1. [Scriban] vatrár, V. vătrar.
2. [DEX '09] VĂTRAI, vătraie, s. n. 1. Unealtă metalică în formă de cârlig lung sau de lopățică, cu coadă, cu care se scoate sau se scormonește jarul din sobe, din cuptoare etc.; vătrar. ◊ Expr. (Pop. și fam.) Trai pe vătrai = viață ușoară, lipsită de griji, (înv. și reg.) Trai cu vătrai = viață grea, plină de certuri, de neînțelegeri. 2. Lambă (la căruță sau la car). – Cf. sb. vătralj, bg. vatral.
3. [DEX '09] VĂTRAR, vătrare, s. n. (Reg.) Vătrai (1). – Vatră + suf. -ar.
4. [MDA2] vărtar sm vz vătrai
5. [MDA2] vătrai [At: PO 307/12 / V: (pop) ~ar (Pl: ~are, ~aruri), (reg) ~an, vărtar, vlătar, vrătar (Pl: vrătaruri) / Pl: ~e, (reg) ~uri, (18-19) ~ / E: vatră + -ai cf srb vătralj, bg ватрал] 1 sn Obiect de uz casnic, de lemn sau de metal, de obicei în formă de cârlig lung sau de lopățică cu coadă lungă, cu care se scormonește ori se trage jarul sau cenușa Vz cociorvă1 (1), jeruitor, piscălău, scociorâtor, spuzar, vășcălan (2). 2 sn (Pop; îs) Trai cu ~ sau (reg) un trai și un ~ Viață grea, cu permanente neînțelegeri și certuri. 3 sn (Mun; îs) Trai pe ~ Viață foarte grea. 4 sn (Pfm; îas) Viață lipsită de griji. 5 sn (Reg; îe) A toca (sau a bate toaca) pe ~ A trăi în mare sărăcie. 6 sn (Reg; îae) A pierde timpul. 7 sn (Mun; irn; îe) (A fi) crai pe ~ (A fi un) tânăr fără căpătâi. 8 sn (Mun; irn; îae) (A fi) foarte sărac. 9 sn (Mun; îe) A-i lua (cuiva) ~ul țestului A nu avea ce lua de la cineva. 10 sn (Trs; îe) (A pleca) cu ~ și cu cociorvă (A pleca) cu tot avutul. 11 sn (Mun; îe) A lua (pe cineva) la ~e A goni (pe cineva). 12 sn (Dep) Sabie. 13 sn (Reg; pan) Unealtă de fier cu mâner de lemn, cu ajutorul căreia se fac gropi pentru îngropatul viței de vie. 14 sn (Pop; pan) Fiecare dintre cele două vergele de metal care leagă, la căruță, capetele crucii de capetele osiei. 15 sn (Reg; îf vătrar) Cenușar (5) (la sobă). 16 sn (Olt) Loc de casă. 17 sn (Reg) Piatra stătătoare a morii Si: (reg) podină. 18 sm (Olt) Căpetenie a colindătorilor care, în timpul colindului (din ajunul Crăciunului), scormonește cu un băț jarul din vatră. 19 sm (Reg; îf vătrar) Cărbunar (1).ватрал
6. [MDA2] vătran sn vz vătrai
7. [MDA2] vătrar sn vz vătrai
8. [DEXI] vărtar s.n. v. vătrai.
9. [DEXI] vătrai s.n., s.m. 1 s.n. Obiect de uz casnic, de lemn sau de metal, de obicei în formă de cîrlig lung sau de lopățică cu coadă lungă, cu care se scoate sau se scormonește jarul din sobe, din cuptoare etc. ◊ Expr. Trai pe vătrai = a) viață foarte grea, de mizerie; b) viață ușoară, lipsită de griji. A duce trai pe vătrai = a duce o viață grea, plină de lipsuri. Trai cu vătrai sau un trai și un vătrai = viață grea, plină de certuri, de neînțelegeri. A toca (sau a bate toaca) pe vătrai = a) a trăi în mare sărăcie; b) a pierde timpul (stînd degeaba). 2 s.n. Analog, (pop.) Lambă (la căruță sau car). 3 s.m. (reg.) Căpetenie a colindătorilor care, în timpul colindatului, scormonește cu un băț jarul din vatră. • pl. n. -aie, -uri, m. -ai. și vătrar, vătran s.n. /vatră + -ar.
10. [DEXI] vătran s.n. v. vătrai.
11. [DEXI] vătrar s.n. v. vătrai.
12. [DEX '98] VĂTRAI, vătraie, s. n. 1. Unealtă mecanică în formă de cârlig lung sau de lopățică, cu coadă, cu care se scoate sau se scormonește jarul din sobe, din cuptoare etc.; vătrar. ◊ Expr. (Pop. și fam.) Trai pe vătrai = viață ușoară, lipsită de griji. (Înv. și reg.) Trai cu vătrai = viață grea, plină de certuri, de neînțelegeri. 2. Lambă (la căruță sau car). – Cf. scr. vătralj, bg. vatral.
13. [DEX '98] VĂTRAR, vătrare, s. n. (Rar) Vătrai (1). – Vatră + suf. -ar.
14. [DLRLC] VĂTRAI, vătraie, s. n. 1. Unealtă în formă de cîrlig sau de lopățică cu coadă, de obicei de fier, cu care se scoate sau se scormonește jarul din sobe, cuptoare etc. Scurmă cu vătraiul tata, în focul de pe vatră. STANCU, D. 46. Băteau copii din vătrai și clește. Dar el tăcea, săracul, ca un pește. TOPÎRCEANU, P. 100. Baba ia vătraiul și-l înfierbîntă-n foc. SBIERA, P. 58. ◊ Expr. Trai cu vătrai sau un trai și-un vătrai = viață de certuri și de neînțelegeri; viață grea, amară. De te-o-ntreba cum mi-e traiul? Spune-i că e cu vătraiul. Nici un prînz Făr’ de plîns. BIBICESCU, P. P. 178. Și numai așa a scăpat biata noră de un trai și un vătrai. I. CR. II 266. Spune că m-am măritat; De-or întreba cum mi-e traiul, Spune-le că cu vătraiul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 345. 2. Lambă (1). – Variante: vătrar, vătral (MARIAN, NA. 39) s. n.
15. [DLRLC] VĂTRAL s. n. v. vătrai.
16. [DLRLC] VĂTRAR s. n. v. vătrai.
17. [Șăineanu, ed. VI] vătraiu n. 1. lopățică de sgândărit focul; fig. traiu cu vătraiu, vieață cu certuri continue; 2. pl. lambele carului dintr’o singură bucată de fier. [Tras din vatră].
18. [Scriban] vătráĭ (vest) n., pl. ĭe și urĭ, și vătrár și vatrár (est) n., pl. e (d. vatră, ca tăcĭunar d. tăcĭune. Numaĭ vătraĭ vine d. sîrb. vatralj, bg. vatral). Unealtă de fer de scormolit focu. (Lopățica e de luat cărbunĭ, ĭar cleștele de apucat). Traĭ cu vătraĭ, căsnicie rea, adică „cu bătăĭ cu vătraĭu”.
19. [DOOM 3] vătrai (desp. vă-trai) s. n., pl. vătraie
20. [DOOM 3] vătrar (reg.) (desp. vă-trar) s. n., pl. vătrare
21. [DOOM 2] vătrai (vă-trai) s. n., pl. vătraie
22. [DOOM 2] vătrar (reg.) (vă-trar) s. n., pl. vătrare
23. [MDO] vătrai
24. [IVO-III] vătraiu, -traie.
25. [DER] vătrai (-ie), s. n. – Unealtă cu care se umblă în foc. – Var. vătral, vătrar. Sb., rut. vatrajl, cf. bg. vatral (Tiktin; Candrea; Brückner, Z. slaw. Phil., 205, cuvinte care provin din vatră).
26. [Argou] trai pe vătrai expr. (pop.) viață ușoară / lipsită de griji.
27. [DRAM 2021] vătrái, vătraie, s.n. (reg.) Unealtă metalică în formă de cârlig lung, cu coadă, cu care se scormonește jarul în sobe; spuzar: „Bate mâța cu vătraiu / De ce nu s-o copt mălaiu” (Memoria, 2004: 1.098). – Din srb. vatralj, bg. vatral (Candrea, după DER; DEX); din vatră + suf. -ai (MDA).
28. [DRAM 2015] vătrai, vătraie, s.n. – (reg.) Unealtă metalică în formă de cârlig lung, cu coadă, cu care se scormonește jarul în sobe; spuzar. „Bate mâța cu vătraiu / De ce nu s-o copt mălaiu” (Memoria, 2004: 1.098). – Din srb. vatralj, bg. vatral (Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX); din vatră + suf. -ai (MDA).
29. [DRAM] vătrai, vătraie, s.n. – Unealtă metalică în formă de cârlig lung, cu coadă, cu care se scormonește jarul în sobe: „Bate mâța cu vătraiu / De ce nu s-o copt mălaiu” (Memoria 2004: 1098). – Din srb., ucr. vatralj (DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL