1. [DEX '09] TĂINUITOR, -OARE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor.
2. [MDA2] tăinuitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 191v/32 / P: ~nu-i~ / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: tăinui + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care tăinuiește (1) ceva. 3 smf (Jur) Persoană care săvârșește o tăinuire (5). 4 smf (Îvr) Persoană de încredere Si: (înv) sfetnic.
3. [DLRLC] TĂINUITOR2, -OARE, tăinuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucrurile provenite dintr-un furt.
4. [DLRLC] TĂINUITOR1, -OARE, tăinuitori, -oare, adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. [Gaița] este... cea mai tăinuitoare pasăre pe timpul acela cînd are ouă, cînd clocește și scoate pui. MARIAN, O. II 74.
5. [Scriban] tăĭnuitór, -oáre s. Acela care tăĭnuĭește (o crimă, un furt, un lucru furat): tăĭnuitoriĭ trebuĭe să fie pedepsițĭ ca și făptașiĭ.
6. [MDA2] tăinuitoriu a, sm vz tăinuitor
7. [DOOM 3] tăinuitor (desp. -nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoare
8. [DOOM 2] tăinuitor (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL