1. [DEX '09] TĂMÂNJER, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec.
2. [MDA2] tămânjer sn [At: PAMFILE, J. I, 168 / V: (reg) tamazăr, tamazâr, ~jar / Pl: ~e / E: nct] (Reg) 1 Tăujer (1). 2 Bâtă.
3. [Șăineanu, ed. VI] tămânjer n. Mold.: băț de bătut cașul. [Origină necunoscută].
4. [MDA2] tamazăr sn vz tămânjer
5. [MDA2] tamazâr sn vz tămânjer
6. [MDA2] tămânjar sn vz tămânjer
7. [DLRLC] TĂMÎNJER, tămînjere, s. n. (Mold.) Unealtă ciobănească în formă de băț ramificat la un capăt sau lățit ca o lopățică, cu care se amestecă zerul în căldare cînd se fierbe pentru a se face urdă.
8. [Scriban] tămînjér, V. tăujar.
9. [Scriban] tăujár (vest) și -jér, tămînjér (est) n., pl. e (cp. cu turjan orĭ cu tăunjesc). Băț ramificat orĭ lopățică de amestecat zeru ca să nu se prindă urda de căldare, și să ĭasă afumată (șterț). Iron. Cĭomag, vlaĭog. Lovitură de cĭomag: ĭ-a tras un tăujar. V. fercheteŭ.
10. [DOOM 3] tămânjer (reg.) s. n., pl. tămânjere
11. [DOOM 2] tămânjer (reg.) s. n., pl. tămânjere
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL