1. [DEX '09] ȚANDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra. [Var.: (reg.) țandură, țândără s. f.] – Din săs. zänder (<germ. Zunder), magh. candra.
2. [MDA2] țandără sf [At: MOLNAR, D. 50/4 / V: (pop) ~dură (Pl: țănduri, țăndure), (înv) ~dară, ~deră, (reg) ~dâră, țân~, țendură sf, ~dăr[1], ~dur (Pl: ~duri) smn, ~dră, zandură (Pl: zănduri) sf, zandur[2] sn / Pl: țăndări, (reg) ~ri, țăndăre / E: săs zander (ger Zunder)] 1 Bucată mică (subțire și lunguiață) care se desprinde dintr-un lemn, dintr-un os, dintr-o piatră etc., prin cioplire, spargere, lovire etc. Si: așchie (1), smicea, (înv) oțapoc, (reg) salcă1, sălângă, scăborcă, sclepeniță, țașcă (1). 2 (Îe) A-i sări (cuiva) ~ra A se înfuria. 3 (Rar; îe) A avea o ~ră în cap A fi indispus. 4 (Rar) Schijă. 5 (Reg) Țeapă care intră sub piele sau sub unghie. 6 (Reg) Bucată mică, neînsemnată. 7 Bucată dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart Si: ciob (1), hârb (2), spărtură, (reg) breanc, tioc. 8 (Reg) Bucată despicată dintr-un lemn sau dintr-o scândură, având diferite întrebuințări. 9 (Reg) Vergea care se bate pe pereții de bârne ai clădirilor pentru a fixa tencuiala sau lipitura. 10 (Reg) Fiecare dintre bucățile de lemn așezate într-un gard. 11 (Înv; csc) Lemn pentru foc. 12 (Îf țândăra) Numele unui dans popular din Banat.
3. [CADE] ȚANDĂRĂ, Mold. Tr.-Carp. ȚANDURĂ (pl. -ri) sf. 1 Cioplitură ce se desface, ce sare dintr’un lemn, cînd se taie cu securea, cu barda, etc., așchie: luă cu dînsa o surcea ce căzuse de la o țandără a bradului și o duse acasă (ISP.); a apucat o țandură de jos și a început cu ea a tot scociorî primprejurul fîntînii (SB.); de-oiu putea să mă’ntind să pocnească copacul și să sară țănduri din el, apoi să știi că-i numai bun (VAS.); Ce merge pe drum cu țandura’n fund? (GOR.), ghicitoare despre „coțofană”; Țandură uscată, în cuiu acățată (GOR.), ghicitoare despre „scripcă”; (P): țandăra nu sare departe de buștean (DLVR.), se zice despre cineva care seamănă la fire cu părinții lui; F: a-i sări țandăra, a se aprinde de mînie, a se înfuria: Din ceva atuncea țandăra îmi sare (PANN); nu mă zădărî, că-mi sare țandăra (FLOR.) ¶ 2 pr. ext. Bucată: fiul de boier tăie scîndurile, făcîndu-le țăndări mărunte (ISP.); o țandără de pămînt, de mămăligă (GR.-n.); o țandără de pîne (PAMF.) ¶ 3 pl. Cioburi, hîrburi: trîntește paharul de masa de marmură, prefăcîndu-l în țăndări (CAR.); Tinerețe, farmec, visuri, toate-s țăndări de vas frînt (VLAH.) [comp. ung. candra, condora].
4. [DEX '98] ȚANDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra. [Var.: (reg.) țandură, țândără s. f.] – Din săs. zänder (< germ. Zunder), magh. candra.
5. [DLRLC] ȚANDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucată (mică, subțire și lunguiață) care se desprinde sau sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire, spargere sau lovire (v. așchie, surcea); bucată spartă dintr-un obiect de sticlă sau de ceramică (v. ciob). Deodată un geam zbură în țăndări. DUMITRIU, N. 111. Adesea... ieșea la iveală cîte o țandără de oală roșie. GALACTION, O. I 115. De spaimă a scăpat din mînă un clondir, care s-a făcut țăndări. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 81. El răscolea jăratecul cu o țandără de lemn. ISPIRESCU, L. 248. Trîntește paharul pe masa de marmură, prefăcîndu-l în țăndări. CARAGIALE, O. II 237. ◊ Fig. Să nu-ncerce vrăjmașul să s-atingă de noi, că-l facem țăndări! V. ROM. noiembrie 1953, 156. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țandăra = a se aprinde de mînie, a se supăra, a se înfuria. Cînd îi sărea țandăra, nu mai ținea în samă nimic. SADOVEANU, O. VI 207. Din nimic îi sare țandăra.BASSARABESCU, S. N. 190. – Variante: țandură, țanduri (MARIAN, Î. 202, ȘEZ. III 235), țîndără (REBREANU, R. II 203), țîndră (SBIERA, P. 322) s. f.
6. [Șăineanu, ed. VI] țandără f. 1. așchie de lemn; 2. fig. pricină de ceartă: din ceva atuncia țandăra îmi sare PANN. [Origină necunoscută].
7. [Scriban] țándără (vest) și țándură (est) f., pl. ĭ (sas. zander, așchie de ațîțat focu; germ. zunder, ĭască de ațîțat focu. Cp. cu maldăr, -ur. Dac. 3. 709). Sfărămătură de sticlă, de porțelan, de lut, de spijă, de lemn (cînd loveștĭ cu toporu): paharuluĭ ĭ-a sărit țandura. Fig. A-țĭ sări țandura, a te formaliza, a te înfuria. V. așchie.
8. [DEX '09] ȚANDURĂ s. f. v. țandără.
9. [DEX '09] ȚÂNDĂRĂ s. f. v. țandără.
10. [MDA2] țandară sf vz țandără
11. [MDA2] țandâră sf vz țandără
12. [MDA2] țanderă sf vz țandără
13. [MDA2] țandră sf vz țandără
14. [MDA2] țandur smn vz țandără
15. [MDA2] țandură sf vz țandără
16. [MDA2] țândără sf vz țandără
17. [MDA2] țendură sf vz țandără
18. [MDA2] zandură sf vz țandără
19. [DEX '98] ȚÂNDĂRĂ s. f. v. țandără.
20. [DLRLC] ȚÎNDĂRĂ s. f. v. țandără.
21. [DLRLC] ȚÎNDRĂ s. f. v. țandără.
22. [DOOM 3] țandără s. f., g.-d. art. țăndării; pl. țăndări
23. [DOOM 2] țandără s. f., g.-d. art. țăndării; pl. țăndări
24. [MDO] țandără, pl. țăndări
25. [IVO-III] țandără, țăndări.
26. [DER] țandără (țăndări), s. f. – Așchie, bucățică. – Var. Mold. țandură, Banat țandră și der. Origine incertă. Probabil e vorba de o formație expresivă, ca fleandură; în acest caz, ar fi un simplu dublet al lui țundră, țoandră „bucată”. Se consideră der. din slov. condra sau mag. candra, cond(o)ra (Cihac, II, 429; Tiktin); dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom., cum în mod precis provin din rut. cyndra (Candrea, Elemente, 409), și ngr. σιόντρα (Meyer, Neugr. St., II, 78). Der. din săs. Zander < germ. Zunder „meșă” (Lacea, Dacor., III, 709; Scriban) este improbabilă. Der. țăndări, vb. (a face să sară țăndări); țăndărică, s. f. (așchie; s. m., Pinocchio, personaj celebru al lui C. Collodi); țăndăros, adj. (cu țăndări; iritabil, sensibil).
27. [Argou] a-i sări (cuiva) muștarul / țandăra expr. a se enerva.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL