1. [DEX '09] TRĂNCĂNIT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni.
2. [MDA2] trăncănit2, ~ă smf, a [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: trăncăni1] (Pfm) 1-2 Trăncănitor (1-2).
3. [MDA2] trăncănit1 sn [At: LM / Pl: ~uri / E: trăncăni1] 1 (Reg) Troncăneală (1). 2 (Pfm) Trăncăneală1 (2).
4. [DLRLC] TRĂNCĂNIT s. n. 1. Faptul de a trăncăni; vorbărie deșartă, trăncăneală. 2. Zgomot (ritmic). Se uită la pendula cu amorași de bronz și flori de alamă. Ea singură îi auzea trăncănitul metalic. DUMITRIU, B. F. 55.
5. [DEX '09] TRĂNCĂNI, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni.
6. [MDA2] trăncăni1 vi [At: POLIZU / Pzi: ~nesc, (reg) 2 trăncăni, 3 trăncăne / E: tranc1 + -ăni] 1 (Reg) A troncăni (1). 2 (Olt; Trs; d. clopot) A bate (170). 3 (Olt; Mun; d. căruță) A zdruncina. 4 (Pfm) A vorbi mult și fără rost Si: (pfm) a flecări, a melița, a pălăvrăgi, a sporovăi, (reg) a leorbăi, a tălăpăni (2), a tărămtăti, a tocăni (3), a tolocăni (3), a tonoci (1), a torosi, a troncăi (2), a troncăni (2), a troscoti. 5 (Reg) A spune minciuni.
7. [MDA2] trăncăni2 vt(a) [At: H XVII, 312 / Pzi: 3 trăncăne / E: ns cf treanc] (Reg; subiectul este calul) A mânca.
8. [DLRLC] TRĂNCĂNI, trăncănesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. Aide, lăsați gura, c-ați trăncănit destul. REBREANU, R. I 145. Și trăncănea înainte, cu acea exasperantă vervă și uitare de sine a oamenilor bolnavi de limbuție. VLAHUȚĂ, O. AL. II 70. Ia nu mai trăncăni și tu de acolo... îi ziseră frații rîzînd. ISPIRESCU, L. 313. ◊ Tranz. Bătrîna... trăncănește verzi și uscate. ODOBESCU, S. III 120. 2. A face zgomot, lovind anumite obiecte unele de altele; a hodorogi, a troncăni.
9. [Șăineanu, ed. VI] trăncănì v. 1. a face sgomot cu ceva; 2. fam. a vorbi întruna; 3. fig. a bârfi. [V. tranc!].
10. [Scriban] trăncănésc v. intr. (d. tranca-tranca și rudă cu a zdrăngăni. D. rom. vine ung. trankálni). Flecăresc, fleoncănesc, vorbesc prea mult, bat capu cuĭva: ĭa nu maĭ trăncăni, măĭ! V. troncănesc, turuĭ.
11. [DOOM 3] trăncănit s. n.
12. [DOOM 2] trăncănit s. n.
13. [DOOM 3] trăncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănesc, 3 sg. trăncănește, imperf. 1 trăncăneam; conj. prez. 1 sg. să trăncănesc, 3 să trăncănească
14. [DOOM 2] trăncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănesc, imperf. 3 sg. trăncănea; conj. prez. 3 să trăncănească
15. [DRAM 2021] trăncănít, trăncănituri, s.n. Faptul de a trăncăni; trăncăneală, pălăvrăgire. – Din trăncăni.
16. [DRAM 2021] trăncăní, trăncănesc, v.i. A vorbi întruna, fără rost. – Din tranc + suf. -ăni (Șăineanu, DEX, MDA); din tranca-tranca (Scriban). ■ Cuv. rom. > magh. trankálni (Scriban).
17. [DRAM 2015] trăncăni, trăncănesc, vb. intranz. – A vorbi întruna, fără rost. – Din tranc + suf. -ăni (Șăineanu, DEX, MDA); din tranca-tranca (Scriban). Cuv. rom. > magh. trankálni (Scriban).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL