1. [DLRLC] TĂIETOARE, tăietori, s. f. Numele unei plante erbacee folosită la țară pentru oblojirea rănilor cauzate prin tăiere.
2. [DLRM] TĂIETOARE, tăietori, s. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de un verde-închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru oblojirea tăieturilor (Inula hirta). – Din tăia + suf. -(ă)toare.
3. [DEX '09] TĂIETOR, -OARE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător.
4. [MDA2] tăietor, ~oare [At: CORESI, EV. 541 / P: tă-ie~ / V: (înv) ~iu, (îvp) ~it~ / Pl: ~i, ~oare / E: tăia + ~(ă)tor] 1 a (Îvp) Care taie (1) Si: ascuțit, tăios. 2 a (Îvp; fig) Pătrunzător. 3 av (Îvp) Tranșant (3). 4 sm Persoană care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale (în industrie). 5 sm (Înv; îs) ~ul pietrilor (sau peceților) Persoană care se îndeletnicea cu tăierea și încrustarea pietrelor prețioase pe obiecte de podoabă și a numelor pe peceți. 6 sm (Înv; îs) ~ de bani Persoană care bate monedă. 7 sm Muncitor care se ocupă cu sacrificarea animalelor la abator. 8 sm (Îvp) Călău1 (1). 9 sf (Reg; în fierărie) Secure (1). 10 sf (Reg) Cuțitul plugului. 11 sf (Reg) Cuțitoaie (întrebuințată de potcovar). 12 sn (Reg) Buștean pe care se despică lemnele de foc Si: (reg) tăiș (7), tăiuș (3). 13 sn (Reg; pex) Locul unde se despică lemnele pe tăietor (12). 14 sn (Înv) Buștean care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 15-16 sn (Reg) Planșă de lemn (sau butuc) pentru tăiat carne, zarzavaturi etc. 17 sf (Reg) Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde-închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară, pentru vindecarea tăieturilor Si: floare-galbenă (Inula hirta). 18 sf (Bot; reg) Lumânărică (Gențiana asclepiadea). 19 sf (Bot; reg) Gențiană (Gentiana cruciata). 20 sf (Reg) Pește care trăiește în apele de munte (Cobitus taenia).
5. [MDA2] tăitor, ~oare a vz tăietor
6. [DEX '98] TĂIETOR, -OARE, tăietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru oblojirea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ător.
7. [DLRLC] TĂIETOR2, tăietoare, s. n. Lemn mai gros pe care se taie și se despică lemnele de foc; buștean, buturugă; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. Se opri o clipă, cu toporul pe tăietor. REBREANU, R. II 62. Să-și ascută toporul și să puie tăietor un buștean de stejar destul de tare. DELAVRANCEA, O. II 158. Ei nu aveau nici un lemn la tăietor. RETEGANUL, P. I 1. În bătătură-l ducea, Pe tăietor îl punea, Cu paloș îl reteza. TEODORESCU, P. P. 548.
8. [DLRLC] TĂIETOR3, -OARE, tăietori, -oare, adj. (Învechit și popular) Care taie; tăios, ascuțit. (Atestat în forma tăitor) Ne-o adus răspuns pe soare Că bădiț-are să-nsoare, C-o sabie tăitoare. ȘEZ. II 183. ♦ (Adverbial, neobișnuit) Tranșant, net. [Beldiceanu] se deosebește adînc și tăietor de toți scriitorii a căror poezie este și ea dureroasă și tristă. IONESCU-RION, C. 126. – Variantă: tăitor, -oare adj.
9. [DLRLC] TĂITOR, -OARE adj. v. tăietor.
10. [DLRM] TĂIETOR1, tăietoare, s. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. – Din tăia + suf. -(ă)tor.
11. [DLRM] TĂIETOR3, -OARE, tăietori, -oare, adj. (Înv.) Care taie; tăios, ascuțit. – Din tăia + suf. -(ă)tor.
12. [Scriban] tăĭetór, -oáre s. Acela care taĭe: tăĭetor de lemne. S. f., pl. orĭ. Locu unde se taĭe vitele (zalhana, abator).
13. [DOOM 3] tăietoare (plantă; unealtă) (reg.) s. f., g.-d. art. tăietorii; pl. tăietori
14. [DOOM 2] tăietoare (plantă) s. f., g.-d. art. tăietorii; pl. tăietori
15. [DOOM 3] tăietor1 (butuc) s. n., pl. tăietoare
16. [DOOM 3] tăietor2 (înv., pop.) adj. m., pl. tăietori; f. sg. și pl. tăietoare
17. [DOOM 2] tăietor1 (înv., pop.) adj. m., pl. tăietori; f. sg. și pl. tăietoare
18. [DOOM 2] tăietor3 (butuc) s. n., pl. tăietoare
19. [MDO] tăietor
20. [DRAM 2021] tăietór, tăietoare, s.n. Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. – Din tăia + suf. -(ă)tor (DLRM, DEX, MDA).
21. [DRAM 2015] tăietor, tăietoare, s.n. – Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. – Din tăia (< lat. *talare) + suf. -(ă)tor (DLRM, DEX, MDA).
22. [DRAM] tăietor, -oare, s.n. – Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. – Din tăia (< lat. *taliera) + -tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL