1. [DEX '09] TÂRÂI, târâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.
2. [DLRLC] TÎRÎIE-BRÎU s. m. Om de nimic, golan; pierde-vară. Ce ești tu? Stăpîn în sat? Ești un tîrîie-brîu, un nenorocit care muncești din mila noastră, pe o lotcă de-a noastră. DUMITRIU, P. F. 43. N-ai nimic a aștepta de la dînsul. E un calic ș-un tîrîie-brîu. SADOVEANU, O. II 468. Degeaba s-a mai străduit și bietu tată-său să-l poarte pe la învățături și cînd colo... el e un tîrîie-brîu. MIRONESCU, S. A. 135. Un tîrîie-brîu care-și bate gioc de toată lumea. ALECSANDRI, T. 826.
3. [Șăineanu, ed. VI] târăe-brâu m. cel ce caută ceartă cu lumânarea, om arțăgos. [Lit. cel ce-și târaște brâul: aluziune la moda cea veche a brânelor lungi cari înfășurau de mai multe ori mijlocul].
4. [Scriban] tîrîĭe-brîŭ m. Acela care caută ceartă, om arțăgos (pin aluz. la omu care-șĭ tîrîĭe brîu, ĭar altu, care nu-șĭ poate închipui că-ĭ atîrnă brîu, calcă pe brîŭ, și de aicĭ ceartă): Un tîrîĭe-brîŭ! Niște tîrîĭe-brîŭ!
5. [DOOM 3] !târâie-brâu (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui târâie-brâu; pl. târâie-brâu
6. [DOOM 2] !târâie-brâu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui târâie-brâu; pl. târâie-brâu
7. [MDO] tîrîie-brîu
8. [IVO-III] târâe-brâu invar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL