1. [DEX '09] TULBURĂTOR, -OARE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburător, -oare adj.] – Tulbura + suf. -ător.
2. [MDA2] tulburător, ~oare [At: BELDIMAN, N. P. I, 55/22 / V: (înv) turb~ / Pl: ~i, ~oare / E: tulbura + -(ă)tor] 1 a (Fig) Care neliniștește Si: emoționant. 2 av (Fam; îlav) ~ de ... Foarte... (2). 3 a (Fig; d. arome, miresme) Care amețește Si: îmbătător. 4 smf Persoană care ațâță, instigă. 5 (Înv) smf Persoană care produce supărare. 6 smf (Înv) Persoană potrivnică Si: dușman. 7 smf Persoană care tulbură liniștea publică.
3. [DEX '98] TULBURĂTOR, -OARE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; (în special) care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburător, -oare adj.] – Tulbura + suf. -ător.
4. [DLRLC] TULBURĂTOR, -OARE, tulburători, -oare, adj. (Și în forma turburător) Care tulbură, neliniștește, emoționează; p. ext. (despre arome, miresme) care amețește (v. îmbătător). Folclorul muzical, cu instrumente bizare și tulburătoare, stîrnește frenezia dansului. RALEA, O. 54. Trandafiri nu mai văzusem... nu ajunsese pînă la mine turburătorul lor parfum. GALACTION, O. I 57. Un biet vătav de curte... Povești turburătoare îți spune la ureche. MACEDONSKI, O. I 23. ♦ (Substantivat) Cel care tulbură liniștea publică. Turburătorii angajați de poliție fuseseră îndată reduși la tăcere. C. PETRESCU, Î. II 132. – Variantă: turburător, -oare adj.
5. [DEX '09] TURBURĂTOR, -OARE adj. v. tulburător.
6. [MDA2] turburător, ~oare a vz tulburător
7. [Șăineanu, ed. VI] turburător a. și m. care turbură.
8. [DOOM 3] tulburător adj. m., pl. tulburători; f. sg. și pl. tulburătoare
9. [DOOM 2] tulburător adj. m., pl. tulburători; f. sg. și pl. tulburătoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL