1. [MDA2] trențuire sn vz zdrențuire
2. [DEX '09] TRENȚUI vb. IV v. zdrențui.
3. [DEX '09] ZDRENȚUI, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. ◊ Tranz. I-a zdrențuit haina. [Var.: trențui vb. IV] – Zdreanță + suf. -ui.
4. [MDA2] stremțui v vz zdrențui
5. [MDA2] strențui v vz zdrențui
6. [MDA2] trămțui v vz zdrențui
7. [MDA2] trănțui v vz zdrențui
8. [MDA2] tremțui v vz zdrențui
9. [MDA2] trențui v vz zdrențui
10. [MDA2] trențura v vz zdrențui
11. [MDA2] zdrănțui v vz zdrențui
12. [MDA2] zdremțui v vz zdrențui
13. [MDA2] zdrențui vtr [At: LB / V: (pop) ~emțui, zdrăn~, stremțui, str~, trăn~, tremț~, tren~ / S și: sd~ / Pzi: ~esc, (rar) zdrențui / E: zdreanță + -ui] 1-2 (D. obiecte de îmbrăcăminte sau, rar, d. orice obiect din pânză, stofă, hârtie etc.) A (se) preface în zdrențe (1-2) Si: a (se) găuri (3), a (se) rupe, a (se) sfâșia, a (se) uza, (rar) a (se) petici, a (se) ferfeniți (1-2), a (se) hărtăni (4), a (se) jerpeli, (reg) a (se) șofili, (fam) a (se) vărzui. 3-4 (D. oameni) A-și rupe hainele, prefacându-le în zdrențe (1-2).
14. [MDA2] zdrențuire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: zdrențui] (Rar) Prefacere în zdrențe (1-2).
15. [DEXI] zdrențui vb. IV. refl. (despre obiecte din pînză, din stofă, din hîrtie etc.) A se rupe, a se sfîșia; a se preface în zdrențe. Straiele mi s-au zdrențuit (STANCU). ◊ (tr.) Zdrențuise cele cîteva scrisori pe care le mai avea (PER.). ◊ Fig. Cîțiva nouri... zdrențuiți de soare Se topesc (VLAH.). • prez.ind. -iesc. și (pop.) strimpțui, strențui, trențui vb. IV. /zdreanță + -ui.
16. [CADE] STEAGUL SDRENȚUIT, CINSTEA OASTEI (Pr.) = Spune vitejia ei.
17. [DLRLC] TRENȚUI, trențuiesc, vb. IV. Refl. A se zdrențui. Ia numai privește opincile mele, Că să trențuiră în mici peticele. PANN, la TDRG.
18. [DLRLC] ZDRENȚUI, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pînză) A se preface în zdrențe; a se rupe, a se sfîșia. Cufăr ieftin: cîțiva lei. Acum îi iese ieftinătatea prin pînză, care s-a zdrențuit pe ici, pe colo. BASSARABESCU, S. N. 68. ◊ Fig. Se zdrențuiește ziua între ramuri. LESNEA, A. 98. (Tranz.) Vîntul care se stîrnise îi zdrențuia vorbele și le risipea în altă parte. SADOVEANU, O. VIII 96.
19. [DLRM] ZDRENȚUI, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pînză, stofă etc.) A se rupe, a se sfîșia; a se preface în zdrențe. [Var.: trențui vb. IV] – Din zdreanță.
20. [Scriban] zdrențuĭésc v. tr. (d. zdreanță). Prefac în zdrențe. – Și trenț- (vest), (s)tremț-, (nord), strenț-, zdremț-.
21. [DOOM 3] !zdrențui (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se zdrențuiește, 3 pl. se zdrențuiesc, imperf. 3 sg. se zdrențuia; conj. prez. 3 să se zdrențuiască; ger. zdrențuindu-se
22. [DOOM 2] zdrențui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiesc, imperf. 3 sg. zdrențuia; conj. prez. 3 să zdrențuiască
23. [IVO-III] sdrențuesc, -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL