1. [DEX '09] VANITATE, (2) vanități, s. f. 1. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare. 2. (La pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanité, lat. vanitas, -atis.
2. [MDA2] vanitate sf [At: HELIADE, O. II, 77 / Pl: ~tăți / E: fr vanité, lat vanitas, -atis] 1 Deșertăciune (1). 2 Zădărnicie. 3 (Lpl) Ceea ce este zadarnic. 4 (Lpl) Lucru inutil, fără rost. 5 (Sentiment de) încredere exagerată în calitățile proprii Si: înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, trufie. 6 Dorință de a face impresie. 7 Ambiție neîntemeiată. 8-10 Comportament care denotă vanitate (5-7).
3. [DEXI] vanitate s.f. 1 (Sentiment de) încredere exagerată în calitățile proprii; dorință de a face impresie; ambiție neîntemeiată; atitudine, manifestare, comportare de om vanitos; trufie, înfumurare, îngîmfare. Se înduioșă de atîta lipsă de vanitate (CE. PETR.). 2 Deșertăciune, zădărnicie. Un melancolic:., obsedat de vanitatea lumii (CĂL.). ♦ (la pl.) Ceea ce este zadarnic; lucru inutil, fară rost. Luăm titlurile, decorațiile, vanitățile aristocratice... și ne credem serios că sîntem aristocrați (BOL.) • pl. – ăți. /<fr. vanité, lat. vanĭtas, -atis <vanus, -a, -um „van”.
4. [DEX '98] VANITATE, vanități, s. f. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare; (la pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanité, lat. vanitas, -atis.
5. [DLRLC] VANITATE, vanități. s. f. Ambiție deșartă, dorință de a face impresie; trufie, îngîmfare, înfumurare; (la pl.) deșertăciune. Simplă ca un înger fără vanitate. CAMIL PETRESCU, T. II 26. Părea că surîde neputînd clătina din cap ca totdeauna în fața atîtor vanități. ANGHEL, PR. 66. Nu sufăr de trista infirmitate a vanității. CARAGIALE, O. VII 248. Vanitatea ta Cu merit patriotic voiești a deghiza. BOLINTINEANU, O. 135.
6. [DN] VANITATE s.f. Ambiție deșartă și trufașă; trufie, înfumurare, îngîmfare. ♦ Deșertăciune. [Cf. lat. vanitas, fr. vanité].
7. [MDN '00] VANITATE s. f. ambiție deșartă și trufașă; orgoliu, trufie, înfumurare, îngâmfare. ◊ deșertăciune. (< fr. vanité, lat. vanitas)
8. [Șăineanu, ed. VI] vanitate f. deșertăciune: vanitatea vanităților.
9. [Scriban] *vanitáte f. (lat. vánitas, -átis). Caracteru de a fi van saŭ vanitos, deșertăcĭune: vanitatea gloriiĭ, vanitatea celor ce umblă după decorațiunĭ. Lucru van: a disprețui vanitățile.
10. [DOOM 3] vanitate s. f., g.-d. art. vanității; (zădărnicii) pl. vanități
11. [DOOM 2] vanitate s. f., g.-d. art. vanității; (lucruri zadarnice) pl. vanități
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL