1. [MDA2] trufire sf [At: COSTINESCU / E: trufi1] (Îvr) Adoptare a unei atitudini trufașe1 Si: fudulire, mândrire, (pfm) înfumurare.
2. [MDA2] trufi1 vr [At: PSALT. 145 / Pzi: ~fesc / E: drr trufie] (Înv) 1 A avea o atitudine plină de trufie (1) Si: a se fuduli, a se mândri, (înv) a se trufăși. 2 A se desfăta (5).
3. [MDA2] trufi2 vi [At: LB / Pzi: ~fesc / E: trufă3] (Reg) A glumi (2).
4. [DLRLC] TRUFI, trufesc, vb. IV. Refl. A se purta cu mîndrie exagerată, a fi plin de trufie; a se semeți, a se mîndri, a se fuduli. Sigismund Bathori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. Nimene să nu se trufească sau să se laude întru zilele ceale bune ale sale. ȚICHINDEAL, F. 188.
5. [Șăineanu, ed. VI] trufì v. a se mândri foarte: Bathory se trufi și se înălță cu mintea BĂLC.
6. [Scriban] trufésc (mă) v. refl. (d. vrom. trufă = trufie). Vechĭ. Mă fudulesc foarte mult. – Rar și mă trufășésc și -așésc (Tkt.).
7. [DOOM 3] trufi (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă trufesc, 3 sg. se trufește, imperf. 1 sg. mă trufeam; conj. prez. 1 sg. să mă trufesc, 3 să se trufească; imper. 2 sg. afirm. trufește-te; ger. trufindu-mă
8. [DOOM 2] !trufi (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se trufesc, imperf. 3 sg. se trufea; conj. prez. 3 să se trufească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL