Definiție și ce înseamnă tulnic

1. [DEX '09] TULNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni; p. gener. bucium. – Et. nec.

2. [MDA2] tulnic3, ~ă a [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ici, ~ice / E: ns cf tul2] (D. persoane) 1 (Mun) Care este nebun Si: smintit, țicnit. 2 (Mun) Care este zăpăcit Si: (pfm) aiurit, năuc, (reg) tulnicit. 3 (Reg) Amețit de băutură Si: beat.

3. [MDA2] tulnic2 sn [At: PAMFILE, VĂZD. 107 / Pl: ~ice / E: nct] (Buc) Vreme neguroasă.

4. [MDA2] tulnic1 sn [At: (cca 1661-1665) ap. D. BOGDAN, GL. 112 / V: (reg) ~nec / Pl: ~ice, (reg) ~ici sm / E: nct] 1 Vechi instrument muzical popular de suflat, în formă de tub conic, lung aproximativ de 2 m, făcut din lemn sau din coajă de tei, folosit pentru chemări, semnale etc. Si: bucium. 2 (Reg; pex) Corn de vânătoare.

5. [DEX '98] TULNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical de suflat popular, asemănător cu buciumul; p. gener. bucium. – Et. nec.

6. [DLRLC] TULNIC1, tulnice, s. n. Instrument de suflat, asemănător cu buciumul. Tulnice-adînci, Cheamă la sfintele jocuri Pe naltele stînci. BENIUC, V. 115. [Moții] au născocit tulnicul și fluierul pentru a-și spune jalea, înlocuind cuvintele. BOGZA, Ț. 26. Veneau păcurarii cu tulnice-n mîni. COȘBUC, P. II 204.

7. [DLRLC] TULNIC2, -Ă, tulnici, -e, adj. Cu capul tulburat; zăpăcit, năuc.

8. [DLRM] TULNIC1, tulnice, s. n. Instrument de suflat asemănător cu buciumul.

9. [DLRM] TULNIC2, -Ă, tulnici, -ce, adj. Cu capul tulburat; zăpăcit, năuc.

10. [Șăineanu, ed. VI] tulnic n. instrument de muzică obișnuit de Românii din Munții apuseni ai Ardealului [Origină necunoscută].

11. [Scriban] 1) túlnic n., pl. e (cp. cu bg. dulec, ibric cu botu ca țeava, dulica, rît; rut. duló, cimpoĭ; rus. duló, gură de tun, dúlínyĭ, de gură de tun, dúlĭce, îmbucătură de trompetă). Trans. Munt. Bucĭum: răsunetu plin al tulnicelor războĭnice (Goga, VR. 2, 12, 380).

12. [Scriban] 2) túlnic, -ă adj. (mrom. tul, zăpăcit). Munt. vest. Zăpăcit. V. turlac și troĭnic 2.

13. [MDA2] tulnec sn vz tulnic1

14. [DOOM 3] tulnic s. n., pl. tulnice

15. [DOOM 2] tulnic s. n., pl. tulnice

16. [DTM] tulnic v. bucium.

17. [DAR] tulnic, tulnică, tulnici, tulnice, adj. (reg.) zăpăcit, aiurit.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '09] TULBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat […]
1. [DEX '09] TULBUREALĂ, tulbureli, s. f. (Rar) Faptul de a fi tulbure; starea, însușirea […]
1. [DEX '09] TULBUREL, -EA, tulburei, -ele, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui […]
1. [DEX '09] TULBURIU, -IE, tulburii, adj. (Rar) Cam tulbure. [Var.: turburiu, -ie adj.] – […]
1. [DEX '09] TULBUROS, -OASĂ, tulburoși, -oase, adj. (Rar; despre apă) Tulbure. ♦ (Despre vreme) […]
1. [DEX '09] TULBURĂTOR, -OARE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, […]
1. [Onomastic] Tulb/an, -ă, -u v. Tolbă 2-4. 2. [DLRLV] TULBĂ s.f. (Mold.) Traistă, desagi. […]
1. [DEX '09] TULCEAN, -Ă, tulceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro