1. [DEX '09] TURA-VURA interj. Cuvânt care indică o vorbărie lungă și fără rost, o discuție inutilă. ◊ Expr. (Substantivat) Ce mai tura-vura? = ce mai atâta vorbă degeaba? – Onomatopee.
2. [MDA2] tura-vura [At: CARAGIALE, O. VI, 96 / E: fo] (Pfm) 1-2 sn, i (Cuvânt care) redă o discuție prelungită și inutilă. 3 sn (Îe) Ce mai ~? Ce mai atâta vorbă degeaba?
3. [DLRLC] TURA-VURA interj. Cuvînt care exprimă vorbăria lungă și fără rost într-o discuție sau trecerea de la un subiect la altul. Cît de mare-i ziulica, Nici că le mai tace gura: Tura-vura, tura-vura, De nu mai auzi nimica. D. BOTEZ, F. S. 82. Ba că dă-mi-o, ba că nu ți-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică. CARAGIALE, O. I 119. ◊ Expr. Ce mai tura-vura = ce mai încoace-încolo, ce mai atîta vorbă degeaba? Ce mai tura-vura. Popa se zvîrcolea de parcă ar fi fost tras pe frigare. STANCU, D. 441.
4. [Șăineanu, ed. VI] tura-vura adv. încoace și încolo: tura-vura se făcu învoeala. [Și dura-vura: onomatopee].
5. [Scriban] túra-vúra, V. dura-vura.
6. [MDA2] dura-vura i [At: CREANGĂ, P. 266 / V: dur-vur, durai-vurai, tura-vura / E: fo] Cuvânt care arată îndeplinirea cu greu a unei acțiuni (cu sau după vorbă și alergătură multă).[1]
7. [MDA2] durai-vurai i vz dura-vura
8. [Șăineanu, ed. VI] durai-vurai int. Mold. tura-vura: în sfârșit, durai-vurai, sara vine CR. [Onomatopee].
9. [Scriban] dúra-vúra, dúraĭ-vúraĭ interj. ca și tura-vura, care arată mișcarea lucrurilor și a oamenilor: ce maĭ tura-vura? Sfîrșițĭ treaba! În sfîrșit dura-vura, s’aŭ învoit.
10. [DOOM 3] tura-vura interj. (mai ales în: Ce mai ~?!)
11. [DOOM 2] tura-vura interj.
12. [IVO-III] tura-vura.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL