1. [DEX '09] TĂRBACĂ s. f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv).
2. [MDA2] tărbacă sf [At: DDRF / V: (reg) tarab~, tarbaca, tar~, ~boacă, târ~ sf, tarbac s / Pl: ~ace, ~băci / E: drr tărbăci] 1 (Înv) Instrument cu care erau chinuiți câinii. 2 (Înv; șîs ~ca câinilor) Obicei care constă în chinuirea câinilor cu tărbaca (1) în diferite perioade ale anului și mai ales în cea dintâi luni a Postului Mare. 3 (Înv; îe) A da (sau a lua) în (sau la, prin) ~ A chinui câinii cu tărbaca (1). 4 (Îrg; pex; îae) A bate tare pe cineva. 5 (Îrg; îae) A-și bate joc de cineva Si: a batjocori. 6 (Reg; îe) A pune ~ca pe cineva A suspecta pe cineva. 7 (Reg; îe) A cădea în ~boacă A cădea în laț. 8 (Reg) Prăjină cu ajutorul căreia se leagă (sau se strânge) fânul sau lemnele în car. 9 (Reg; îe) A-i pune (cuiva) tarbaca A ține din scurt (pe cineva) Si: a constrânge. 10 (Reg; îf tarabacă, tarbacă) Pârghie. 11 (Reg) Masă pe care tăbăcarul răzuiește pieile. 12 (Reg) Haină veche și ruptă. 13 (Reg) Încurcătură. 14 (Reg) Petrecere. 15 (Reg; îe) A sparge tarbacaua A ajunge la o înțelegere. 16 (Reg; îae) A se termina un ospăț, o petrecere. 17 (Reg; îae) A rupe relațiile, prietenia cu cineva.
3. [DEX '98] TĂRBACĂ s. f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv).
4. [DLRLC] TĂRBACĂ s. f. (Familiar, numai în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a bate zdravăn. Prinsese un cîine jigărit de mahala, îi legase o tinichea de coadă și-l aruncase în mijlocul stradei, să-l dea garda-n tărbacă, după o veche datină. CARAGIALE, O. II 77.
5. [Șăineanu, ed. VI] tărbacă f. tăbăceală: tărbaca câinilor, spânzurarea câinilor cu capul în jos și învârtirea lor până ce amețesc (datina tabacilor a doua zi după lăsatul secului); a lua la tărbacă, fam. a snopi în bătăi, a-și bate joc de cineva. [Tras din verbul tăbăcì].
6. [Scriban] tărbácă și tî- f., pl. e și ăcĭ (d. tărbăcesc). Acțiunea de a tărbăci, tărbăceală. Masa pe care tăbăcaru răzuĭe peile. Tărbaca cînilor, tivic, un barbar obiceĭ țărănesc de a chinui cîniĭ a doŭa zi după lăsatu seculuĭ postuluĭ mare spînzurîndu-ĭ pînă ce amețesc (V. jujăŭ). A da în tărbacă, 1. a da ca să fie tărbăcit, 2. a tărbăci. A lua la tărbacă, a tărbăci (cu bătaĭa saŭ cu ocara).
7. [MDA2] tarabacă sf vz tărbacă
8. [MDA2] tarbac s vz tărbacă
9. [MDA2] tarbaca sf vz tărbacă
10. [MDA2] tarbacă sf vz tărbacă
11. [MDA2] tărboacă sf vz tărbacă
12. [MDA2] târbacă sf vz tărbacă
13. [Scriban] tîrbácă, V. tărbacă.
14. [DOOM 3] tărbacă (fam.) s. f. (în: a lua în/la ~, a da prin ~)
15. [DOOM 2] tărbacă (fam.) (în expr.) s. f.
16. [Argou] a lua în tărbacă expr. 1. a ironiza, a batjocori 2. a critica, a mustra
17. [DAR] tărbacă, tărbăci, s.f. (înv. și reg.) 1. instrument de chinuit câinii. 2. prăjină de strâns fânul; pârghie. 3. masa tăbăcarului. 4. haină ruptă. 5. bucluc, ceartă. 6. ospăț.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL