Definiție și ce înseamnă țuști

1. [DEX '09] ȚUȘTI interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva. [Var.: țâști, țâșt interj.] – Onomatopee.

2. [MDA2] țuști1 [At: DONICI, F. II, 36/11 / V: țușt / E: fo] 1 i (Adesea cu valoare predicativă) Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe și zgomotul produs de această mișcare. 2 i (Reg; îc) ~-huști Cuvânt care imită mișcări precipitate, făcute pe ascuns. 3 i (Mol) Cuvânt cu care se alungă măgarii Si: (reg) ciuș. 4 s (Reg; îcs) De-a ~ul Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 5 sm (Reg) Copil.

3. [MDA2] țuști2 [At: MURNU, O. 333 / Pzi: ~tesc / E: țuști1] (Reg) 1 vi A apărea de undeva pe neașteptate Si: a țâșni (7), (reg) a ciuști2. 2 vi A se deplasa repede. 3 vt A arunca repede (înăuntru) cu o mișcare bruscă.

4. [CADE] ȚUȘTI(U)! interj. = ȚÎȘTI! N’apuci bine să ’nchizi porcul, Și el țuști! îl vezi că iese (SPER.); intrăm tupiluș într’o casă, și, țuști! pe cuptor (SAD.); băietul, cînd o deschis ușa, moșneagul, țuști! din odaie și s’o ca mai dus peste nouă mări (VAS.); hoața de pisică îndată puse ghiara pe piatră și, țuștiu! pe fereastră (PĂC.) [onom.].

5. [DLRLC] ȚUȘTI1 interj. Țîști. Fac țuști din baltă ș-o iau la sănătoasa; și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele. CREANGĂ, A. 67. ◊ (Cu valoare de verb) Se sui pe un comănac pînă cînd îi veni bine, și, deodată, țuști în spinarea calului. VISSARION, B. 15. Tată-său îl fugărește, el țuști pe o parte și vine pe alta, și tumba jos. PĂUN-PINCIO, P. 110. Șoaricul a mirosit Aproape de mîncare... Și tocma de subt lup furînd o fărmătură: Țuști iute-n crăpătură. DONICI, F. 73.

6. [DLRLC] ȚUȘTI2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A arunca cu repeziciune. Femeia țuștește în cuptor purcelul și găina friptă. ȘEZ. XVII 38.

7. [DLRM] ȚUȘTI2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A arunca cu repeziciune. – Din țuști1.

8. [Scriban] țuștĭ (Mold.) interj. care arată zgomotu unuĭa care ĭese orĭ fuge de odată (rudă cu rut. šustĭ): copiiĭ țuștĭ de supt pat, supt pat, în pat! – În sud și țîștĭ, în Munt. țîștĭ, țîbîștĭ și bîștĭ. (Bîștĭ se zice și cînd mînĭ oile). În Olt. vîștĭ (Șez. 1922, 54). V. țîșnesc.

9. [DEX '09] ȚÂȘT interj. v. țuști.

10. [DEX '09] ȚÂȘTI interj. v. țuști.

11. [DEX '09] ȚUȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă.

12. [DEX '09] ȚUȘCĂ1, țuști, s. f. (Reg.) 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși. – Et. nec.

13. [MDA2] țușc, ~ă [At: MANOLACHE DRĂGHICI, I. 23/6 / Pl: țuști, țuște a, țușce sf / E: nct] (Mol) 1-2 sf, a (Varietate de oi) care se înrudește cu țurcana2. 3-4 sf, a (Oaie) care aparține varietății țușcă (1) Si: (oaie) țurcană2 (1-2). 5 sf Epitet pentru o fată tânără și naivă.

14. [MDA2] țușcă1 sf [At: LAMBRIOR, S. 186 / V: țoaș~[1] / Pl: țuște / E: ns cf țuști1] 1 (Mol) Șervet, basma, batistă mare, răsucită și înnodată, care este folosită la jocul de-a țușca Si: (reg) ciuște1 (1), mișcă1. 2 (Mol; îe) A se face ~ A se îmbăta. 3 (Mol; șîsc de-a ~ca) Numele unui joc, în care unul dintre jucători este lovit în palmă sau pe spate cu țușca1 (1) Si: (reg) mișcă1. 4 (Mun) Epitet pentru o fată sau pentru o femeie tânără, zveltă, vioaie și harnică.

15. [MDA2] țușt i, sm vz țuști1

16. [CADE] CIUȘTI! = ȚUȘTI!

17. [CADE] ❍ CIUȘTI (-tesc) vb. intr. Mold. A sări repede și fără veste; a țîșni [ciuști!].

18. [CADE] ȚÎȘT(I)! sau ȚIȘT(I)! interj. Imită mișcarea precipitată a cuiva care sare dintr’un loc spre a o lua la fugă: bătrîna dădu să-l sărute; Neghiniță țîști! pe nas, țîști! iar pe mînă (DLVR.); unde lovea el cu nuiaua... acolo, țîșt! și dînsa, și ochii de la dînsul nu-i mai lua (ISP.); atunci mîrtanul pune gura pe ea și, țișt! afară în fuga mare (RET.) [onom.; comp. ȚUȘTI! și CIUȘTI!].

19. [CADE] ȚUȘCĂ (pl. țuște) sf. 1 🐑 Varietate de oi de rînd, înrudite cu țurcanele: țuștele sînt oile cele mai de rînd și mai mici decît toate celelante, sînt mai puțin gingașe și mai mult negre și lăi (DRĂGH.) ¶ 2 👉 MIȘCĂ.

20. [DEX '98] ȚUȘCĂ1, țuști, s. f. 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși. – Et. nec.

21. [DEX '98] ȚUȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Et. nec. Cf. ciușcă.

22. [DLRLC] ȚUȘCĂ2, țuști, s. f. (Mold., Bucov.) Ardei mic, iute, cu care se dă gust mîncărilor.

23. [DLRLC] ȚUȘCĂ1, țuști, s. f. 1. (În expr.) Oaie țușcă = varietate de oi înrudite cu țurcanele, cu lîna de obicei neagră sau laie. 2. Ghemotoc făcut dintr-o basma și servind la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși (constînd în a ascunde ghemotocul, trecîndu-l repede de la un jucător la altul, pentru ca cel care îl caută să nu-l găsească). Ian să caut un ștergari să vă faceți o țușcă, doar vi-ți mai dezmorți cele ciolane. La TDRG. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. Din dușcă-n dușcă Mi-i să nu mă fac țușcă. ALECSANDRI, T. 241.

24. [Șăineanu, ed. VI] țușcă f. (de-a) un fel de joc între flăcăi și fete la priveghiu cu un ștergar împletit vârtos. [Serb. ȚUȘKA, palmă]. ║ adv. beat: din dușcă în dușcă să mă fac țușcă AL.

25. [Șăineanu, ed. VI] țușce f. pl. varietate de oi, cea mai pipernicită din țară. [Origină necunoscută].

26. [Șăineanu, ed. VI] țuștiu! Mold. int. imită sgomotul săriturei subite: fac țuștiu din haltă și o iau la sănătoasa CR. [Onomatopee].

27. [Scriban] țîștĭ, V. tuștĭ.

28. [Scriban] țoáșcă, V. țușcă.

29. [Scriban] țúșcă și (Btș.) țoáșcă f., pl. ștĭ și ște (sîrb. čuška, palmă, fleașcă. Cp. cu cĭușcă, ĭușcă și țoșcă). Mold. Mișcă, basma răsucită și înodată cu care copiiĭ se bat la palmă la un joc de arșice. De-a țușca, jocu de-a bătaĭa cu’n ștergar răsucit. Adj. (țușc, țușcă). Se zice despre un fel de oĭ micĭ (proaste), înrudite cu țurcanele: oĭ țuște, berbecĭ țuștĭ.

30. [Scriban] vîștĭ interj. V. țuștĭ.

31. [DOOM 3] țuști interj.

32. [DOOM 3] țușcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țuștii, pl. țuști

33. [DOOM 2] țușcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țuștii, pl. țuști

34. [DRAM 2021] țuștí, interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă: „Popa țuști acasă repede, să nu îl vadă Păcală” (Bilțiu, 1994: 305). – Onomatopee (MDA).

35. [DRAM 2015] țuști, interj. – Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă: „Popa țuști acasă repede, să nu îl vadă Păcală” (Bilțiu, 1994: 305). – Onomatopee (MDA).

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [MDA2] țărcălui1 vt [At: (a. 1675) GCR I, 218/4 / V: țer~ / Pzi: […]
1. [MDA2] țărcălui1 vt [At: (a. 1675) GCR I, 218/4 / V: țer~ / Pzi: […]
1. [MDA2] țărcălău2 sn [At: VUIA, PĂST. 169 / V: ~leu, țarcaleu, ~lau, ~lam, țarcalan […]
1. [MDA2] țărhoc sn [At: AI, 12 / V: țerhouc (P: țer-houc / Pl: țerhoucuri) […]
1. [DEX '09] ȚĂRMUI, țărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage, a se opri la […]
1. [MDA2] țărmuire sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ri / E: țărmui] (Rar) 1 […]
1. [DEX '09] ȚĂRMUITOR, -OARE, țărmuitori, -oare, adj. (Rar) Care mărginește ceva; înconjurător. [Pr.: -mu-i-] […]
1. [DEX '09] ȚĂRM, țărmuri, s. n. Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro