1. [DEX '09] TOIAG, toiege, s. n. 1. Baston pe care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (1). 2. Baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități. 3. (Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga.
2. [MDA2] toiag sn [At: PSALT. HUR. 18V/16 / P: to-iag / V: (reg) ~iug, tuiag sn, (îrg) ~ă sf / Pl: ~iege, (îrg) ~age, (reg) ~uri / E: vsl тоіагъ, тоіагъа] 1 Băț lung și drept de care se servește cineva la mers sau pentru a se apăra Si: bâtă, ciomag, (reg) măcău1. 2 (Înv) Băț cu care erau bătuți vinovații. 3 (Reg; îe) A fi – A fi țeapăn (de frig). 4 (Înv) Lovitură dată cu toiagul (2). 5 (Fig) Sprijin. 6 (Pex; fig) Putere. 7 (Înv; și determinat de „puterii”, „stăpânirii” etc.) Baston (de diferite forme) purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei anumite demnități sau autorități. 8 (Reg) Picior de lemn ascuțit, în jurul căruia se învârtește valul morii. 9 (Reg) Prăjină cu care se împinge luntrea de la mal Si: (reg) opintitor. 10 (Reg; îf toiug) Bucată de lemn, lată la un capăt, cu care se bătucește pământul Si: mai3. 11 (Reg) Mâner de lemn (la îmblăciu sau la gârbaci) Si: (reg) codiriște, hădărag. 12 (Reg) Steag (la nuntă). 13 (Reg) Mustuitor. 14 (Reg) Drugul sfredelului. 15 (Reg) Motiv ornamental în formă de bețe, la vase, cuiere sau la alte obiecte. 16 (Pop) Lumânare de ceară (în formă de spirală) care se pune la căpătâiul (sau în mâna) mortului. 17 (Reg) Ramură de măr sau de gutui care se împodobește cu o basma (sau cu o batistă) și cu fructe, la parastas. 18 (Ast; reg; lpl; de obicei art.) Cele trei stele luminoase așezate în linie dreaptă în mijlocul constelației Orion.
3. [DEX '98] TOIAG, toiege, s. n. 1. Băț lung și drept de care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități. 3. (Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga.
4. [DLRLC] TOIAG, toiege, s. n. 1. Băț lung și drept, de care se servește cineva pentru a se sprijini în timpul mersului sau pentru a se apăra la nevoie. V. baston, bîtă, ciomag. Îl înconjurară pe oștean, își dădură căciulele brumării pe ochi și se răzimară în toiege. SADOVEANU, O. VII 160. Și de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? EMINESCU, O. I 147. A purces să să ducă... c-un toiag în mînă și c-un sac d-a spinare. NEGRUZZI, S. I 87. ◊ Loc. adj. În toiag = care se sprijină în toiag, care are nevoie de toiag din cauza mersului nesigur, de bătrîn. Doi oameni s-arătară, Era un copilandru, era un biet moșneag, Copilul plin de viață – bătrînul în toiag. MACEDONSKI, O. I 46. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. Palamon, cîntăreț bun și toiagul starițului, nu putea să rămîie acasă. GALACTION, O. I 213. A crezut că Florica cu Pavel îi vor fi toiagul bătrînețelor și i-a luat în casa ei. REBREANU, R. I 150. Vinul e toiagul bătrînețelor și nebunia tinerețelor. PANN, P. V. I 114. 2. (Învechit) Baston (putînd avea diferite forme) purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei anumite demnități sau autorități. V. sceptru, cîrjă. Ușor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Și ține-n mînă un toiag Încununat cu trestii. EMINESCU, O. I 170. El iaste vreadnic să priimească toiagul stăpînirei. ȚICHINDEAL, F. 65. 3. (Popular) Lumînare care se așază în mîna, pe pieptul sau la capul mortului. Începură a vorbi despre stîrlici, toiag, năsălie. CREANGĂ, P. 14. Pe masă... era așezat un mort la capul căruia ardea toiagul, într-un sfeșnic. ȘEZ. XVIII 16. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase, așezate la rînd, în mijlocul constelației Orion.
5. [Șăineanu, ed. VI] toiag n. 1. băț lung: cu toiagul în mână; 2. baston de ceremonie: toiagul lui Moise; 3. însemnul unei demnități: toiagul lui Hatman; 4. fig. sprijin: toiagul bătrâneților; 5. făclie ce se pune în mâna mortului pe piept. [Slav. TOĬAGŬ, baston].
6. [Scriban] toĭág n., pl. ĭege (vsl. toĭagŭ, d. turc. toĭaka, id.; bg. sîrb. tojaga). Baston mare bătrînesc orĭ de ceremonie orĭ de călătorie. Fig. Sprijin: acest fiŭ îĭ fu toĭagu bătrîneților. Lovitură de toĭag. Lumînare lungă cît mortu încolăcită și pusă să ardă la capu luĭ. – Vechĭ și toĭagă f., pl. ĭege.
7. [MDA2] toiagă sf vz toiag
8. [MDA2] toiug sn vz toiag
9. [MDA2] tuiag sn vz toiag
10. [CADE] BĂTRÎNEȚE sf. 1 Vîrsta cea mai înaintată a omului, cînd puterile încep să slăbească și părul să cărunțească: vîrstele sînt aceste: pruncia, copilăria, catarigia, voinicia, bărbăția, căruntețele și bătrînețele (CANT.); a ajunge la ~; la adînci ~, la o vîrstă foarte înaintată; toiagul ~lor 👉 TOIAG; proverb: adună la tinerețe, ca să ai la ~, – învață la tinerețe, ca să știi la ~ ¶ 2 Despre animale: Murgule, voinicule, Mai poți tu la ~, Cum puteai la tinerețe? (SEV.) ¶ 3 ‼ Bătrînime, oamenii bătrîni: se adună tot sfatul: ~le cu sfatul, flăcăimea cu voioșia (DLVR.) [bătrîn].
11. [DOOM 3] toiag s. n., pl. toiege
12. [DOOM 2] toiag s. n., pl. toiege
13. [MDO] toiag, pl. toiege
14. [IVO-III] toiag, toiege.
15. [DER] toiag (-iege), s. n. – 1. Par, baston. – 2. Cîrjă. – 3. Bîtă de cioban. – 4. Cîrjă pastorală. – 5. Baston ca însemn de autoritate. – 6. Sceptru. – 7. Sprijin, reazem. – 8. Lovitură cu bastonul. – 9. Lumînare de morți care se face de aceeași lungime cu cel răposat. – 10. (S. f. pl.) Numele a trei stele din constelația Orion. – Mr. tuiag(ă), megl. tuiagă. Sl. (sb.) toiaga, cf. bg. tojag (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 416; Conev 65; Byck-Graur, BL, I, 14); pare cuvînt oriental, cf. tc. toyaka. – Der. to(i)egi, vb. (a umbla, a cutreiera; a bate cu ciomagul).
16. [Argou] toiagul lui Moise expr. (șc.) nota unu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL