1. [MDA2] țiflitor, ~oare a, sf vz țivlitor
2. [DLRLC] ȚIFLITOR, -OARE, țiflitori, -oare, adj. (Popular; despre sunete, voce, glas) Ascuțit, șuierător. Pescărelu... începe așa de tare a țipa, că toate rațele se spăriară de glasul lui cel țiflitor. MARIAN, O. I 296. ♦ (Despre vietăți) Care scoate sunete ascuțite, șuierătoare. Na! Satură-te, dihanie țiflitoare, de-a-mi mai alunga și de altă dată vînatul din gura puștii! MARIAN, O. I 297.
3. [DLRM] ȚIFLITOR, -OARE, țiflitori, -oare, adj. (Pop.; despre sunete, voce etc.) Ascuțit, șuierător. ♦ (Despre vietăți) Care scoate sunete ascuțite. – Din țivli + suf. -(i)tor.
4. [MDA2] țivlitor, ~oare [At: STAMATI, V. 559/38 / V: țifl~ / Pl: ~i, ~oare / E: tivli + -itor] (Reg) 1 a (D. glas, sunete) Ascuțit, subțire. 2 a (D. glas, sunete) Șuierător. 3 sf Un fel de fluier cu care vânătorii imită glasul diferitelor păsări, ademenindu-le pentru a le prinde. 4 sf Țivlică (1).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL