1. [DEX '09] VAGABONDA, vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder.
2. [MDA2] vagabonda vi [At: SION, P. 290 / V: (înv) ~bun~ / Pzi: ~dez / E: frvagabonder] 1 A umbla dintr-un loc în altul fără scop Si: a hoinări, (îvr) a vaga (1). 2 A duce viață de vagabond (3), recurgând la expediente Si: (îrg) a nemernici, (Trs) a văndrăli (1). 3 (Fig; rar) A fi instabil.
3. [DEXI] vagabonda vb. I. intr. 1 A rătăci, a umbla dintr-un loc în altul fară țintă; a hoinări; a trăi ca (un) vagabond. 2 Fig. (despre gînduri, imaginație) A trece, fară încetare, de la un lucru la altul. Gîndul ei vagabonda prin lumi necunoscute. • prez.ind. -ez. /<fr. vagabonder.
4. [DLRLC] VAGABONDA, vagabondez, vb. I. Intranz. A rătăci fără țintă, hoinărind dintr-un loc în altul, trăind ca un vagabond. Vagabondînd, într-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului porți. BACOVIA, O. 143. Un copil fugit de acasă... vagabondînd fără căpătîi. C. PETRESCU, O. P. II 298. Acum optsprezece ani, vagabondam cu cîteva bucăți de săpun după mine. SAHIA, U.R.S.S. 184.
5. [DN] VAGABONDA vb. I. intr. A rătăci fără țintă ca (un) vagabond; a trăi ca (un) vagabond. [< fr. vagabonder].
6. [MDN '00] VAGABONDA vb. intr. 1. a rătăci fără țintă, a trăi ca (un) vagabond. 2. (fig.; despre gânduri, imaginație) a trece, fără încetare, de la un lucru la altul. (< fr. vagabonder)
7. [Șăineanu, ed. VI] vagabondà v. a fi vagabond.
8. [DEX '09] VAGABOND, -OANDĂ, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [Adj., s. f. și: vagabondă] – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.
9. [MDA2] vagaboandă sf vz vagabond
10. [MDA2] vagabond, ~ă [At: INSTRUCȚII, 8/17 / V: (înv) ~bund a, sm, (forme corupte) baga~ a, sm, bagabont sm, ~bont sm, ~boandă sf, / Pzi: ~nzi, ~e / E: lat vagabundus, -a, -um, fr vagabond, it vagabondo] 1-2 smf, a (Persoană) care umblă dintr-un loc în altul fără scop, fără țintă Si: hoinar (3-4), pribeag, (reg) vandralău (1), vandraș (1), vandră (1), vandroc (1), vandrocaș (1). 3-4 smf, a (Persoană) care nu are domiciliu fix, ocupație stabilă sau venituri și care trăiește din expediente Si: (reg) vandralău (2), vandraș (2), vandră (2), vandroc (2), vandrocaș (2). 5-6 smf, a (Prt) (Om) lipsit de ocupații serioase, care își petrece o bună parte a timpului în căutare de distracții și aventuri Si: (reg) vandralău (3), vandraș (3), vandră (3), vandroc (3), vandrocaș (3) Vz aventurier, derbedeu, golan, haimana, nemernic, pribeag, (reg) pușlalău, ștrengar, pierde-vară, vântură-țară. 7-9 a Caracteristic vagabondului (1, 3, 5). 10 a (Fig; d. imaginație, inspirație) Instabil. 11 a (Mai ales d. câini) Care rătăcește în căutarea hranei (și care este fără stăpân).
11. [MDA2] vagabund, ~ă a, sm vz vagabond
12. [MDA2] vagabunda v vz vagabonda
13. [DEXI] bagabónd, -oándă adj., s.m., s.f v. vagabond.
14. [DEXI] bagabónt, -oántă s.m., s.f. v. vagabond.
15. [DEXI] vagaboandă s.f. v. vagabond.
16. [DEXI] vagabond, -ă s.m, s.f, adj. 1 s.m, s.f, adj. (Persoană) care umblă dintr-un loc în altul fară scop, fară țintă; (persoană) care nu are domiciliu, ocupație stabilă, mijloace de existență (și care trăiește din expediente); (reg.) vandră, vandroc. ♦ (adj) Care este caracteristic unei persoane care vagabondează. A avut o copilărie vagabondă. ♦ Fig. (adj.; despre inspirație, imaginație etc.) Care este nestatornic, schimbător. Poetul a dovedit o imaginație vagabondă. ♦ (Om) de nimic, fără căpătîi. Și-a exprimat nepăsarea față de vagabonzii din clasă. 2 s.m., s.f. Persoană care rătăcește umblînd în căutare de distracții, de aventuri etc.; persoană nestatornică, inconstantă. Era un vagabond simpatic, mereu în căutare de noi cuceriri. 3 adj. (despre animale domestice, mai ales despre cîini) Care nu are stăpîn, rătăcind în căutarea hranei. • pl. -zi, -de. și (pop.) vagabont s.m., vagaboandă s.f, (forme corupte) bagabond, -ă adj., s.m., bagabont s.m. /<fr. vagabond, it. vagabondo, lat. vagabundus, -a, -um <vagari „a rătăci”.
17. [CADE] *BAGABONT sm. pop. Vagabond, haimana: să mai văz eu că se ține ~ul după mine, și lasă-l! (CAR.).
18. [DEX '98] VAGABOND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.
19. [DLRLC] VAGABOND, -Ă, vagabonzi, -de, adj. Care rătăcește pe drumuri fără nici un rost, care hoinărește fără țintă, fără ocupație și fără domiciliu fix, care nu are nici un căpătîi. Îl alungă, ca pe un om fără căpătîi și vagabond. NEGRUZZI, S. III 198. ◊ Fig. [Cățelul] cu ochii străbătători, cu coada agitată, număra, jos în strada amurgită și umedă, pe frații vagabonzi. GALACTION, O. I 303. Vedeai cum iesă singur și flămînd Un cîine vagabond, adulmecînd. D. BOTEZ, F. S. 56. Un fluture trecea prin aer ca o floare vagabondă. C. PETRESCU, C. V. 304. ♦ (Substantivat, m.) Om de nimic, haimana, derbedeu; pierde-vară. Cum o să spuie el că domnul Cazangiu e hoț sau vagabond. PAS, Z. I 154. Avea milă mai mult de un om de familie bună, scăpătat, decît de un vagabond nemîncat. CĂLINESCU, E. O. II 139. Compatriotul nostru, înțeleptul Logaridis, a studiat situația acestui vagabond. BART, E. 286. – Variantă: (învechit) vagabund, -ă (GHICA, A. 614) adj.
20. [DLRLC] VAGABUND, -Ă adj. v. vagabond.
21. [DN] VAGABOND, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătîi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci].
22. [MDN '00] VAGABOND, -Ă adj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)
23. [Șăineanu, ed. VI] vagabond a. 1. care rătăcește încoace și încolo; 2. fig. dezordonat, neînfrânat: imaginațiune vagabondă. ║ m. om fără domiciliu, fără mijloace de traiu.
24. [Scriban] *bagabónt V. vagabond.
25. [Scriban] *vagabónd, -ă adj. și s. (fr. vagabond, d. lat. vagabundus, care vine d. vagari, a rătăci. V. vag). Defav. Haĭmana, om fără domiciliŭ: un pungaș vagabond, un vagabond. – Vulg. bagabont. V. nomad.
26. [Scriban] *vagabondéz v. intr. (fr. vagabonder). Defav. Umblu haĭmana, trăĭesc ca vagabond.
27. [DOOM 3] vagabonda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vagabondez, 3 vagabondează; conj. prez. 1 sg. să vagabondez, 3 să vagabondeze
28. [DOOM 2] vagabonda (a ~) vb., ind. prez. 3 vagabondează
29. [DOOM 3] vagabond adj. m., s. m., pl. vagabonzi; adj. f., s. f. vagaboandă, pl. vagaboande
30. [DOOM 2] vagabond adj. m., s. m., pl. vagabonzi; adj. f., s. f. vagaboandă, pl. vagaboande
31. [Argou] VAGABOND bagabei, boschetar, chiștocar, ecologist, fomist, goldan, marțafoi, plimbăreț, tomberonist, ulițar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL