1. [DEX '09] UMILIRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. – V. umili.
2. [MDA2] umilire2 sf [At: F. AARON, I. II, 321/23 / Pl: ~ri / E: umili2] 1 (Înv) Supunere. 2 Înjosire. 3 Jignire. 4 (Pex) Oropsire.
3. [MDA2] umilire1 sf [At: MARCOVICI, în RET. ROM. 83 / Pl: ? / E: umili1] 1 (Înv) Înduioșare. 2 Smerire.
4. [DLRLC] UMILIRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. 1. Atitudine umilă; smerenie, umilință (1). Un sînt de piatră, care pe pămînt răsturnat sta, Ținînd mînele-ncrucite c-un aer de umilire. NEGRUZZI, S. II 85. 2. Jignire, înjosire, ofensă, umilință (2). M-am stăpînit și i-am urmat sfatul, dar vă închipuiți ce umilire! DUMITRIU, N. 36. Orice aluzie la faptul că era orfan îi era supărătoare ca o umilire nedreaptă. CĂLINESCU, E. O. I 55. Cîte umiliri rabdă, cîte defăimări sufere. NEGRUZZI, S. I 323.
5. [DEX '09] UMILI, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.
6. [MDA2] omili v vz umili
7. [MDA2] umila v vz umili2
8. [MDA2] umili2 vtr [At: ISER / V: (înv) ~la / Pzi: ~lesc / E: umil cf fr humilier] 1-2 A (se) pune într-o stare de inferioritate Si: a (se) înjosi.
9. [MDA2] umili1 [At: DHLRII, 487 / V: (înv) om~ / Pzi: ~lesc / E: slv оумилити сѧ] 1 vr (Înv) A se înduioșa. 2 vr A deveni (mai) blând. 3 vr (D. animale) A se îmblânzi. 4 vr A se îndura. 5-6 vtrf A (se) îndupleca. 7 vr (Înv) A se arăta ascultător. 8 vr A da expresie sentimentului de umilință (4) Si: a se smeri. 9 vr A fi evlavios.
10. [CADE] UMILI (-ilesc) I. vb. tr. A face umil, a înjosi: (era un) om grosolan și nesimțitor care-l umilea și-l călca în picioare (VLAH.). II. vb. refl. 1 A se smeri, a se pleca, a se arăta plin de umilință: (Lăpușneanu) spuindu-le că se simte sosit la sfîrșitul vieții, își ceru iertare de la toți, umilindu-se (NEGR.); cine se umilește se înalță (ZNN.) ¶ 2 A se înjosi: ținea mult ...să nu se umilească, dîndu-și slăbiciunea pe față (SLV.) [vsl. umiliti; înțelesul I după fr. humilier].
11. [DEX '98] UMILI, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliti. Cf. umil.
12. [DLRLC] UMILA vb. I v. umili.
13. [DLRLC] UMILI, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. A face pe cineva să se simtă umil, punîndu-l într-o situație de inferioritate nemeritată, înjosindu-l, jignindu-l. Ai plecat la începutul iernii în împrejurări care te-au umilit și te-au făcut să suferi. PAS, Z. I 273. Cine nu-l știe? și copilul din leagăn îi aude numele cu blăstăm! căci ne-a sărăcit și ne-a umilit! Ne-a bătut și ne-a sîngerat! SADOVEANU, O. VII 62. Tu ai dreptul a schimba-n mormînturi Pentru neatîrnare, oameni și pămînturi, Dar nu ai p-acela ca să-i umilești. BOLINTINEANU, O. 58. Cît mă umilise de tare! Cum îmi căzuse trufia. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Absol. Fig. Munții Moldovei... nu umilesc, nu înfiorează prin măreția sălbatică a Alpilor. GANE, N. I 56. 2. Refl. A adopta o atitudine umilă; a se înjosi. V-a fost frig și v-a fost foame, însă nu v-ați umilit. MACEDONSKI, O. I 96. Își ceru iertare de la toți, umilindu-se. NEGRUZZI, S. I 159. ♦ (Învechit) A adopta o atitudine smerită în fața divinității. Popa slujbele-i citea, De moarte mi-l pregătea, Codrenaș se umilea Și popii gemînd zicea. ALECSANDRI, P. P. 90. 3. Refl. (Învechit și popular) A se îndura, a se înduioșa, a se milostivi. Și de la inimă vă umiliți Ca să-i blagosloviți. SEVASTOS, N. 178. Să n-ai pe nimeni a se umili Ca să-ți tragă clopot sau a te jeli. PANN, P. V. I 126. – Variantă: (învechit) umila, umilez (NEGRUZZI, S. I 104), vb. I.
14. [Șăineanu, ed. VI] umilì v. 1. a face umil, a înjosi; 2. a se pleca. [Slav. UMILITI, a măngăia (refl.: a se căi);, sensul 1 după fr. humilier].
15. [Scriban] omilénie, omilésc, V. umil-.
16. [Scriban] *umilésc v. tr. (vsl. u-maliti, a micșora, d. malŭ, mic, confundat cu u-militi, a mîngîĭa, d. milŭ, vrednic de milă. V. domolésc). Înjosesc, fac să se simtă inferior: triunfu luĭ l-a umilit. V. refl. Nu-mĭ place să mă umilesc în fața bogățiiĭ! – Și om- (Bibl. 1688).
17. [DOOM 3] umilire s. f., g.-d. art. umilirii; (jigniri) pl. umiliri
18. [DOOM 2] umilire s. f., g.-d. art. umilirii; (jigniri) pl. umiliri
19. [DOOM 3] umili (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilesc, 3 sg. umilește, imperf. 1 umileam; conj. prez. 1 sg. să umilesc, 3 să umilească
20. [DOOM 2] umili (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilesc, imperf. 3 sg. umilea; conj. prez. 3 să umilească
21. [DER] umili (-lesc, -it), vb. – 1. (Refl.) A se căi, a avea o atitudine smerită, a se comporta creștinește. – 2. A se înjosi. – Var. înv. omili. Sl. umiliti sę „a se căi” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 196; Tiktin). În sensul al doilea, care pare modern, trebuie să fi influențat fr. humilier. Der. propusă de Scriban, din sl. umaliti „a micșora”, nu pare probabilă. – Der. umilenie, s. f. (căință, mustrare de cuget), înv.; umilință, s. f. (înv., devoțiune, pietate; smerenie); umil, adj. (modest, smerit), din lat. humilis (sec. XIX), asociat cuvintelor precedente; umilitor, adj. (înjositor).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL