1. [DEX '09] URICIUNE s. f. v. urâciune.
2. [MDA2] uriciune sf vz urâciune
3. [DLRLC] URICIUNE s. f. v. urîciune.
4. [Scriban] uricĭúne f. (d. urît). Defectu de a fi urît (la față): uricĭunea luĭ Voltaire. Defectu de a fi odios: uricĭunea uneĭ fapte. Ființă urîtă: cine e uricĭunea asta? – Rar urîcĭune (vest). V. cĭumă, holéră.
5. [DEX '09] URÂCIUNE, urâciuni, s. f. 1. Ființă cu înfățișare respingătoare; monstru, pocitanie, pocitură. 2. (Înv. și reg.) Urâțenie (1). [Var.: uriciune s. f.] – Urî + suf. -ciune.
6. [MDA2] urăciune2 sf vz urâciune
7. [MDA2] urâciune sf [At: PSALT. HUR. 111r/3 / V: uric~, (îrg) urăc~ (Pl: urâciune) / Pl: ~ni / E: urî1 + -iciune] 1 (Îrg) Nutrire a unui sentiment de ură față de cineva. 2 (Adesea lpl) Ură1 (1). 3 (Reg; îe) A-i face (cuiva) ~ cu (cineva) A învrăjbi. 4-6 (Reg) Ură1 (6-8). 7 (Îrg) Urâțenie (2). 8 (Rar) Ceea ce displace. 9 (Ccr) Lucru urât2 . 10 (Reg; euf) Excrement (1). 11-12 Urâțenie (3-4). 13 (Pex) Monstru. 14 (Reg) Faptă urâtă2 (8) Si: (îvr) urâtură.
8. [CADE] URARE sf. Faptul de a ura; felicitare; ~ de anul nou; și se sărutară feciorii de’mpărați în urările boierilor (EMIN.).
9. [CADE] URĂCIUNE 👉 URÎCIUNE.
10. [CADE] URÎCIUNE, ❍URICIUNE, Mold. URĂCIUNE sf. 1 ‡Ură, dușmănie, aversiune: atîta urăciune stătu între amîndouă besericele, de nu se pot vedére cu dragoste (GR.-UR.) ¶ 2 Ceea ce produce desgust, scîrbă, lucru nesuferit, odios: cumpenele viclene urîciune înaintea Domnului, și cîntarul dirept primit la dînsul (BIBL.); toate urîciunile și supărările cele dintîiu care ne-au făcut nouă cineva, trebue să le facem uitate (ȚICH.) ¶ 3 Ființă urîtă, desgustătoare, scîrboasă, pocitură: văzînd Grigoraș ce uriciune de cal a ieșit la iveală, a’nceput a plînge (VAS.); iaca peste ce noroc ai dat, bată-te întunericul să te bată, uriciunea oamenilor! (CRG.) ¶ 4 Urîțenie, sluțenie: Dar unde e urăciune și chip slutit, neplăcut, Mai multă înțelepciune firea să dea s’a văzut (PANN) [u r î t].
11. [DLRLC] URĂCIUNE s. f. v. urîciune.
12. [DLRLC] URÎCIUNE, urîciuni, s. f. 1. Ființă urîtă (din punct de vedere fizic); monstru, pocitanie, pocitură. Ai ajuns... urîciunea pămîntului. TEODORESCU, P. P. 108. (Și în forma uriciune) Cînd veți vedea uriciunea pustiirii stînd la locul unde nu se cade să steie, să știți că aproape este sfîrșitul. CREANGĂ, A. 137. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget. EMINESCU, O. I 150. 2. (Învechit și regional) Faptul de a urî, dușmănie, dispreț; dezgust, aversiune. De ce, domnilor critici, atîta urîciune? ALEXANDRESCU, M. 257. Unde e dragoste multă E și urîciune multă. PANN, P. V. II 133. Așa să potolești... ceața, urîciunile, dușmăniile. PĂSCULESCU, L. P. 124. – Variante: uriciune, urăciune (ȘEZ. I 250) s. f.
13. [Șăineanu, ed. VI] urîciune f. 1. însușirea celor urîți, celor urîte; 2. ființă urîtă.
14. [Scriban] uráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a ura. Felicitare. – Vechĭ urăcĭune.
15. [Scriban] urăcĭúne f. (d. urez saŭ lat. augurátio, -ónis). Cod. Vor. Urare.
16. [Scriban] urîcĭúne, V. uricĭune.
17. [DOOM 3] urâciune (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciunii; pl. urâciuni
18. [DOOM 2] urâciune (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciunii; pl. urâciuni
19. [IVO-III] urîciune, -ni.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL