1. [DEX '09] TOVĂRĂȘIȚĂ, tovărășițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui tovarășă. – Tovarășă + suf. -iță.
2. [MDA2] tovărășiță sf [At: DONICI, F. II, 21/4 / V: (îvr) ~roș~ / Pl: ~țe / E: tovarăș + -iță] 1-6 (Pop; șhp) Tovarășă (1, 3-4) (dragă) Si: însoțitoare.
3. [DLRLC] TOVĂRĂȘIȚĂ, tovărășițe, s. f. Diminutiv al lui tovarășă; tovarășă. Trebuie să mărturisesc că aceeași prefacere o vedeam și în tovărășițele mele de drum. GANE, N. III 105. Chem la mine tovărășița ce știi, Și ne suim în cerdacul ce îl ai drept semn cînd vii. CONACHI, P. 239. ◊ Fig. Abia depărta de un palmac lipsa, astă nedespărțită tovărășiță, care-l ținea strîns în înghețatele ei brațe. NEGRUZZI, S. I 206.
4. [MDA2] tovăroșiță sf vz tovărășiță
5. [DOOM 3] tovărășiță (pop.) s. f., g.-d. art. tovărășiței; pl. tovărășițe
6. [DOOM 2] tovărășiță (pop.) s. f., g.-d. art. tovărășiței; pl. tovărășițe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL