Definiție și ce înseamnă trianglu

1. [DEX '09] TRIANGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle.

2. [MDA2] trianglu sn [At: AMFILOHIE, G. F. 103v/l 1 / P: tri-an~ / V: (înv) ~agol, ~gol, ~gul, ~iun~ / Pl: ~ri / E: fr triangle, it triangolo, lat triangulum] 1 (Înv) Triunghi (1). 2 Instrument muzical de percuție făcut dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care produce sunete cristaline prin lovire cu o baghetă din același metal Si: (înv) triunghi (4).

3. [DEX '98] TRIANGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție făcut dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle.

4. [DLRLC] TRIANGLU, triangluri, s. n. Instrument muzical de percuție, în formă de triunghi, făcut din oțel, care se lovește cu o baghetă din același metal. – Pronunțat: tri-an-.

5. [DN] TRIANGLU s.n. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-un triunghi de metal care se ține cu mîna și se lovește cu o baghetă metalică. [Pron. tri-an-. / < fr. triangle, cf. it. triangolo, germ. Triangel].

6. [MDN '00] TRIANGLU s. n. instrument muzical de percuție dintr-un cadru de oțel triunghiular suspendat, lovit cu o baghetă metalică. (< fr. triagle)

7. [MDA2] triagol sm vz trianglu

8. [MDA2] triangol sn vz trianglu

9. [MDA2] triangul sn vz trianglu

10. [MDA2] triunglu sn vz trianglu

11. [Șăineanu, ed. VI] triangul n. 1. figură geometrică cu trei unghiuri; 2. Muz. instrument de oțel în formă de triangul ce se lovește cu altul analog spre a acompania unele arii.

12. [DOOM 3] trianglu (desp. tri-an-) s. n., art. trianglul; pl. triangluri

13. [DOOM 2] trianglu (tri-an-) s. n., art. trianglul; pl. triangluri

14. [DTM] trianglu v. triunghi.

15. [DTM] triunghi (trianglu) (it. trianglo; engl. triangle; fr. triangle; germ. Triangel), instrument de percuție* idiofon. Este cunoscut din antic. de mai multe popoare: evrei, greci și romani și avea diferite forme: circular, dreptunghiular și triunghiular. Astăzi se utilizează numai cel de formă triunghiulară echilaterală, neînchisă. Este construit dintr-o tijă de oțel fin și suspendat pe un suport. Sunetul se obține lovind instr. cu o baghetă (2) de metal. T. a fost introdus în orch. simf. în sec. 19.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '09] TREPĂDA, trepăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge […]
1. [DEX '09] TREPĂDARE, trepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a trepăda și rezultatul ei; […]
1. [DEX '09] TREPĂDAT, trepădaturi, s. n. (Pop.) Trepădare. – V. trepăda. 2. [MDA2] trepădat […]
1. [DEX '09] TREPĂDUȘ, trepăduși, s. m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo […]
1. [DLRLC] TREPĂDĂTOARE s. f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori […]
1. [DEX '09] TREPĂDĂTOR, -OARE, trepădători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Pop.) […]
1. [MDA2] trepădătură sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) trăp~ / Pl: ~ri / […]
1. [MDA2] trisfetite sfp [At: (a. 1847) MAG. IST. IV, 42/9 / V: (reg) strefetițe, […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro