1. [DEX '09] TĂMÂIE s. f. Substanță rășinoasă obținută prin crestare din scoarța livanului, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie, care, prin ardere, produce un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase. ◊ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situații neplăcute, penibile. – Probabil lat. *thymanea.
2. [MDA2] tămâie sf [At: TETRAEV. (1574), 2 / V: (înv) ~mie, tăm~, timie, (reg) ~muie / Pl: ~âi / E: ns cf gr Θυμίαμα] 1 Substanță rășinoasă mirositoare care se obține din scoarța livanului și care, în contact cu aerul, se solidifică sub forma unor boabe neregulate, de culoare gălbuie sau roșiatică și care, prin ardere, produce un fum cu miros puternic, plăcut aromat, fiind întrebuințată în practicile religioase Si: (înv) oliban. 2 (Pfm; îe) A fugi (sau a se feri) de ceva sau de cineva ca dracul de ~ A se feri cu cea mai mare grijă de ceva sau de cineva, pentru a evita situații neplăcute, penibile. 3 (Reg; îe) A umbla cu ~ pe lângă cineva A linguși. 4 (Reg; îe) A arde dracului ~ A linguși pe un om rău. 5 (Reg; îe) A da dracului ~ A munci în zadar. 6 (Reg; îc) ~ia-dracului Tutun (1) (Nicotiana tabacum). 7 (Reg; îs) ~ia calului (sau ~ia dracului) Piele îngroșată pe care o au caii sub genunchiul piciorului dinapoi și deasupra genunchiului celui dinainte. 8 (Reg) Rășină de brad. 9 (Îvp) Arbore care produce tămâie (1) Si: livan (Boswellia serrata). 10 (Bot; îvp) Arborele-vieții (Thuja occidentalis). 11 (Bot; îvp) Arborele-vieții (Thuja orientalis). 12 (Îvr; fig) Lingușire. 13 (Pfm; îe) A fi ~ A nu avea nici un ban. 14 (Pfm; îae) A nu ști nimic. 15 (Pfm; îe) A fl neam ~ A fi ignorant. 16 (Mun; cu rol de propoziție eliptică) Nimic.
3. [DEX '98] TĂMÂIE s. f. Substanță rășinoasă obținută prin crestare din scoarța unor arbuști exotici, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie, care, prin ardere, produc un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase. ◊ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situații neplăcute, penibile. – Probabil lat. *thymanea.
4. [Șăineanu, ed. VI] tămâie f. 1. rășină aromatică ce se arde la ceremoniile religioase; 2. fig. laudă excesivă, lingușire josnică. [De origină slavo-greacă].
5. [DEX '09] TĂMÂIA, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.
6. [MDA2] tămăia v vz tămâia
7. [MDA2] tămăna v vz tămâia
8. [MDA2] tămâia [At: VARLAAM, C. 426 / V: (înv) ~măna, tâmăia, timia, (reg) at~, ~mia, ~muia / Pzi: ~iez, (reg) ~mâi / E: tămâie] 1-2 vti (În practicile religioase) A răspândi fum de tămâie (1) din vase speciale (cățuie, cădelniță etc.) Si: a cădelnița. 3 vi (Reg; fig) A umbla de colo până colo fără nici un rost. 4 vr (Pfm; fig) A se îmbăta. 5 vt (Înv; fig) A linguși pe cineva Si: a măguli. 6 vt (Reg; gmț) A lovi pe cineva. 7-8 vti (Înv) A se închina (unei divinități). 9-10 vti (Înv) A aduce jertfa. 11 vr (În cultul vechi mozaic) A arde pe jertfelnic.
9. [MDA2] tămia v vz tămâia
10. [MDA2] tămie sf vz tămâie
11. [MDA2] tămuia v vz tămâia
12. [MDA2] tămuie sf vz tămâie
13. [MDA2] tâmăia v vz tămâia
14. [MDA2] tâmâie sf vz tămâie
15. [MDA2] timia v vz tămâia
16. [MDA2] timie1 sf vz tămâie
17. [CADE] CRUCE sf. 1 Instrument alcătuit dintr’o bucată de lemn verticală peste care e pusă de-a curmezișul o altă bucată orizontală și de care se serveau cei vechi spre a țintui sau lega mîinile și picioarele celor condamnați la moarte (🖼 1602) ¶ 2 ⛪ Crucea pe care a fost răstignit Mîntuitorul ¶ 3 ⛪ Semnul distinctiv al creștinătății, ca amintire a răstignirii Mîntuitorului ¶ 4 Semn simbolic al mai multor ordine religioase, militare sau civile, care e înfățișat sub diferite forme (🖼 1603) ¶ 5 ⛪ Înălțarea Crucii, Ziua Crucii, Crucea mare, sărbătoare ce se prăznuește în ziua de 14 Septembrie: Crucea mică numele popular al sărbătorii Tăierea capului sf. Ioan, din 29 August ¶ 6 Cruce de lemn, de metal sau de piatra ce se pune la biserici, pe morminte, pe lîngă o fîntînă, etc. (🖼 1604, 1606): a pune ~ cuiva, a-l duce la groapă; F a-l considera mort; a pune ~ unui lucru, a) a-l socoti pierdut, a renunța la el pe veci; b) a-l scoate la vînzare (de la obiceiul de a pune o cruce de lemn sau a însemna cu o cruce obiectul scos la vînzare: tot eram eu hotărît s’o vînz din pricina asta; să știi că acum negreșit am să-i pui ~ (ISP.) ¶ 7 Ⓕ ⛪ Creștinismul: triumful Crucii; va putea să ocrotească pe creștini de asuprelile nelegiuitului vrăjmaș al sfintei Cruci (ISP.) ¶ 8 Ⓟ ⛪ Religie, lege: Rușii și Moldovenii sînt tot de-o ~ ¶ 9 Giuvaerica în formă de cruce: ~ de aur ¶ 10 ⛪ Semnul pe care-l fac creștinii cînd se’nchină: a-și face ~, a-și face semnul crucii; Românul și-l face și cînd e mirat sau uimit din cale afară, cînd se sperie de ceva, cînd pornește la drum, etc.: începură să-și facă ~ și să-și scuipe în sîn de frică (ISP.); făcîndu-și ~, după obiceiul creștinesc, moșneagul porni la drum (ȘEZ.) ¶ 11 🥇 Decorație sau medalie în formă de cruce: ~A-TRECERII-DUNĂRII, medalie comemorativă a operațiunilor de peste Dunăre în războiul din 1877-1878, ~A-ELISABETA, cruce comemorativă, instituită prin regulamentul din 7 Octomvrie 1878, și conferită doamnelor care au căutat răniții sau bolnavii în timpul campaniei din 1877-1878; MARE-CRUCE, rangul cel mai înalt la anumite decorații (🖼 1607); 👉 TRECEREA-DUNĂRII, SERVICIUL-CREDINCIOS, MERITUL-SANITAR ¶ 12 CRUCEA-ROȘIE societate înființată cu scopul de a îngriji bolnavii și răniții dintr’un războiu și de a veni în ajutorul prizonierilor; membrii acestei societăți poartă ca semn o cruce roșie pe un fond alb ¶ 13 ♠️ În jocul de cărți: treflă ¶ 14 Răscruce, răspîntie: a i se face calea ~ ¶ 15 Mijloc: în crucile satului (GN.); în crucile mesei (MAR.); stă soarele în ~ sau e ~ amiazi, zice poporul cînd soarele stă în mijlocul cerului drept deasupra capului; ~a nopții (R.-COD.), miezul nopții ¶ 16 🐕 Partea corpului dintre șolduri și rădăcina cozii (la boi, cai, etc.), numită și „crucile șalelor” (🖼 1608) ¶ 17 💫 a) Constelațiunea „Lebedei”, numită și „Crucea Mare”, „Crucea Miezului Nopții”; b) constelațiunea Delfinului, numită și „Crucea Mică”; Crucea Sudului, constelație din emisfera australă, aproape de polul Sud, alcătuită din stele așezate în cruce ¶ 18 🔧 O parte a carului alcătuită dintr’o bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap; la unele care ce poartă greutăți mari sînt două cruci: una dinainte, la proțap, iar cealaltă în partea dinapoi, așezată de-a curmezișul peste inima carului (🖼 1609): stai binișor pe ici, pe ~a căruței (CRG.) = o parte a saniei, numită și „bot(niță)”, „(h)obot” sau „obăd”, alcătuită dintr’o bucată de lemn prinsă de vîrful tălpilor și așezată cruciș peste pisc (👉 SANIE) ¶ 19 🌿 CRUCEA-PÎINII, FLOAREA-CRUCII, PRISTOLNIC; – CRUCEA-PĂMÎNTULUI, plantă, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori albe sau roșiatice (Heracleum sphondylium) (🖼 1611); -CRUCEA-VOINICULUI1, plantă care crește prin pădurile de la munte, cu flori mari albastre (Anemone angulosa) (🖼 1610); – CRUCEA-VOINICULUI2 = ROSTOPASCĂ ¶ 20 Frate de ~, soră de ~, prieten(ă) nedespărțit(ă), fărtat, surată; în timpurile vechi, și pe alocuri încă în zilele noastre, împrietenirea aceasta (înfărtățirea) se făcea prin amestecarea sîngelui, crestîndu-se fie-care la deget sau la brațul drept, în formă de cruce, și legîndu-se prin jurămînt, în fața preotului, pe cruce și evanghelie ¶ 21 În jurăminte și înjurături, crucea e dese-ori pomenită: pe crucea mea! bată-l crucea! după patru ore de răcnete și înjurături, cruci și răscruci (= înjurături de cruce), sfinți și evanghelii ... intram în curtea poștiei (I.-GH.) ¶ 22 🔱 Ⓟ Ucigă-l-crucea 👉 UCIGĂ-L-CRUCEA; – Cruce-ajută 👉 AJUTA; Cruce de aur în casă! invocațiune pentru a fi ferit de necuratul, cînd se pomenește numele diavolului ¶ 23 Cruce de voinic, om voinic în toată puterea cuvîntului: băștinașul mîndrei Oltenii e pretutindenea ~ de voinic, Romîn deștept și vrednic (VLAH.) ¶ 24 📐 (P): a fi sau a umbla cu ~a în sîn, a fi sfînt, evlavios; a nu fi ~ de închinat (R.-COD.), a nu fi cinstit; 👉 BISERICĂ; a da cu ~a peste cineva, a întîlni pe neașteptate: merge ca cît merge ... și pe-o tihăraie dă cu ~a peste lup (CRG.); cine crede ’n ~, ca ~a se usucă, dacă vrei să ajungi la ceva, nu e deajuns să te ’nchini, ci trebue să și muncești; dintr’un lemn faci și ~ și lopată, totul depinde de creșterea ce se dă copilului, ca să iasă bun ori rău; nici pe dracul să-l vezi, nici ~ să-ți faci, mai bine să te ferești înainte de un rău, decît să cauți să-l alungi mai tîrziu cu diferite mijloace [lat. crux, crucem].
18. [CADE] UCIGĂ-L-CRUCEA, UCIGĂ-L-TOACA, UCIGĂ-L-TĂMÎIA sm. 🔱 Ⓟ Nume eufemistice date diavolului: de n’ai fi știut că-i ucigă-l-crucea, ți-ar fi fost mai mare dragul să te uiți la el (GN.); femei și copii fugeau făcîndu-și cruce ca de ucigă-l-toaca (I.-GH.).
19. [DEX '98] TĂMÂIA, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.
20. [DEX '98] UCIDE, ucid, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina. ◊ Compus: (pop.) ucigă-l-crucea (sau -toaca) s. m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucig] – Lat. occidere.
21. [DLRLC] TĂMÎIA, tămîiez și (rar) tămîi, vb. I. 1. Tranz. (În practicile religioase) A afuma cu tămîie, a răspîndi fum de tămîie din vase speciale. Focul pe care femeile din sat îl aprinseseră sub troiță ca să facă tăciuni și să ia fiecare să-și tămîieze morții. GALACTION, O. I 268. Și au venit babele și au cercat cu cîte de toate: descîntat-au, vrăjit-au... tămîiatu-i-au, dar toate nu au folosit nimic. RETEGANUL, P. IV 49. Cîte-și nouă feciori murea, Pe opt... Baba că-ngrijea, Apă de căra Și îi tămîia. PĂSCULESCU, L. P. 167. ◊ Fig. Poate că strofele ce am să transcriu nu vor fi tocmai la locul lor aci, în fumul de praf de pușcă cu care eu tămîiez deocamdată cartea ta. ODOBESCU, S. III 122. ◊ Intranz. [Preotul] începe a tămîia. SEVASTOS, N. 252. 2. Tranz. Fig. A lăuda exagerat pe cineva, pentru a-i cîștiga bunăvoința; a linguși. În fiecare din discursuri... îl tămîia. BOGZA, A. Î. 59. Se făcu unealta străinilor cu care se încuscrea și pe care îi tămîia, ca să le intre în favor. NEGRUZZI, S. I 278. Au doar ție se cuvine a-nmulți măgulitorii Ce aleargă cu cățuia Tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. 3. Refl. Fig. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. Ei la cîrciumă aleargă, Cu oala de dimineață, Se tămîie-n toată viața. PANN, P. V. I 110.
22. [DLRLC] TĂMÎIE s. f. Substanță rășinoasă mirositoare care se obține din scoarța unor copaci (exotici) și care, în contact cu aerul, se solidifică sub forma unor boabe neregulate, de culoare gălbuie sau roșiatică; prin ardere, produce un fum cu un miros puternic și aromat; se întrebuințează în practicile religioase. Mirosul de tămîie, de smirnă și de lumînare îi dădea dureri de cap doamnei Vorvoreanu. DUMITRIU, N. 121. Mirosul rășinei se amesteca cu mirosul tămîiei și cîntări smerite se înălțau de sub bolțile de piatră. SADOVEANU, O. VII 214. Și ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim?... Dar baba cu tămîia? MACEDONSKI, O. I 43. ◊ Expr. A fugi de ceva (sau de cineva) ca dracul de tămîie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva, pentru a evita situații neplăcute, penibile. De spovădanie fugi ca dracul de tămîie. CREANGĂ, A. 17. Dar unde-i găsești azi bărbații ca mai înainte!... Nu-i vezi că fug de însurat, ca dracu de tămîie? ALECSANDRI, T. I 32.
23. [DLRLC] UCIGĂ-L CRUCEA s. m. Diavolul. Chiar de nu-i fi tu ucigă-l crucea, tot n-ați îmblat cu lucru curat. CREANGĂ, P. 160. Să nu vă mai găsească ucigă-l crucea. EMINESCU, N. 20.
24. [Șăineanu, ed. VI] tămâià v. 1. a afuma cu tămâie; 2. fig. a linguși, a onora peste măsură; 3. fam. a se îmbăta.
25. [Șăineanu, ed. VI] ucigă’l-crucea (tămâia, toaca) m. nume eufemistice date necuratului: gândind că’i ucigă’l-crucea, s’a speriat CR.
26. [Scriban] tămîĭ, a -á, V. tămîĭez.
27. [Scriban] tămîĭe f., pl. îĭ (d. vgr. thymiama, tămîie, trecînd pin forma lat. pop. *thymánea; bg. tamĕan, vsl. timiĭanŭ). Un fel de rășină aromatică cu care se afumă în biserică. A fugi ca dracu de tămîĭe, a evita grozav o persoană saŭ un lucru. După cum e sfîntu, și (saŭ așa și) tămîĭa, după cum e personagiu, așa și onorurile care i se fac. – Tămîĭa se obține pin inciziunile făcute în scoarța unuĭ copăcel (boswéllia) de pin Somalia, Abisinia, Arabia și alte țărĭ din sudu Asiiĭ. E stimulantă, tonică și stomahică și se întrebuința în ainte și’n medicină.
28. [Scriban] tămîĭéz și -îĭ, a -ĭá v. intr. și tr. (d. tămîĭe). Afum cu tămîĭe: a tămîĭa pin biserică, biserica. V. tr. Fig. Lingușesc, onorez peste măsură: a-ĭ tămîĭa pe ceĭ marĭ. V. refl. Iron. Mă amețesc, mă îmbăt.
29. [DOOM 3] tămâie s. f., art. tămâia, g.-d. tămâi, art. tămâii
30. [DOOM 2] !tămâie s. f., art. tămâia, g.-d. tămâi, art. tămâii
31. [IVO-III] tămâie, -mâia a., -mâii gen. a.
32. [DOOM 3] tămâia (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tămâiez, 3 tămâiază, 1 pl. tămâiem; conj. prez. 1 sg. să tămâiez, 3 să tămâieze; ger. tămâind
33. [DOOM 3] ucide (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucid, 2 sg. ucizi, 3 sg. ucide, perf. s. 1 sg. ucisei, 1 pl. uciserăm, m.m.c.p. 1 pl. uciseserăm; conj. prez. 1 sg. să ucid, 3 să ucidă; ger. ucigând; part. ucis
34. [DOOM 3] !ucigă-l-crucea (dracul) s. m., g.-d. art. lui ucigă-l-crucea
35. [DOOM 2] tămâia (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiază; conj. prez. 3 să tămâieze; ger. tămâind; part. tămâiat
36. [DOOM 2] ucigă-l-crucea s. m., g.-d. lui ucigă-l-crucea
37. [DMLR] tămîie s. f., g.-d. art. tămîii; pl. -
38. [MDO] tămîia (ind. prez. 1 sg. tămîiez, 3 sg. și pl. tămîiază)
39. [MDO] tămîie
40. [IVO-III] tămâiez, -âiază 3, -âieze 3 conj., -âiam 1 imp., -âind ger., -âiere inf. s.
41. [IVO-III] Ucigă-l-Crucea.
42. [DER] tămîie, s. f. – 1. Substanță rășinoasă, oliban. – 2. Lingușire. – 3. (Arg.) Plictiseală, urît, lehamite. – Var. Banat tămîńe. Mr. θimnamă, megl. tămǫnă. Gr. θυμιάμα (Miklosich, Fremdw., 133; Roesler 577; Murnu 54; REW 8722, prin intermediul lat. thymiama (Tiktin) probabil trecut la *thym(i)anea (Candrea), cf. v. sard. timangia (Azlori 322), logud. timanza, v. fr. timoine. Der. directă din gr., sau din sl. timijanŭ, cf. bg., slov. temjan, sb., cr. tamjan, mag. tömjén (Cihac, II, 400; Conev 109), nu este posibilă fonetic. Der. tămîier, s. m. (ienupăr, Iuniperus communis); tămîier, s. n. (vas de tămîiat); tămîierniță, s. f. (vas de tămîiat); tămîietoare, s. f. (vas de tămîiat, femeie care tămîiază, bocitoare); tămîioară, s. f. (violetă, Viola Jooi, Viola odorata); tămîios, adj. (cu gust aromat; parfumat, muscat); tămîioasă, s. f. (viță de vie care produce struguri aromați; vin muscat); tămîiță, s. f. (plantă, Chenopodium ambrosioides; Ch. botrys); tămîia, vb. (a răspîndi fum de tămîie; a linguși); tămîiat, adj. (afumat cu tămîie; cherchelit, băut); tămîietor, s. m. (lingușitor).
43. [Argou] a fi tămâie / tufă de Veneția expr. a fi ignorant; a nu ști deloc.
44. [Argou] tămâia, tămâiez I. v. t. a copleși cu laude excesive, a linguși II. v. r. a se îmbăta, a se chercheli
45. [Argou] tămâia dracului expr. (pop.) tutun.
46. [Argou] ucigă-l crucea / toaca expr. (pop., eufem.) dracul, diavolul.
47. [DLRLV] TĂMÎIA vb. (Mold.) A se închina (unei divinități), a adora; a aduce jertfă. Nu te închini dumnedzăilor noștri și să-i tămîiedzi ca și noi ? VARLAAM. Să nu lase să să-nchine oamenii lui viu D[u]mn[e]zău, ce idolilor și dracilor să tămîieze. DOSOFTEI, VS. Etimologie: tămîie + suf. -a.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL