Definiție și ce înseamnă urîțenie

1. [DEX '09] URÂȚENIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

2. [MDA2] urâțenie sf [At: BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 308 / Pl: ~ii / E: urât2 + -enie] (Îoc frumusețe) 1 (Lsg) Lipsă de frumusețe, de armonie. 2 (Lsg) Însușirea a ceea ce este urât2 (4) Si: (îrg) urâciune (7). 3 Ființă urâtă2 (17) Si: (îrg) urâciune (11), pocitanie, sluțenie. 4 Trăsătură morală urâtă2 (8) Si: (înv) urâciune (12).

3. [CADE] URÎȚENIE sf. Starea a tot ce este urît, sluțenie.

4. [DLRLC] URÎȚENIE, (2) urîțenii, s. f. 1. Însușirea de a fi urît, starea a ceea ce este urît. Orașul... își arăta, rușinat parcă, întreaga lui urîțenie. STANCU, D. 363. 2. Ființă urîtă; pocitanie, sluțenie. O urîțenie fără unghii, cu ochii astupați și cu două guri. C. PETRESCU, R. DR. 153.

5. [Scriban] urîțénie f. Uricĭune. Fig. Femeĭe urîtă, cĭumă.

6. [DOOM 3] urâțenie (desp. -ni-e) s. f., art. urâțenia (desp. -ni-a), g.-d. art. urâțeniei; (ființe; lucruri) pl. urâțenii, art. urâțeniile (desp. -ni-i-)

7. [DOOM 2] urâțenie (-ni-e) s. f., art. urâțenia (-ni-a), g.-d. art. urâțeniei; (ființe, lucruri) pl. urâțenii, art. urâțeniile (-ni-i-)

8. [IVO-III] urîțenie, -niei gen. a.

9. [DAS] URÎȚENIE. Subst. Urîțenie, urîciune (înv. și reg.), urîțire, hidoșenie, hîdoșenie, hîzenie (pop.), poceală, pocire, pocitură, sluție (rar), sluțenie, sluțire, schimonosire, diformitate, deformare, malformație (med.), desfigurare. Ființă urîtă, urîciune, urîțenie, hidoșenie, hîzenie (pop.), pocit, pocitură, pocitanie, slut, sluțenie, sluțitură, momîie (fig.), znamie (reg.), monstru, dihanie, matahală, namilă. Adj. Urît, urîțel (dim.), urît al dracului, urît de mama focului, hidos, hîd, pocit, slut, slutișor (dim., rar), sluțit, schimonosit, balcîz (reg.), bocciu (pop. și fam.), pogan (reg.), diform, deformat, desfigurat; dizgrațios, respingător, dezagreabil, monstruos; grotesc, caricatural. Vb. A (se) urîți, a se hîzi (pop.), a (se) poci, a (se) sluți, a (se) deforma, a desfigura. V. antipatie, aversiune, defect, deformare, statură.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '09] URZICĂTURĂ, urzicături, s. f. Iritație a pielii în urma atingerii cu urzici, […]
1. [DLRLC] URZITOARE, urzitoare, s. f. 1. Unealtă cu care se urzește materialul textil; mașină […]
1. [Scriban] urzăréț, -eáță adj., pl. f. ețe (d. orz. Cp. cu arpagic). Vest. Pere […]
1. [DEX '09] URÂȚEL, -ICĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. […]
1. [MDA2] urșenic sn vz urșinic1 2. [DEX '09] URȘINIC, urșinice, s. n. (Înv.) Catifea. […]
1. [DEX '09] URȘINIC, urșinice, s. n. (Înv.) Catifea. – Et. nec. 2. [MDA2] urșinic2 […]
1. [DEX '09] USCIOARĂ s. f. v. ușcioară. 2. [MDA2] uscioară sf vz ușcioară 3. […]
1. [MDA2] uscăcior, ~oară [At: PANN, P. V. I, 89/11 / Pl: ~i, ~oare / […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro