1. [DEX '09] TOPITURĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦ Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 2. (Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. – Topi + suf. -tură.
2. [MDA2] topitură sf [At: BIBLIA (1688), 2792/ll / Pl: ~ri / E: topi + ~(i)tură] 1 Substanță lichidă obținută prin topirea (1) unor corpuri solide. 2 (Spc) Metal lichid dintr-un cuptor de topit1 (1) în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 3 (Îvr) Obiect lucrat (turnat) din metal topit2 (1). 4 (Îvr) Soluție. 5 (Îrg) Topire (6). 6 (Reg) Untură obținută din slănină topită2 (1). 7 (Reg) Mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. 8 (Reg) Friptură de porc. 9 (Reg; îla) Cu ~ Cu mâncăruri bune.
3. [DLRLC] TOPITURĂ, topituri, s. f. 1. Lichid obținut prin topirea unei substanțe solide. 2. (Regional) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mîncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată mărunt. Gospodarii stau la vetrele lor și pregătesc mămăliga și topitura. SADOVEANU, B. 111. Înghițea felie după felie și întingea în topitură bucăți mari de mămăligă. id. ib. 95.
4. [Scriban] topitúră f., pl. ĭ. Nord. Fam. Cu topitură, cu mîncărĭ topite (unt, slănină ș. a.), adică „cu mîncărĭ bune, cu masă mare, strașnic”: bal cu topitură.
5. [DOOM 3] topitură (substanță lichidă) s. f., g.-d. art. topiturii; pl. topituri
6. [DOOM 2] topitură (substanță lichidă) s. f., g.-d. art. topiturii; pl. topituri
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL