1. [DEX '09] TÂNGUITOR, -OARE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.
2. [MDA2] tânguitor, ~oare a [At: COȘBUC, P. I, 194 / P: ~gu~i~ / Pl: ~i, ~oare / E: tângui + -tor] 1 (D. persoane) Care se tânguie (1) Si: tânguios (1). 2 (Rar; d. față) Care exprimă tristețe, jale, suferință Si: (rar) tânguios (2). 3 (Fig; d. sunete, glasuri) Care este plin de durere Si: jalnic, plângător, tânguios (3), trist (3), (frî) plentiv. 4 (Rar) Care provoacă tristețe Si: (rar) tânguios (4).
3. [Șăineanu, ed. VI] tânguitor a. 1. care se tânguiește; 2. trist: cântări tânguitoare EM.
4. [DLRLC] TÎNGUITOR, -OARE, tînguitori, -oare, adj. (Mai ales despre sunete, glasuri, melodii) Care se tînguiește, care este plin de durere; jalnic, plîngător, tînguios. Lămurea și tîlmăcea vestea cea proaspătă c-un glas tînguitor și răgușit. SADOVEANU, O. VII 79. Îl iscodi deodată cu glasul lui tînguitor. REBREANU, R. I 138. Clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153. Cîntări tînguitoare prin zidurile reci Cerși-vor pentru mine repaosul de veci. EMINESCU, O. I 127. ◊ (Adverbial) Se dădu îndărăt și exclamă tînguitor: Nu rîd, nea Vasile, zău dacă rîd de dumneata. DUMITRIU, N. 231.
5. [Scriban] tînguitór, -oáre adj. Tînguĭos: glas tînguitor.
6. [DOOM 3] tânguitor (desp. -gu-i-) adj. m., pl. tânguitori; f. sg. și pl. tânguitoare
7. [DOOM 2] tânguitor (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitori; f. sg. și pl. tânguitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL