1. [MDA2] ogoditor, ~oare smf, a [At: CUV. D. BĂTR. II, 215/6 / V: (îrg) ug~ / Pl: ~i, ~oare / E: ogodi1 + -tor] (Înv) 1-2 (Persoană) plăcută.
2. [Scriban] ogoditór și ug-, -oáre s. L. V. Căruĭa-ĭ place ceva.
3. [MDA2] ugoditor, ~oare a vz ogoditor
4. [DAR] ogoditor, ogoditoare, ogoditori, ogoditoare, adj. (înv.) care place, agreabil.
5. [DLR - tomul X] OGODITOR, -OARE adj. (Învechit; și substantivat) (Persoană) care place, plăcută. Dulce ogoditoriu și milosirdu. cuv. d. bătr. ii, 215/6. Că Dumnedzeu răsipi oasele om ugoditorilor (celora ce să-mbuneadză oamenilor d); rușirară-se, că Dzeu defăimă ei. psalt. 102. – pl.: ogoditori, -oare. – Și: ugoditor, -oare adj. – Ogodi1 + suf. -tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL