1. [DEX '09] TRIUMFARE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruință strălucită. [Pr.: tri-um-] – V. triumfa.
2. [MDA2] triumfare sf [At: POLIZU / P: tri-u~ / E: triumfa] (Rar) 1 Repurtare a unei victorii strălucite în luptă. 2 (Fig) Reușită într-o anumită împrejurare.
3. [DLRLC] TRIUMFARE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruință, învingere. Dintr-înșii timpii grei să facă oaste, Ce-n triumfarea cauzei omenirii Să-nvingă sau să cadă prăzi pieirii. NECULUȚĂ, Ț. D. 27.
4. [DN] TRIUMFARE s.f. (Rar) Faptul de a triumfa; izbîndă strălucită. [< triumfa].
5. [DEX '09] TRIUMFA, triumf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher.
6. [MDA2] triumfa vi [At: (a. 1774) URICARIUL I, 178 / P: tri-u~ / Pzi: ~umf (înv) ~fez / E: lat triumphare, fr triompher] 1A repurta o victorie strălucită în luptă Si: a birui. 2 (Fig) A ieși victorios într-o anumită împrejurare Si: a reuși. 3 (Fig) A se impune. 4 A jubila în urma unei victorii, a unui succes Si: a se bucura, se mândri.
7. [DLRLC] TRIUMFA, triumf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie, o biruință. Supt Radu de la Afumați, ei se luptară vitejește pentru drepturile naționale și triumfară. BĂLCESCU, O. I 194. O vorbă, și țara era în picioare; și trebuia să triumfe, căci poporul se lupta pentru independența lui. id. ib. 326. 2. Fig. A reuși, a avea succes; a se impune. Tactica lui triumfase încă o dată. C. PETRESCU, C. V. 294. Domnule învățător, ai răbdare! zise dînsul cu însuflețire. Dreptatea trebuie să triumfe! REBREANU, R. I 97. E lege ca dreptatea și adevărul să triumfe asupra puterii și minciunii. BĂLCESCU, O. I 326. 3. A se mîndri, a se făli (de pe urma unei victorii); a jubila.
8. [DN] TRIUMFA vb. I. intr. 1. A birui, a învinge. 2. (Fig.) A reuși, a ieși învingător. 3. A se mîndri cu o izbîndă, a jubila. [Pron. tri-um-, p. i. triumf, 3,6 -fă. / < lat. triumphare, cf. fr. triompher].
9. [MDN '00] TRIUMFA vb. intr. 1. a birui, a învinge. 2. (fig.) a reuși, a ieși învingător. 3. a se mândri cu o izbândă, a jubila. (< lat. triumphare, fr. triompher)
10. [Șăineanu, ed. VI] triumfà v. 1. a obține onorurile triumfului; 2. fig. a învinge în răsboiu; 3. a izbândi: a triumfa asupra dușmanilor săi; 4. fig. a învinge: a triumfa de o dificultate; 5. a fi foarte mulțumit, a se mândri cu o izbândă.
11. [Scriban] 2) triúnf, și -éz, a -á v. intr. (lat. triumphare). Intru în triunf: Traĭan a triunfat la Roma. Înving cu mare glorie: Cezar a triunfat asupra Galilor. Fig. Înving moralmente: a triunfa asupra dușmanilor tăĭ. Mă bucur de nenorocirea adversaruluĭ: a triunfa de nenorocirea dușmanuluĭ. – Fals triumf.
12. [DOOM 3] triumfare (desp. tri-um-) s. f., g.-d. art. triumfării
13. [DOOM 2] triumfare (tri-um-) s. f., g.-d. art. triumfării
14. [DOOM 3] triumfa (a ~) (desp. tri-um-) vb., ind. prez. 1 sg. triumf, 3 triumfă; conj. prez. 1 sg. să triumf, 3 să triumfe
15. [DOOM 2] triumfa (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triumfă
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL