1. [MDA2] triumfator sm [At: DN3 / Pl: ~i / E: lat triumphator] (Ant) Triumfător (1).
2. [DN] TRIUMFATOR s.m. (Ant.) Denumire dată unui general roman drept răsplată pentru o victorie însemnată, marcată cu onoruri deosebite. [< lat. triumfator].
3. [DEX '09] TRIUMFĂTOR, -OARE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris.
4. [MDA2] triumfător, ~oare [At: FILIMON, O. I, 123 / P: tri-u~ / Pl: ~i, ~oare / E: triumfa + -ător cf fr triomphateur, lat triumphator, -oris] 1-2 sm, a (Ant) (Comandant militar roman) care a repurtat o mare victorie și a fost sărbătorit cu triumf (1) Si: triumfător. 3 a Care triumfă (1) într-o luptă Si: biruitor, învingător, victorios. 4 a (Fig) Care iese victorios într-o anumită împrejurare. 5 a (Fig) Care exprimă mulțumirea de a fl biruitor Si: impunător, măreț, pompos, solemn.
5. [DEX '98] TRIUMFĂTOR, -OARE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă o mare încredere în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris.
6. [DLRLC] TRIUMFĂTOR, -OARE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. Romînii se întorseseră triumfători în tabăra lor, încărcați de prăzi bogate. BĂLCESCU, O. I 201. ◊ Fig. Cuprinsurile sînt iarăși alburii, galbene, roșcate. Triumfător, răsare soarele. STANCU, U.R.S.S. 114. ◊ (Adverbial) Uniunea Sovietică înaintează triumfător în cursul istoriei. SAHIA, U.R.S.S. 168. ♦ Fig. Care are sau a avut succes, care a izbîndit. Cu ce naivă mîndrie, cu cîtă bucurie de copil triumfător, spunea ea... isprava aceasta. VLAHUȚĂ, O. AL. II 91. ♦ Fig. Care exprimă încredere în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. Și-și purta pretutindeni același aer triumfător al parvenitului fericit. VLAHUȚĂ, O. A. 246. Voi... N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător? ALECSANDRI, P. II 5. ♦ (Substantivat, m.) Comandant militar roman care a repurtat o mare victorie și a fost sărbătorit cu triumf. Biruitorul se poartă pe una și singura stradă... ca un triumfător roman. NEGRUZZI, S. I 330.
7. [DN] TRIUMFĂTOR, -OARE adj. Care triumfă; învingător, victorios. ♦ (Fig.) Care exprimă o mare încredere în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pron. tri-um-. / < triumfa + -(ă)tor].
8. [MDN '00] TRIUMFĂTOR, -OARE adj. care triumfă; învingător, victorios. ◊ (fig.) care exprimă o mare încredere în succesul obținut. (< fr. triumphateur, lat. triumphator)
9. [Șăineanu, ed. VI] triumfător a. 1. care triumfă; 2. fericit și mândru de un succes obținut; 3. victorios, care a învins. ║ m. 1. general roman care intra în triumf, după o victorie mare; 2. fig. cel ce a repurtat o victorie.
10. [Scriban] *triunfatór și -ătór, -oáre adj. și s. Care triunfă: generalu învingător intră triunfător în Roma. Învingător în războĭ: Traĭan ĭeși triunfător din războĭu cu Daciĭ. Fig. Învingător moralmente: creștinizmu rămase triunfător. Care arată bucuria și mîndria: aer triunfător. – Fals triumf-.
11. [DOOM 3] triumfător (desp. tri-um-) adj. m., pl. triumfători; f. sg. și pl. triumfătoare
12. [DOOM 2] triumfător (tri-um-) adj. m., pl. triumfători; f. sg. și pl. triumfătoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL