[DE] LENIN (Ulianov), Vladimir Ilic (1870-1924), om politic rus. A luat contact cu mișcarea revoluționară în timpul studenției, la Kazan. În 1893, s-a mutat la Sankt-Petersburg, unde a participat la crearea „Uniunii de luptă pentru eliberarea clasei muncitoare” (1895). Arestat și închis (1895), apoi deportat în Siberia (1897-1900), a emigrat în Elveția (1900), unde a întemeiat ziarul „Iskra”. La Congresul al II-lea al P.M.S.D.R. (1903), a pus bazele partidului comunist al bolșevicilor. După înfrângerea revoluției (1905-1907), a emigrat din nou în străinătate (1907-1917). La începutul revoluției în Rusia, a revenit la Petrograd (apr. 1917) și s-a pronunțat în favoarea instaurării imediate a republicii sovietelor, ca formă de stat a dictaturii proletariatului („Tezele din aprilie”). Președinte al guvernului sovietic (Consiliul Comisarilor Poporului) (1917-1924), de numele lui L. fiind legate primele decrete ale puterii sovietice („Decretul asupra păcii”, „Decretul asupra pământului”). L. a recurs la aplicarea pe scară largă, a violenței și cruntei represiuni împotriva forțelor de opoziție, a clerului și intelectualilor (arestări, execuții, luări de ostatici). A inițiat crearea Internaționalei a III-a Comuniste (1919). Adept al ideilor lui Marx și Engels, L. a militat pentru crearea „partidului de tip nou”, în jurul unui nucleu al „revoluționarilor de profesie”, considerându-l cel mai important mijloc al luptei revoluționare. L. credea că sistemul capitalist a intrat în ultimul său stadiu – imperialismul – și că țările dezvoltate din Europa sunt pregătite pentru revoluția mondială, existând însă și posibilitatea izbucnirii revoluției socialiste chiar într-o singură țară înapoiată din punct de vedere politic și economic, cum era Rusia. După instaurarea puterii sovietice din octombrie și Războiul civil, în Rusia s-a declanșat o puternică criză economică și politică, relevată de răscoala marinarilor din Kronstadt, susținători, până atunci, ai puterii sovietice, ceea ce l-a determinat pe L. să renunțe la „comunismul de război”, hotărând înlocuirea acestuia cu N.E.P.-ul. În nov. 1922, L. s-a îmbolnăvit grav (hemiplegie), iar din luna dec. nu a mai luat parte la activitatea politică. A murit dezamăgit de eșecul „revoluției comuniste” în Europa și de poziția proeminentă dobândită de Stalin., la a cărei ascensiune contribuise hotărâtor. Lucrări: „Ce-i de făcut”, „Un pas înainte, doi pași înapoi”, „Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului”, „Statul și revoluția”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL