1. [DEX '09] VEȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus).
2. [MDA2] veșted, ~ă [At: DOSOFTEI, PS. 312/8 / V: (înv) vest~, (reg) ~et, ~tid / A și: (reg) ~ted / Pl: ~ezi, ~e, (nob) ~ezi sf / E: ml *vescidus, -a, -um (≤ vescus „firav, uscățiv”)] 1 a (D. plante, părți ale plantelor etc.) Care și-au pierdut prospețimea (din cauza lipsei de apă, a arșiței, a frigului, a unei boli etc.) Si: fanat (1), îngălbenit, ofilit, pălit1, veștejit (1), (reg) pâhăvit. 2 a (Pex; d. suprafețe, terenuri, etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea. 3 a (Reg) Mucegăit. 4 a (D. oameni sau părți ale corpului omenesc) Care este lipsit de vigoare (din cauza bolii, a bătrâneții etc.) Si: consumat3 (2), uzat, veștejit (2). 5 a (Pex; d. oameni) Îmbătrânit. 6 a (Pex; d. oameni) Fanat (2). 7 a (D. fizionomie, privire etc.) Care exprimă oboseală, extenuare. 8 sm (Trs) Mort. 9 a (Fig; d. culori, surse de lumină etc.) Care este lipsit de strălucire Si: estompat (4), stins, spălăcit, (rar)vestejit (5).
3. [DEXI] veșted, -ă adj. 1 (despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, vigoarea, seva (din cauza lipsei de apă, din cauza arșiței, a frigului etc.); care s-a ofilit. Frunze veștede cădeau din copacii galbeni. ◊ Fig. Cerul fără unde stagna ca o apă veștedă (CĂL.). ♦ Ext. (despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. 2 Fig. (despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Care este lipsit de vlagă, de forță, de vioiciune; ofilit; secătuit. Trăsăturile feței sale veștede (M. I. CAR.). ♦ (despre fizionomie, privire etc.) Care trădează oboseală, istovire, surmenaj. Privirea lor era veștedă de nopți nedormite (BACOV.). Fig. Surîsuri veștede de plante ținute în beci (H. LOV.). 3 (despre culori, surse de lumină etc.) Care este lipsit de strălucire; palid, șters, tern. Zori veștede se lăsau cu amărăciune peste noi (VOIC.). • pl. -zi, -de. /lat. *vescĭdus, -a, -um <vescus, -a, -um „firav, uscățiv”.
4. [DEX '98] VEȘTED, -Ă, veștezi, -de, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Din lat. *vescidus (< vescus).
5. [DLRLC] VEȘTED, -Ă, veșteji și veștezi, -de, adj. 1. (Despre plante și părți ale lor, p. ext. despre locul unde cresc plantele) Care și-a pierdut prospețimea; care a început să se usuce; veștejit, ofilit. Și cine s-ar opri să plîngă O frunză veștedă-n cărare, Cînd codrii freamătă alături Și rid în răsărit de soare. GOGA, C. P. 119. Ce triste-mi stați acuma și zdrobite!.. Flori veștede, flori moarte, flori iubite. IOSIF, P. 37. În cîmpul veșted iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gîndăcel. ALECSANDRI, P. III 25. ♦ (Rar, despre crengi) Lipsit de frunze, despuiat. Codru-i jalnic ca și mine... Pică-i frunza, toată bine, Cu crengi veștede rămîne. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorît. Deprins cu toamna veștedă din șes, nu puteam să admir destul variația de culori și de nuanțe... cu care toamna de sub munți înveșmînta grădinile. GALACTION, O. I 93. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de prospețime sau de vioiciune; uscat, ofilit. Cu inima veștedă am trecut mai departe pe linia satului. SADOVEANU, A. L. 183. Atunci din ochii veștezi... Tăcind a șters femeia o lacrimă. COȘBUC, P. I 142. Pe cîmpiile tale și pe drumuri, trec fețe serbede și veștede, fluierînd doine dureroase. RUSSO, O. 42. ◊ (Substantivat, popular) Te rog și pe mine a mă scrie... Cu viii, cu rumenii, Nu cu morții, veștezii. MARIAN, Î. 179. 3. Fig. (Despre culori) Palid, șters, mort. Înaripata molie... bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. ANGHEL, PR. 4. În umerii obrajilor slomnea acea roșață veștedă a ofticoșilor. VLAHUȚĂ, N. 150.
6. [Șăineanu, ed. VI] veșted a. 1. care a început să se usuce: floare veștedă; 2. fig. pălit: veștedă de plâns. [Cf. lat. *VESCIDUS, din VESCUS, slab, pipernicit].
7. [Scriban] véșted, -ă adj. (lat. *viescĭdus, d. viescĕre, a se veștezi, infl. poate de vĭscĭdus, cleĭos, cofleșit, d. vĭscum, vîsc. Nu e nevoĭe să presupunem un *vêscidus, d. vêscus, slab, nehrănit. It. viscido). Moleșit, vorbind de frunzele, florile și unele poame rupte din tulpina lor: Salata de lăptucĭ făcută ĭerĭ e veștedă azĭ. Fig. Ofilit: o față veștedă. V. uscat.
8. [MDA2] vested, ~ă a vz veșted
9. [MDA2] veștet, ~ă a vz veșted
10. [MDA2] veștid, ~ă a vz veșted
11. [DOOM 3] veșted adj. m., pl. veștezi; f. veștedă, pl. veștede
12. [DOOM 2] veșted adj. m., pl. veștezi; f. veștedă, pl. veștede
13. [DER] veșted (-dă), adj. – Ofilit, uscat. – Mr. veaștid. Lat. viscĭdus „acru, amar” (Cipariu, Principii, 395; Densusianu, Hlr., 39; Iordan, Dift., 119; REW 9271; cf. împotrivă Pușcariu 1877), cf. sard. biskidu „rînced”. Semantismul presupune o fază intermediară „trecut, stricat”. Der. din lat. *vescĭdus de la vescus „slăbit” (Candrea, Éléments, 13; Pușcariu 1877; Philippide, II, 661; Rosetti, I, 172) nu pare preferabilă. – Der. veșteji (var. înv. veștezi), vb. (a se ofili, a se usca).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL