1. [DEX '09] TÂNGUIRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.
2. [MDA2] tânguire sf [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 458/12 / Pl: ~ri / E: tângui] 1 Exprimare prin cuvinte a nemulțumirii, a suferinței, a durerii etc. Si: lamentare, tânguială (1), tânguit (1), văicăreală, (pop) jeluială. 2 (Fig) Sunet prelung și jalnic Si: tânguială (2), tânguit (2), vaiet. 3 (Înv) Necaz. 4 (Înv) Mâhnire. 5 (Înv) Plângere (împotriva cuiva sau a ceva) Si: reclamație.
3. [DEX '98] TÂNGUIRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.), Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.
4. [Șăineanu, ed. VI] tânguire f. acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei.
5. [DEX '09] TÂNGUI, tânguiesc, vb. IV. 1. Refl. A vorbi plângându-se, jeluindu-se, văicărindu-se. ♦ Fig. A scoate sunete jalnice, plângătoare. 2. Tranz. A jeli, a deplânge, a compătimi pe cineva. 3. Refl. (Înv.) A se plânge de cineva; a reclama. [Prez. ind. și: tângui] – Din sl. tongovati.
6. [MDA2] tângui [At: (ante 1550) GCR I, 3/11 / V: (îvr) ~a (Pzi: -iez) / Pzi: ~esc, tângui / E: vsl тѫговати] 1 vr A-și exprima prin cuvinte nemulțumirea, suferința, durerea etc. Si: a se lamenta, a se văicări, (îvp) a se ofta, (îrg) a olălăi, a se olecăi. 2 vr (Fig) A scoate sunete triste, plângătoare, asemănătoare unui vaiet. 3 vr (Înv) A se plânge cuiva cu scopul de a i se face dreptate Si: a reclama. 4 vt (Îvp) A deplânge pe cineva Si: a compătimi, a jeli. 5 vt (Reg) A boci1 (1).
7. [MDA2] tânguia v vz tângui
8. [DLRLC] TÎNGUI, tînguiesc, vb. IV. 1. Refl. și (rar) intranz. A vorbi plîngîndu-se, jelindu-se, văicărindu-se. Plînse mai departe, liniștit, tînguindu-se și clătinînd din cap. DUMITRIU, N. 137. Vezi cum ești, mă frate Neculăieș, se tîngui meșterul mîngîindu-și bărbuța. SADOVEANU, P. M. 135. A pornit cu ele, tînguind mai mult ca o femeie decît ca un călugăr. DELAVRANCEA, la CADE. Plîngea și se tînguia de-ți rupea inima. ISPIRESCU, U. 53. ◊ (Cu determinări în dativ, indicînd persoana căreia i se adresează plîngerea) Constandin stătea la o masă și moșul i se tînguia. DUMITRIU, N. 280. Așa se tîngui Iana fie-sei. DELAVRANCEA, H. T. 151. Femeia lui Ipate, cum îl vede, începe a i se tîngui și lui. CREANGĂ, P. 177. ◊ Fig. Pîrîului se tînguiește-o floare: Ce blînd erai în vremuri mai senine. CERNA, P. 92. ◊ (Urmat de o completivă sau de un complement care indică motivul plîngerii) Se tînguia biata soacră-mea Agapia că haimanaua de copil îi fură toate cireșile și prunele. SADOVEANU, M. C. 16. Se tînguia de viața aceasta. id. O. VII 16. Petre se răcori tînguindu-se că ar vrea să se așeze și dînsul. REBREANU, R. I 160. ♦ Fig. A scoate sunete jalnice, plîngătoare, tînguioase. Multe nopți ale tale au fost tulburate în vis de stolul rîndunelelor care se tînguiau. PAS, Z. I 210. Pe urmă alte instrumente, bizare și triste, au început să se tînguie. C. PETRESCU, C. V. 167. Afară-i noapte neagră, vijelie... Se tînguiește vîntul prin cotloane. IOSIF, P. 20. ◊ Tranz. A îngenuncheat în fața lespezii de piatră, începînd să se lovească cu fruntea în bucata de stîncă și să tînguiască o plîngere lungă și monotonă. C. PETRESCU, R. DR. 59. Clopotul unui canton tîngui trei bătăi întristate. id. S. 33. 2. Tranz. A deplînge, a compătimi, a jeli pe cineva. O tînguiau moașele din sat, că o măritase tatăl ei, unchiul Manole, încă nevîrstnică. SADOVEANU, M. C. 7. Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. I 47. Oameni buni, mă tînguiți, Oameni buni, mă miluiți. ALECSANDRI, P. P. 386. ◊ Loc. adv. De tînguit = de regretat, de plîns. E de tînguit că între magnații Transilvaniei se află unul care să îndrăznească, prin machinațiile sale turburătoare, a ruina alianța și învoielile încheiate. BĂLCESCU, O. II 185. ♦ A boci. Căzută la pămînt, tînguia în bocet lung pe... fecior. MIRONESCU, S. A. 86. 3. Refl. A se plînge de cineva, a reclama. Părinții lui... întru mîhniciune se tîngui de dînsul. DRĂGHICI, R. 41. – Prez. ind. și: tîngui (STANCU, D. 256, C. PETRESCU, C. V. 167).
9. [DLRLC] TÎNGUIRE, tînguiri, s. f. Acțiunea de a se tîngui și rezultatul ei. 1. Jelire, suspinare, lamentare. Pe Laura o revoltau gîndurile bătrînilor, mai ales că veneau totdeauna după tînguiri îndelungate despre sărăcie. REBREANU, I. 86. Văzu că n-o scoate la căpătîi cu tînguirea. ISPIRESCU, L. 55. ♦ (Învechit) Jale, necaz, supărare, mîhnire. Totdeauna veți căuta a cîștiga orice lucru și neputînd apoi... veți căde în mare tînguire. DRĂGHICI, R. 110. 2. Sunet lung plin de jale; plînset, suspin, vaier, bocet. Bătrînul sta amărît la fereastră, pe cînd tînguirile melancolice ale cîntecului umpleau noaptea. SADOVEANU, O. III 106. Visurile ce-așa dulce m-au durut de mult s-au stins, Cum se stinge-o tînguire în amurgul unui plîns. PĂUN-PINCIO, P. 85. În zadar boltita liră, ce din șapte coarde sună, Tînguirea ta de moarte în cadențele-i adună. EMINESCU, O. I 160. 3. Plîngere (împotriva cuiva), reclamație. Veșnicile tînguiri ale răzășilor pentru încălcarea, și hrăpirile Orheianului îi sfredeliseră urechile și inima. SADOVEANU, O. VII 103.
10. [Șăineanu, ed. VI] tânguì v. a jeli: după ce mai plânse și se tângui o toană ISP. [Slav. TÕGA, jale].
11. [Scriban] tînguĭésc (mă) v. refl. (vsl. tongovati, a fi îngrijorat; sîrb. tugovati, a se tîngui). Mă jălesc, mă lamentez, îmĭ exprim un adînc regret.
12. [Scriban] tînguíre f. Acțiunea de a se tîngui. Vorbele pin care te tînguĭeștĭ: ascultă-ĭ tînguirea.
13. [DOOM 3] tânguire s. f., g.-d. art. tânguirii; pl. tânguiri
14. [DOOM 2] tânguire s. f., g.-d. art. tânguirii; pl. tânguiri
15. [DOOM 3] !tângui1 (a ~) (a jeli) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. tânguiesc/tângui, 3 sg. tânguiește/tânguie, imperf. 1 tânguiam; conj. prez. 1 sg. să tânguiesc/să tângui, 3 să tânguiască/să tânguie
16. [DOOM 3] !tângui2 (a se ~) (a se lamenta) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă tângui, 3 se tânguie, imperf. 1 sg. mă tânguiam; conj. prez. 1 sg. să mă tângui, 3 să se tânguie; imper. 2 sg. afirm. tânguie-te; ger. tânguindu-mă
17. [DOOM 2] tângui (a ~) (a jeli) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tânguiesc/tângui, imperf. 3 sg. tânguia; conj. prez. să tânguiască/să tânguie
18. [DOOM 2] !tângui (a se ~) (a se lamenta) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tânguiește/se tânguie, imperf. 3 sg. se tânguia; conj. prez. 3 să se tânguiască/să se tânguie
19. [MDO] tîngui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tînguiesc, conj. tînguiască)
20. [IVO-III] tânguesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL