1. [MDA2] tăujar sn vz tăujer
2. [Scriban] tăujár (vest) și -jér, tămînjér (est) n., pl. e (cp. cu turjan orĭ cu tăunjesc). Băț ramificat orĭ lopățică de amestecat zeru ca să nu se prindă urda de căldare, și să ĭasă afumată (șterț). Iron. Cĭomag, vlaĭog. Lovitură de cĭomag: ĭ-a tras un tăujar. V. fercheteŭ.
3. [MDA2] taujer sn vz tăujer
4. [MDA2] taunjer sn vz tăujer
5. [MDA2] tăujel sn vz tăujer
6. [MDA2] tăujer sn [At: CIHAC II, 405 / P: tă-u~ / V: (reg) tau~, taunj~, ~jar, ~jel, ~unjar, ~unj~, tânjar, tănj~, teu~ / Pl: ~e / E: nct] (Reg) 1 Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare, când se fierbe pentru a se face urdă Si: (reg) tămânjer (1). 2 Băț (1). 3 Lovitură dată cu tăujerul (2). 4 (Dep) Om leneș.
7. [MDA2] tăunjar sn vz tăujer
8. [MDA2] tăunjer sn vz tăujer
9. [MDA2] tânjar sn vz tăujer
10. [MDA2] tânjăr sn vz tăujer
11. [MDA2] tânjer2 sn vz tăujer
12. [MDA2] teujer2 sn vz tăujer
13. [DLRLC] TĂUJER, tăujere, s. n. Tămînjer. Operația mestecării jintuitului cu tăujerul sau șterțul se cheamă urdeală. PAMFILE, I. C. 34.
14. [DLRM] TĂUJER, tăujere, s. n. Tămînjer.
15. [Șăineanu, ed. VI] tăujer n. Mold. 1. băț cu care se mestecă jintița în ceaun; 2. fam. ciomag: i-a croit câteva tăujere pe spinare. [Origină necunoscută].
16. [Scriban] șterț n., pl. urĭ (germ. sterz, coadă, mîner, toartă). Trans. Lopățica cu care se amestecă jintița în căldare (numită tăŭjar la R. S. și ștircă la Hațeg). Ghĭoagă (V. melesteŭ). Lampă de umblat pin mină (numită și ștearț). V. opaiță.
17. [DER] tăujer (-re), s. n. – Băț, nuia; epitet dat unui om de nimic. – Var. tăujăr(iu), teujer, tăunjer. Mag. tozser (Gáldi, Dict., 163). – Der. tăunji, vb. (a bate, a lovi).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL