1. [DEX '09] TRUFAȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Plin de trufie, peste măsură de mândru, de orgolios; înfumurat, arogant, îngâmfat. ♦ Care arată, care manifestă trufie, mândrie, îngâmfare. Privire trufașă. 2. Măreț, grandios, superb. – Trufă2 + suf. -aș.
2. [MDA2] trufaș2, ~ă a [At: LEXIC REG. 15 / Pl: ~i, ~e / E: trufă3 + -aș] (Mar; d. persoane) Care este glumeț Si: (reg) trufos.
3. [MDA2] trufaș1, ~ă [At: PSALT. HUR. 107r/5 / A și: truf~ / Pl: ~i, ~e / E: trufă1 + -aș] 1-2 smf, a (Persoană) care are încredere exagerată în calitățile proprii Si: (îvr) trufitor (1). 3-4 smf, a (Persoană) care este plin(ă) de trufie (1) Si: arogant, fudul, mândru, orgolios, (pfm) înfumurat, îngâmfat, (îvr) trufitor (2). 5 a Care exprimă trufie (1). 6 a (Pop; d. oameni) Bine făcut Si: chipeș. 7 a Splendid (ca aspect, înfățișare) Si: falnic, grandios, maiestuos, măreț, semeț, strălucitor, superb.
4. [DLRLC] TRUFAȘ, -Ă, trufași, -e, adj. 1. Plin de trufie, peste măsură de mîndru, de orgolios, de fălos; arogant, îngîmfat, înfumurat. Am dus în spinare dușmănia neîmpăcată a unor oameni puternici și trufași. GALACTION, O. I 32. Vai de mine, coniță, se poate? protestă prefectul trufaș. REBREANU, R. II 102. Umilința ce arătau către dînsul acești aspri și trufași nobili și setea cu care vînau favoarea lui înșelă pe Mihai. BĂLCESCU, O. II 263. ◊ (Substantivat) Știi cumva ținutul În care domn e lutul și face pe trufașul? Acolo totdeauna Cinstită e minciuna și nobil este lașul. MACEDONSKI, O. I. 130. ♦ Care arată trufie, care manifestă mîndrie exagerată, îngîmfare. Era el, într-adevăr, c-o înfățișare trufașă, cu sprînceana încruntată. SADOVEANU, A. L. 182. Parcă pămîntul întreg și lumea cu toate-ale lumii Strînse le ține-ntr-un pumn, așa de trufașă privire Scapără-n umezii ochi și-așa-i de cu-ncredere-n umblet. COȘBUC, P. II 63. 2. Măreț, maiestos, superb. Am ajuns în sfîrșit pe înălțimea sură și trufașă. GALACTION, O. I 346. Colo se ridic’ trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe. EMINESCU, O. I 43. Colo înalte rîpe se învelesc în nor, Cu creștetul fantastic, trufaș și visător. BOLINTINEANU, O. 241. Fata din piatră, sătulă și de pustiul munților și de iubirea singuratică, visa... să se arate frumoasă și împodobită în haine trufașe și în pietre nestemate. ODOBESCU, S. III 206.
5. [MDN '00] TRUFA vb. tr. 1. a garnisi cu trufe (2). 2. (fam.) a împăna, a umple (cu). 3. a înșela, a duce de nas; a escroca. (< fr. truffer)
6. [DCR2] trufa vb. I (franțuzism) A umple (cu) ◊ „Introducerea, joncțiunea părților și momentelor epilogale au fost trufate cu citate-aforisme, citate-meditații și citate-lozinci.” R.l. 5 IV 72 p. 2 (din fr. truffer)
7. [Șăineanu, ed. VI] trufaș a. 1. prezumpțios, plin de trufie: om trufaș; 2. superb: împodobită în haine trufașe OD.; [Din vechiu-rom. trufă, trufie = gr. bizantin TRYPHÈ, desfătare, moliciune: trufaș, însemnează lit. om molatec, fastuos].
8. [Scriban] trufáș, -ă adj. (d. vrom. trufă = trufie). Plin de trufie, foarte mîndru.
9. [Scriban] trufésc (mă) v. refl. (d. vrom. trufă = trufie). Vechĭ. Mă fudulesc foarte mult. – Rar și mă trufășésc și -așésc (Tkt.).
10. [DOOM 3] trufaș adj. m., pl. trufași; f. trufașă, art. trufașa, pl. trufașe
11. [DOOM 2] trufaș adj. m., pl. trufași; f. trufașă, art. trufașa, pl. trufașe
12. [MDO] trufaș, pl. trufași, f. trufașă, pl. trufașe
13. [IVO-III] trufaș, -șă.
14. [DE] PARCERE SUBIECTIS ET DEBELLARE SUPERBOS (lat.) să cruți pe cei supuși și să-i zdrobești pe cei trufași – Vergiliu, „Eneida”, VI, 853. Anchise, tatăl lui Enea, îl povățuiește cum trebuie să se poarte un conducător.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL