ s. f. v. vilegiatură.
10. [MDA2] viligiatură sf vz vilegiatură
11. [DEXI] vilegiatura vb. I. intr. A merge în vilegiatură. • sil. -gi-a-. prez.ind. -ez. /<fr. villégiaturer.
12. [DEXI] viligiatură s.f. v. vilegiatură.
13. [DN] VILIGIATURĂ s.f. v. vilegiatură.
14. [DOOM 3] vilegiatură (desp. -gi-a-) s. f., g.-d. art. vilegiaturii; pl. vilegiaturi
15. [DOOM 2] vilegiatură (-gi-a-) s. f., g.-d. art. vilegiaturii; pl. vilegiaturi
16. [MDO] vilegiatură
17. [IVO-III] vilegiatură, -ri.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL