1. [MDA2] trocățică sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~țele / E: troacă + ~(ă)țică] 1-20 (Reg; șhp) Trocuță (1-20).
2. [Scriban] trocățícă, V. troc 1.
3. [MDA2] troc1 sn [At: DR. II, 879 / Pl: ~uri / E: fr troc] Schimb în natură (apărut în comuna primitivă), constituind forma cea mai simplă a comerțului Si: (îrg) trampă1 (1), (înv) trămpăluire.
4. [MDA2] troc3 sn vz troacă
5. [Scriban] 1) troc n., pl. urĭ (sas. trok, germ. long. trog, de unde și vfr. troc și it. trusgo, truogolo, troc. V. troacă). Trans. Munt. Mold. Covată, chersîn, albie (de plămădit, de dat mîncare vitelor, de spălat rufele, de legănat copiiĭ): a ĭeșit cu trocu să arunce lăturile (Ĭal. Șez. 30, 205, și VR. 1928, 9, 207 și 213). – Augm. trocán, pl. e (Șez. 30, 168). Dim. trocățică, pl. ele (Cov.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL