1. [MDA2] tăujer sn [At: CIHAC II, 405 / P: tă-u~ / V: (reg) tau~, taunj~, ~jar, ~jel, ~unjar, ~unj~, tânjar, tănj~, teu~ / Pl: ~e / E: nct] (Reg) 1 Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare, când se fierbe pentru a se face urdă Si: (reg) tămânjer (1). 2 Băț (1). 3 Lovitură dată cu tăujerul (2). 4 (Dep) Om leneș.
2. [DLRLC] TĂUJER, tăujere, s. n. Tămînjer. Operația mestecării jintuitului cu tăujerul sau șterțul se cheamă urdeală. PAMFILE, I. C. 34.
3. [DLRM] TĂUJER, tăujere, s. n. Tămînjer.
4. [Șăineanu, ed. VI] tăujer n. Mold. 1. băț cu care se mestecă jintița în ceaun; 2. fam. ciomag: i-a croit câteva tăujere pe spinare. [Origină necunoscută].
5. [MDA2] taujer sn vz tăujer
6. [MDA2] taunjer sn vz tăujer
7. [MDA2] tăujar sn vz tăujer
8. [MDA2] tăujel sn vz tăujer
9. [MDA2] tăunjar sn vz tăujer
10. [MDA2] tăunjer sn vz tăujer
11. [MDA2] tânjar sn vz tăujer
12. [MDA2] tânjăr sn vz tăujer
13. [MDA2] tânjer2 sn vz tăujer
14. [MDA2] teujer2 sn vz tăujer
15. [Scriban] tăujár (vest) și -jér, tămînjér (est) n., pl. e (cp. cu turjan orĭ cu tăunjesc). Băț ramificat orĭ lopățică de amestecat zeru ca să nu se prindă urda de căldare, și să ĭasă afumată (șterț). Iron. Cĭomag, vlaĭog. Lovitură de cĭomag: ĭ-a tras un tăujar. V. fercheteŭ.
16. [DER] tăujer (-re), s. n. – Băț, nuia; epitet dat unui om de nimic. – Var. tăujăr(iu), teujer, tăunjer. Mag. tozser (Gáldi, Dict., 163). – Der. tăunji, vb. (a bate, a lovi).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL